În sintaxa tradițională, subiectul este acea „parte principală de propoziție despre care se spune ceva cu ajutorul predicatului”, adică este purtătorul acțiunii, întâmplării, stării, existenței, caracteristicii calitative sau cantitative exprimate de predicat.
Gramatică |
Morfologie |
Parte de vorbire |
Sintaxă |
Cazuri |
Sintaxa propoziției |
Parte de propoziție |
• Atribut |
• Complement |
• Predicat |
• Nume predicativ |
• Subiect |
Sintaxa frazei |
Propoziție subordonată |
Distingerea celor două părți de propoziție a fost făcută încă din Antichitate, pornind de la analiza structurii sintactice a limbajului de către diverși filosofi, cum ar fi Aristotel. De la el provine evidențierea cuplului subiect–predicat, definiția „despre ceea ce se spune ceva / ceea ce este spus”.
Încercările de a defini subiectul se fac prin raporturile sale cu predicatul, și nicio definiție nu este pe deplin satisfăcătoare, nici în cadrul unei singure limbi, și cu atât mai puțin există una generală. Grevisse și Goosse, autorii unei gramatici a limbii franceze, recomandă, dată fiind dificultatea de a defini subiectul, considerarea noțiunii de subiect un fel de postulat și identificarea sa prin întrebările care încep cu Qui est-ce qui ? „Cine?”, pentru persoane, și qu’est-ce qui ? „Ce?”, pentru ceea ce nu este persoană. Avantajul în franceză, față de română, este că și această din urmă întrebare se poate referi numai la subiect.
În cazul cel mai evident, subiectul este cel care efectuează o acțiune. În limbile cu declinare dezvoltată, subiectul exprimat printr-o parte de vorbire nominală este identificabil prin cazul său, care este totdeauna nominativul. De exemplu, în limba maghiară se distinge prin faptul că are desinența zero, pe când toate celelalte cazuri au o desinență efectivă. În gramatici ale unor asemenea limbi, în definiția subiectului gramatical se include chiar că este partea de propoziție care stă la cazul nominativ.
În alte cazuri, subiectul nu efectuează o acțiune, atunci când prin predicat, vorbitorul exprimă:
Subiect poate avea și un verb la un mod nepersonal, în general identic cu cel al predicatului:
Verbul la un mod nepersonal poate avea și subiect propriu:
În gramaticile tradiționale ale unor limbi, subiectul este considerat din două puncte de vedere, gramatical și logic. Din primul punct de vedere, subiectul este definit așa cum se vede la începutul articolului. Din al doilea, subiectul este punctul de plecare al judecății pe care o constituie propoziția. Aceste două puncte de vedere duc la distingerea noțiunii de subiect gramatical de cea de subiect logic.
În cazul în care subiectul este cel care efectuează o acțiune, distincția se face în primul rând în gramatici tradiționale ale limbilor în care predicatul poate fi la diateza activă și la diateza pasivă. Dacă predicatul este un verb activ, subiectul gramatical coincide cu subiectul logic, iar dacă acest verb este și tranzitiv, poate avea un complement direct, asupra căruia se răsfrânge acțiunea. Exemple:
Dacă predicatul este un verb tranzitiv la diateza pasivă, acțiunea este efectuată de un subiect logic, nedefinit și neexprimat prin cuvânt aparte, sau exprimat de un asemenea cuvânt, tratat în analiza sintactică de către gramatici tradiționale ale limbii române cu denumirea de complement de agent. În acest caz, acțiunea subiectului logic se răsfrânge asupra subiectului gramatical. Exemple:
Uneori, același verb tranzitiv poate fi predicatul a două propoziții cu același înțeles, una cu verbul la diateza activă, cealaltă cu acesta la diateza pasivă, ex. Eu am cumpărat cartea → Cartea a fost cumpărată de mine.
În unele gramatici, distincția subiect gramatical vs. subiect logic se face și în alte cazuri decât cel al predicatului pasiv.
În română, de exemplu, există verbe care pot fi folosite cu formă reflexivă, dar cu sens pasiv, eventual cu complement de agent, adică subiect logic: Blocurile se construiesc de către muncitori. Tot subiect logic este considerat și complementul indirect exprimat în unele construcții prin substantiv sau pronume în cazul dativ: Îi e somn copilului (somn – subiect gramatical, copilului – subiect logic), Îmi vine amețeală (amețeală – subiect gramatical, îmi – subiect logic).
În limba franceză, verbul la modurile personale, în afară de imperativ, trebuie să aibă totdeauna subiect exprimat prin cuvânt aparte, inclusiv dacă este folosit impersonal. În acest caz există construcții de propoziții în care se distinge un subiect gramatical (numit și aparent) și unul logic, numit și real. Exemple:
Tot în gramatici franceze, denumirea de subiect logic se mai folosește și pentru cel al verbelor la un mod nepersonal, identic cu cel gramatical și totodată logic al verbului lor regent, ex. Étant souvent mal comprise, cette règle provoque de nombreuses erreurs „Fiind deseori greșit înțeleasă, această regulă provoacă numeroase erori”.
În afară de cazul construcției pasive, în gramatici ale limbii maghiare există de asemenea distincția subiect gramatical vs. subiect logic în unele construcții:
Subiectul este exprimat cel mai adesea printr-o parte de vorbire nominală:
Poate fi subiect și un verb la un mod nepersonal, precum infinitivul:
În maghiară, subiectul la infinitiv poate avea sufix personal, același care, adăugat unui substantiv, are rolul adjectivului posesiv din română. Prin urmare, cu infinitivul, acest sufix are rol de desinență, ex. Mennem kell „Trebuie să plec”.
În gramatici ale limbii române se menționează și subiect exprimat prin verb la gerunziu (Se aude tunând) sau la supin: E greu de înțeles.
În limbile, printre care și româna, în care verbul are desinențe personale distincte la toate sau aproape toate persoanele, nu este necesar să se exprime totdeauna subiectul printr-un cuvânt aparte. În acest caz, se spune că este neexprimat, fiind inclus în desinență. La persoanele I și a II-a, de regulă se omite subiectul exprimat prin pronume personal, în afară de cazul când vorbitorul vrea să-l scoată în evidență. Exemple:
La persoana a III-a, de asemenea se poate omite subiectul exprimat prin cuvânt aparte, fiind inclus în desinența predicatului, care se referă la el, dacă a fost exprimat mai înainte în context: Copiii se joacă și se plimbă. Și pronumele personal de persoana a III-a se folosește pentru scoatere în evidență: hu A lány lehajolt. Ő tudta, hogy a cetlit az asztal alatt kell keresni „Fata s-a aplecat. Ea știa că bilețelul trebuia căutat sub masă”.
În limbile lipsite de conjugare sau în care sunt prea puține desinențe personale, subiectul este de regulă exprimat printr-un cuvânt aparte. Astfel sunt engleza sau franceza, de exemplu. În aceasta din urmă, subiectul este aproape întotdeauna exprimat, în afară de cazul când predicatul este la imperativ. Și verbele impersonale trebuie să aibă un subiect gramatical exprimat prin pronumele personal de persoana a III-a masculin singular il sau pronumele demonstrativ neutru ça, chiar și în cazul verbelor care nu pot avea subiect, cu care este numit „subiect aparent”, ex. Il pleut „Plouă”. Cu verbele impersonale care pot avea subiect, numit „subiect real”, și il sau ça trebuie să fie prezent: Il est arrivé un malheur „S-a întâmplat o nenorocire”, Ça me paraît bizarre qu’elle n’ait rien dit „Mi se pare ciudat că (ea) n-a spus nimic”.
În unele gramatici și propoziția subiectivă este considerată simplu subiect (vezi exemplul precedent). Exemplu în limba engleză: That oil floats on water is a fact „Că uleiul plutește deasupra apei este un fapt”.
Se poate considera că subiectul este exprimat de mai multe ori decât o dată atunci când este și inclus, și exprimat prin cuvânt aparte (vezi mai sus), dar sunt și cazuri în care este exprimat de două ori prin cuvânt aparte, cu scop de scoatere în evidență. Într-o limbă ca româna, acesta este un fenomen rar (ex. Vine el tata), dar în franceză, de pildă, este frecvent:
Subiectul este determinat atunci când este indicat precis. Subiectul nedeterminat poate fi neidentificat în mod voit de către vorbitor sau neidentificabil. Mai poate fi și general, când ceea ce exprimă predicatul se poate raporta la orice persoană. Uneori este greu de distins tipul de subiect nedeterminat. Acesta poate fi exprimat prin diverse mijloace, care pot depinde și de limbă, prin:
Din punctul de vedere al structurii sale, subiectul poate fi simplu, când este exprimat printr-un singur cuvânt sau, în unele limbi, o parte de vorbire nominală precedată de un articol, un verb la un mod nepredicativ precedat de o prepoziție sau de un pronume reflexiv. Exemple:
Este numit subiect complex de către Constantinescu-Dobridor 1998, cel exprimat printr-o parte de vorbire cu sens lexical suficient, precedată de un adverb fără funcție sintactică, de precizare, de întărire sau de exclusivitate, considerat în alte gramatici o parte de vorbire aparte numită modalizator sau particulă: Chiar eu l-am văzut, Tot lemnul este mai bun, Numai Ștefan îl poate convinge.
Există și subiect numit dezvoltat, format dintr-o parte de vorbire nominală și un verb la un mod nepredicativ: ro Nu-i cine povesti, E greu de ajuns cosmonaut. În gramatici ale limbii maghiare se consideră că în acest caz, verbul poate fi numai unul copulativ: Minden körülmények között muszáj becsületes maradni „În orice împrejurări trebuie să rămâi cinstit”.
Subiectul mai poate fi și multiplu, adică format din două sau mai multe cuvinte în raport de coordonare între ele. Exemple:
This article uses material from the Wikipedia Română article Subiect (gramatică), which is released under the Creative Commons Attribution-ShareAlike 3.0 license ("CC BY-SA 3.0"); additional terms may apply (view authors). Conținutul este disponibil sub CC BY-SA 4.0, exceptând cazurile în care se specifică altfel. Images, videos and audio are available under their respective licenses.
®Wikipedia is a registered trademark of the Wiki Foundation, Inc. Wiki Română (DUHOCTRUNGQUOC.VN) is an independent company and has no affiliation with Wiki Foundation.