Republică

Republica este o formă de guvernământ în care puterea (legislativă, executivă și judecătorească) este exercitată de reprezentanți aleși (direct sau indirect) de cetățeni pentru o perioadă predeterminată de timp.

Etimologie

Platon în Republica și Aristotel în Politica au căutat forma de guvernământ ideală, în care cetățenii iau decizii în interesul comun al orașului-stat. Ei au numit-o politeia și au contrastat-o cu alte forme de guvernământ (tiranie, monarhie, oligarhie, democrație, aristocrație, etc.).

Cuvântul „republică” derivă din traducerea în limba latină a titlului lucrării lui Platon „Politeia” prin „res publica”, din res „treabă” și publica „public, -ă”, adică „treburile publice”, acele probleme care erau comune tuturor locuitorilor. Cei doi termeni au format un nou cuvânt compus (respublica).

Republica antică

Multe din orașele-stat din Grecia antică, în frunte cu Atena, au avut o forma de guvernământ (democrația antică) care astăzi ar fi numită republică.

Un alt exemplu este Republica Romană, înainte de instaurarea Imperiului Roman.

Republica medievală

În Evului Mediu, au existat numeroase republici în orașe-stat din peninsula italiană, cum ar fi Florența sau Veneția, și în teritoriile Sfântului Imperiu Roman, în orașe libere imperiale.

În aceste republici dreptul la vot era condiționat de un anumit venit, care ilustrează diferența dintre republică și democrație. Democrația este limitată dacă dreptul de a alege și de a fi ales este condiționat de un venit minim, și devine din ce în ce mai inclusivă și completă cu reducerea condițiilor necesare și includerea mai multor locuitori (de exemplu, femeile). Astfel, o republică nu este în mod necesar o democrație.

Republica modernă

Republici moderne temporare au fost cea olandeză și engleză. Revoluțiile americane și franceze au instaurat republici și au inspirat schimbări profunde.

Republica modernă este acum văzută în principal în contrast cu monarhia, monarhia ereditară devenind, practic, un antonim pentru republică.

Republicile moderne sunt de mai multe feluri:

Republica în România

Republica a fost instaurată prin lovitura de stat de la 30 decembrie 1947, orchestrată de comuniștii români și de ocupanții militari din Rusia sovietică. Republica Populară Română, reprezentată de Constituțiile din 1948 și 1952, a fost redenumită Republica Socialistă Română în Constituția din 1965. Deși oficial „republici democratice”, puterea era concentrată de la început într-o singură clasă socială („clasa muncitoare”) și, mai târziu, într-o singură mână, într-o guvernare similară monarhiei absolutiste.

Republica democratică a fost instaurată după Revoluția din 1989 și este reprezentată de Constituțiile din 1991 și 2003.

Note

Legături externe


Tags:

Republică EtimologieRepublică Republica anticăRepublică Republica medievalăRepublică Republica modernăRepublică Republica în RomâniaRepublică NoteRepublică Legături externeRepublicăFormă de guvernământ

🔥 Trending searches on Wiki Română:

EmpatieParlamentul RomânieiContinentComuna Budeasa, ArgeșȘofranDioxid de carbonÎnsemnele gradelor militare și polițienești în RomâniaTikTokNicușor DanCroațiaPartidul Social Democrat (România)Fecioara MariaPinguinRepublica Socialistă RomâniaCiuperci comestibileFlorin CălinescuSfântul GheorgheSpațiul SchengenMoromeții (roman)Cătălin CîrstoiuLista băncilor din RomâniaLista domnilor Țării RomâneștiLista episoadelor din La blocLiliac (plantă)Lista țărilor europene după populațieImmanuel KantPrincipatul MoldoveiUrs polarDenise RifaiNistruMaramureșListă de lanțuri de supermarket din RomâniaIstoria RomânieiSuleyman Magnificul (serial)Republica Populară ChinezăCipruCraiovaDevaEgiptGibraltarCapricorn (zodie)InstagramLionel MessiJudețul BrașovOrganizația Națiunilor UniteForța DrepteiLista celor mai mari imperiiGhilimeleRândunicăCifre romaneIoan AndoneCarrefourLista de seriale și filme originale Cartoon NetworkAsiaOradeaLuxemburgSlovaciaSturionTransilvaniaVirgil MăgureanuConstantin GâlcăRomaPăpădieVin DieselInimăIsraelLista primarilor BucureștiuluiZiua Planetei PământLista șefilor serviciilor secrete din RomâniaLista președinților Statelor Unite ale AmericiiFC Rapid BucureștiRomâniaSatu MareMaria BieșuCristina TrăilăListă de centre comerciale din RomâniaFinala Cupei Campionilor Europeni 1986🡆 More