Opiu

Opiul este extras prin incizarea capsulelor imature ale unor specii de mac (din familia Papaveraceae) și este întrebuințat ca somnifer, calmant, analgezic și stupefiant.

Opiul conține circa 10–13% alcaloizi totali, 10–15% apă, 20% zaharuri, acizi organici (meconic 5%, lactic, fumaric).

Theophrasus menționează în scrierile sale câte ceva despre opiu. Informații despre opiu mai apar în documentele chinezești, în perioada dinastiei Tang (anii 600–700). În Grecia Antică și în Imperiul Roman se folosea ca analgezic, pentru diverse afecțiuni. Paracelsus este cel care l-a introdus în Europa.

Opiul se obține numai pe cale manuală. Recoltarea are loc la circa 12 zile de la căderea petalelor florilor, atunci când capsulele ajung la dimensiunea maximă; ea se face prin intermediul scarificării (capsulele de mac sunt incizate cu niște lame speciale numai până la jumătatea capsulei), operație desfășurată numai pe timp frumos. Datorită inciziilor, latexul din capsulele de mac, alb la început se brunifică și se coagulează. Astfel coagulat, se raclează cu ajutorul unui răzuitor din lemn sau din metal. Latexul rezultat se usucă la soare cu atenție până când capătă consistența unei paste foarte dense și este brunificat complet. Este strâns în bucăți de dimensiuni variabile și presat în forme variabile. Conține circa 10–12% alcaloizi, 10–15 % apă, acizi organici, rezine etc.

Prin încălzirea opiului bază la temperaturi scăzute se obține o soluție de culoare maronie care supusă filtrării pentru îndepărtarea reziduurilor vegetale și apoi evaporării are loc formarea unei pudre care reprezintă forma „opiului de fumat”, cu un conținut mult mai mare de morfină față de latex.

Principalul constituent al opiului este alcaloidul denumit morfină, aflat de regulă în raport de 10:1 cu codeina, alcaloid care imprimă opiului o acțiune analgezică; pe lângă această acțiune analgezică mai are și acțiune antispastică (datorată papaverinei), antitusivă (datorată codeinei), dar și acțiune narcotică.