Sunismul (în arabă: سني sunnii) este curentul religios majoritar al islamului care cuprinde 85% - 90% dintre musulmani.
Celălalt curent, minoritar, este șiismul.
Îndeosebi izvoarele folosite pentru scrierea dreptului musulman disting curentele islamului. Suniții sunt de acord asupra patru izvoare de referință principale: Coranul (cartea revelată a profetului islamului Mahomed). Apoi, pentru cazurile ne evocate în mod direct de Coran, suniții utilizează cu prioritate faptele sale, apoi consensul jurisconsulților musulmani, apoi, în sfârșit, deducția juridică („Qiyas”) jurisconsultului, cu condiția ca ea să nu contrazică cele trei referințe precedente. Există și alte izvoare de referință potrivit școlilor sunite.
Cuvântul sunit derivă din „sunna”, care reprezintă linia de conduită a profetului Mahomed. Faptele sale au deci valoare de lege.
În sunism nu există cler. Imamul nu este un preot, ci un membru al comunității musulmane care conduce rugăciunea: el este „cel care se așează în față pentru a conduce rugăciunea” și nu este neapărat un teolog. În arabă, imamul înseamnă „șef” sau „conducător”, iar în sunism, este suficient ca șeful să fie musulman, înțelept, să cunoască stâlpii islamului și să fi învățat o mare parte din Coran pe de rost, pentru a fi în fruntea unei comunități, a unui stat. Muezzinul, cel care cheamă la rugăciune, nu este nici el preot.
Cele două sărbători sfinte autentice sunite sunt:
This article uses material from the Wikipedia Română article Islamul sunit, which is released under the Creative Commons Attribution-ShareAlike 3.0 license ("CC BY-SA 3.0"); additional terms may apply (view authors). Conținutul este disponibil sub CC BY-SA 4.0, exceptând cazurile în care se specifică altfel. Images, videos and audio are available under their respective licenses.
®Wikipedia is a registered trademark of the Wiki Foundation, Inc. Wiki Română (DUHOCTRUNGQUOC.VN) is an independent company and has no affiliation with Wiki Foundation.