Condiment Boia

Boia sau paprică este un condiment de culoare roșie, obținut din pisarea ardeiului roșu uscat.

Există sortimente de boia iute sau dulce în funcție de ardeiul din care s-a produs. Aceasta este folosită în multe rețete de bucătărie pentru a adăuga culoare și gust preparatelor. Boiaua este ferm asociată cu Ungaria și Spania deoarece ele au fost primele țări care au răspândit condimentul pe întregul glob. Utilizarea plantei s-a răspândit din Spania până în Africa și Asia, iar mai apoi în Europa Centrală prin Balcani, deoarece aceasta era sub stăpânire otomană.

Condiment Boia
Un bol de pimentón spaniol

Istorie și etimologie

Planta în sine din care se produce boiaua este originară din lumea nouă și a fost cultivată de turci din anul 1569 la Buda (astăzi parte a Budapestei).

Cuvântul românesc „boia” provine din turcescul boya, care înseamnă „vopsea”. Termenul a căpătat probabil înțelesul de „condiment din ardei” din cauza culorii caracteristice, însă este întrebuințat și cu înțelesul de „vopsea” sau „fard” în unele regiuni ale României.

În Ardeal, condimentul este cunoscut sub numele de „paprică”. În alte limbi se întâlnește denumirea de paprika, de origine slavă /sârbească/ care provine de la "pepr", din italianul peperone și este identic cu cuvântul latin "piper", de la care prin formarea diminutivului slav "peperke", "piperka" a devenit paprica/paprika. Cel mai probabil este vorba de o formă diminutivală a sârbo-croatului papar (piper), preluată în limba maghiară. Altă explicație este că provine dintr-un termen slav care se referea la soiul de ardei folosit la fabricarea de boia. Termenul de paprika s-a răspândit apoi în multe limbi, în special prin intermediul germanei.

Nutriție

Ardeii folosiți pentru preparea boielei au o cantitate neobișnuită de Vitamina C, fapt descoperit în 1932 de câștigătorul ungur al Premiului Nobel pentru Medicină din 1937, Albert Szent-Györgyi. Majoritatea conținutului de vitamină C se reține în boia, având mai multă decât sucul de lămâie. Boiaua este de asemenea, bogată în antioxidanți. Culoarea acesteia este determinată de zeaxantină carotenoidă xantofilă.

Referințe

Legături externe

Condiment Boia 
Commons
Wiki Commons conține materiale multimedia legate de boia


Tags:

Condiment Boia Istorie și etimologieCondiment Boia NutrițieCondiment Boia ReferințeCondiment Boia Legături externeCondiment Boia

🔥 Trending searches on Wiki Română:

Cifre romaneLaura NureldinEvul MediuTransnistriaCod de identificare fiscalăO scrisoare pierdutăBogdan Petriceicu HasdeuJocurile OlimpiceSex oralSectorul 1RonaldinhoCoreea de SudSalina TurdaSatu MareMineriada din 1991FascismBiodiversitateVin DieselGustav KlimtGreciaOmVasile AlecsandriBrașovAccidentul nuclear de la CernobîlJudețul BrașovRomiUnirea Principatelor RomâneLista sporturilorUniunea EuropeanăEcosistemJudețele RomânieiListă de zile internaționaleNumerele de înmatriculare auto în RomâniaCătălin CîrstoiuRepublica Socialistă RomâniaImperiul Roman de RăsăritUniversitatea Politehnica din BucureștiIoan de HunedoaraCampioanaLista prefixelor telefonice internaționaleMarea UnirePalatul ParlamentuluiÎncălzirea globalăOchiIslandaCraiovaȚiganiAltexClorură de sodiuWolfgang Amadeus MozartListă de râuri din RomâniaOxigenLimba românăMănăstirea PutnaCernăuțiViezureKösem SultanFlutureCroațiaBotulismRegatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de NordZodiacAFC Unirea SloboziaArsenie BocaArmă nuclearăNisipCircuitul azotului în naturăSalcâmFilipineAniversarea căsătorieiPârghieBulgariaSinaiaArena NaționalăDevaFlorin CălinescuAct sexualLetonia🡆 More