Argumente pro și contra existenței lui Dumnezeu
Existența sau inexistența lui Dumnezeu, în special al Dumnezeului creștin și iudaic, este un subiect imens al literaturii filosofice. Încă din antichitate, personalități remarcante ale comunității filozofice, aparținând unor diferite naționalități și timpuri, au abordat problematica existenței divinității, tendință care continuă și în zilele noastre, iscând un interes cel puțin la fel de intens.
- Platon și Aristotel demonstrau existența unei cauze primare de la care provin toate celelalte cauze (argumentul cosmologic);
- Sf. Anselm de Canterbury propune argumentul ontologic în favoarea existenței, reluat mai apoi de Descartes și criticat de Kant (existența nu e un predicat) ;
- Filosoful englez William Paley propune analogia ceasornicarului, care în esență constă în a arăta că, așa cum un ceasornic, un mecanism suficient de complex, are un creator, așa și omul, un mecanism cu mult mai complex, trebuie să aibă un Creator;
- Spinoza demonstra existența lui Dumnezeu pe bază de definiții și axiome ; -Spinoza nu era teist ci panteist : pentru el Dumnezeu este Natura;
- Promotorii religiei arată rolul jucat de aceasta în crearea unui sistem convergent, dacă nu unitar, de valori comportamentale (sau morale), care au influențat apoi creșterea economică ;
- Lipsa dovezilor pentru existența zeilor/supranaturalului e principalul argument al ateilor. Bertrand Russell, celebrul filosof, matematician și logician ateu, a fost întrebat ce ar spune dacă ar ajunge în fața lui Dumnezeu după moarte, iar acesta i-ar cere motivele pentru care nu a crezut în el. Replica lui Russell a fost sarcastică dar sinceră: „N-au fost suficiente dovezi, Doamne, n-au fost suficiente dovezi.”;
- Evoluționismul contrazice direct cartea Genezei . În primul capitol al Genezei, se arată că Dumnezeu a făcut:
- „pomi roditori, care să facă rod după soiul lor” (Geneza 1:11),
- „iarbă cu sămânță după soiul ei” (Geneza 1:12),
- „peștii cei mari și toate viețuitoarele care se mișcă și de care mișună apele, după soiurile lor;... orice pasăre înaripată după soiul ei” (Geneza 1:21),
- „viețuitoare după soiul lor, vite, târâtoare și fiare pământești, după soiul lor” (Geneza 1:24),
- „fiarele pământului după soiul lor, vitele după soiul lor și toate târâtoarele pământului după soiul lor” (Geneza 1:25).
Formularea „a făcut...după soiul lor” implică o creare simultană a tuturor acestor forme de viață de către Dumnezeu, ceea ce contrazice dovezile materiale privind evoluția acestora, complet independentă de prezumția divinității.
- Big Bang-ul este compatibil cu crearea lumii din nimic, idee susținută de creștinism începând cu secolul al II-lea d.Hr. și adoptată de iudaism.
- Problema răului (tema teodiceii) pune la îndoială existența unui zeu care este deopotrivă omnipotent, atotcunoscător și atotiubitor, aducând argumentul că un asemenea zeu nu ar trebui să permită existența răului și a durerii .
- Filosoful german Karl Marx opinează că religia ar fi „opiu pentru mase”, în sensul că acestea din urmă ar fi îndoctrinate (sau sedate, ca și sedarea cu opiu), de religie și promotorii acesteia, împotriva declanșării revoluției proletare și a făuririi unei societăți mai bune.
- În special în țările în care creștinismul este subvenționat de stat, atunci când clerul—servitori ai lui Dumnezeu proclamati de Biserica—comite numeroase încălcări ale normelor religioase pe care le propovăduiește, aceasta reprezintă o atingere directă a conceptului de Dumnezeu .
- Pastorul protestant olandez Klaas Hendrikse, care este ateu, a argumentat într-o carte controversată că inexistența lui Dumnezeu nu ne poate împiedica să credem în Dumnezeu. După el, existente sunt obiectele materiale, iar Dumnezeu nu este un obiect material, ci un proces, o trăire care are loc prin și între credincioși. Reducerea divinului la un simplu concept e, de asemenea, adoptată de mai mulți gânditori moderni, printre care Sam Harris, Cristopher Hitchens, Richard Dawkins, Lawrence Krauss și alții.
Alte opinii
Vezi și
Note
This article uses material from the Wikipedia Română article Existența lui Dumnezeu, which is released under the Creative Commons Attribution-ShareAlike 3.0 license ("CC BY-SA 3.0"); additional terms may apply (view authors). Conținutul este disponibil sub CC BY-SA 4.0, exceptând cazurile în care se specifică altfel. Images, videos and audio are available under their respective licenses.
®Wikipedia is a registered trademark of the Wiki Foundation, Inc. Wiki Română (DUHOCTRUNGQUOC.VN) is an independent company and has no affiliation with Wiki Foundation.