Campionatul Mondial De Fotbal 1930

A avut loc în Uruguay din 13 iulie până pe 30 iulie 1930. FIFA, asociația internațională de fotbal, a ales Uruguay ca gazdă, deoarece țara sărbătorea o sută de ani de la prima ei constituție, iar echipa națională de fotbal a Uruguayului a câștigat titlul la fotbal la Jocurile Olimpice din 1928. Toate meciurile au fost jucate în capitala Uruguayului, Montevideo, majoritatea pe Estadio Centenario, care a fost construit pentru turneu.

Campionatul Mondial FIFA 1930
Afișul oficial
Sport	fotbal
Țară	Uruguay
Echipe	13 (din 3 confederații)
Nr. de ediții	prima
Gazda	Uruguay
Stadioane	3 (într-un singur oraș)
Data începerii	13 iulie 1930
Data sfârșitului	30 iulie 1930
Participanți	13
Numărul de probe	2 ( faza grupelor și faza eliminatorie)
Campion	Echipa națională de fotbal a Uruguayului
Câștigătorul trofeului	Uruguay ( primul titlu)
Locul trei	Iugoslavia Statele Unite ale Americii
Meciuri	18
Goluri	70 (3,89 pe meci)
Golgheter	Guillermo Stábile (8 goluri)
Asistență totală	590.549 (32.808 pe meci)
Finalistă	Argentina
Pentru ediția următoare, vedeți : Campionatul Mondial de Fotbal 1934
Modifică date / text

Treisprezece echipe dintre care șapte din America de Sud, patru din Europa, și două din America de Nord au intrat în turneu. Doar câteva echipe europene au ales să participe din cauza dificultății călătoriei până în America de Sud. Echipele au fost împărțite în patru grupe, cu câștigătoarea fiecărei grupe mergând mai departe în semifinale. Primele două meciuri ale Campionatului Mondial au avut loc în același timp, și au fost câștigate de Franța și Statele Unite, care le-au învins pe Mexic cu 4-1, respectiv pe Belgia cu 3-0. Lucien Laurent de la Franța a înscris primul gol din istoria Campionatului Mondial, în timp ce portarul american Jimmy Douglas a fost primul portar ce nu și-a luat nici un gol într-un meci de Campionat Mondial.

Argentina, Uruguay, Statele Unite și Iugoslavia au fost echipele care au ajuns în semifinale. În finală, gazdele și favoriții turneului Uruguay au învins-o pe Argentina cu 4-2 în fața la 93.000 oameni și astfel a devenit prima națiune ce a câștigat Campionatul Mondial.

Italia, Suedia, Olanda, Spania, Ungaria și Uruguay au fost țările care au vrut sa găzduiască evenimentul. Uruguay a devenit gazdă după ce celelalte țări și-au retras propunerile.

 

Primul Campionat Mondial a fost singurul fără calificare. Toate țările care erau afiliate la FIFA au fost invitate să concureze, având ca termen limită data de 28 februarie 1930 să accepte. Mult interes a fost arătat de națiunile din America. Argentina, Brazilia, Chile, Mexic, Paraguay, Peru și Statele Unite au intrat în campionat. În total șapte echipe din America de Sud au participat, mai multe decât la oricare alt Campionat Mondial. Oricum, din cauza călătoriei lungi și costisitoare cu vaporul peste Oceanul Atlantic, și durata absenței jucătorilor de la servici, doar câteva echipe europene au luat parte. Câteva au refuzat să călătorească în America de Sud din alte motive, și astfel nicio echipă europeană nu a acceptat până pe 28 februarie. Pentru a fi măcar o echipă din Europa, Asociația de Fotbal din Uruguay a trimis o scrisoare de invitație către Asociația Engleză de Fotbal, chiar dacă Națiunile Britanice nu erau membrii ai FIFA la acel timp. Această invitație nu a fost acceptată de Comitetul Asociației de Fotbal pe data de 18 noiembrie 1929. Cu doar două luni înainte de începerea turneului, nicio echipă din Europa nu a intrat oficial.

Președintele FIFA Jules Rimet a intervenit, și astfel patru echipe europene au făcut călătoria pe mare: Belgia, Franța, România, și Iugoslavia. Românii, antrenați de Constantin Rădulescu și coordonați de căpitanul lor Rudolf Wetzer, au intrat în competiție după intervenția noului rege al României, Regele Carol II. El a ales jucătorii personal, și a negociat cu angajații pentru a se asigura că jucătorii vor avea servici și când se vor întoarce. Franța a intrat la intervenția personală a lui Rimet, dar nici cel mai bun fundaș al Franței, Manuel Anatol, și nici antrenorul Gaston Barreau nu au putut face deplasarea. Belgienii au participat la intervenția vicepreședintelui FIFA Rodolphe Seeldrayers.

Românii au urcat la bordul SS Conte Verde la Genova, francezii au urcat la Villefranche-sur-Mer pe 21 iunie 1930, iar belgienii au îmbarcat la Barcelona. Conte Verde l-a dus și pe Rimet, trofeul și pe trei arbitri europeni: belgienii Jean Langenus și Henry Christophe, împreună cu Thomas Balway, un parizian care avea origini engleze. Echipa Braziliei s-a îmbarcat în Rio de Janeiro pe 29 iunie înainte să ajungă în Uruguay pe 4 iulie. Iugoslavia a călătorit cu vaporul cu scrisori Florida din Marsilia.

Regatul Iugoslaviei nu a fost nici el sigur de participarea la mondial. Croații au decis să boicoteze echipa națională, astfel că regele Alexandru I a refuzat să finanțeze echipa. În cele din urmă s-a găsit o soluție, conducătorii asociației de fotbal din Belgrad făcând o selecție cu jucători sârbi din campionatul intern, de la cele două mari rivale, BSK și SK Jugoslavija, printre care se numărau vedetele lui BSK Blagoje Marjanović („Moša”) și Aleksandar Tirnanić („Tirke”), cu alți trei sârbi care au jucat la cluburi din Franța (printre care se număra și Ivan Bek). Iugoslavia, cu o vârstă medie de 21 de ani și 258 de zile, a fost cea mai tânără echipă de la mondial. După primul meci, cel cu Brazilia, echipa a fost poreclită „Ichiii” sau „Ichachos” (în spaniolă) de presa uruguayană, referindu-se la numele jucătorilor care se terminau în „-ić” sau „-vić”. A reușit cea mai bună performanță din istoria ei, locul al treilea, conform Federației Sârbe de Fotbal.

Toate meciurile au fost jucate în Montevideo. Trei stadioane au fost folosite: Estadio Centenario, Estadio Pocitos, și Estadio Parque Central. Estadio Centenario a fost construit pentru campionat și pentru sărbătorirea celor o sută de ani de independență Uruguayană. Proiectat de Juan Scasso, a fost cel mai mare stadion din campionat, Rimet numindu-l „templul fotbalului”. Cu o capacitate de 90.000 locuri, a fost cel mai mare stadion de fotbal din lume după cele din Regatul Unit. Stadionul a găzduit 10 din 18 meciuri, inclusiv ambele semifinale și finala. Oricum, construcția nu s-a terminat la timp deoarece a plouat mult, astfel că în primele cinci zile ale turneului, stadionul nu era gata. Primele meciuri au fost jucate pe stadioane mici folosite de cluburile de fotbal din Montevideo, Nacional și Penarol, Parque Central, cu o capacitate de 20,000 locuri și Pocitos.

Montevideo Campionatul Mondial de Fotbal 1930 (Uruguay)	Montevideo
	Estadio Centenario	Estadio Gran Parque Central	Estadio Pocitos
	 (Estadio Centenario) / 	 (Estadio Gran Parque Central) / 	 (Estadio Pocitos) / 
	Capacitate: 90.000	Capacitate: 20.000	Capacitate: 1.000

Pentru o listă cu loturile echipelor ce au jucat la turneul final, vezi loturile pentru Campionatul Mondial de Fotbal 1930.

Cincisprezece arbitri au participat în campionat, dintre care patru europeni - un francez, un român (Constantin Rădulescu care era și antrenorul României), doi belgieni (Henri Christophe și John Langenus) și unsprezece din America - dintre care șase erau Uruguayeni. Pentru a elimina diferențele în aplicarea Legilor Jocului, arbitrii au fost invitați la o scurtă întâlnire în care să vorbească despre problemele conflictuale din meci.

Departe de asta, cei doi care au atras cea mai mare atenție au fost Gilberto de Almeida Rego din meciul Argentina și Franța, în care arbitrul brazilian a fluierat sfârșitul meciului cu șase minute mai devreme, și bolivianul Ulises Saucedo din meciul Argentina și Mexic, în care Argentina a câștigat cu 6-3. În timpul meciului, Saucedo, care era și antrenorul Boliviei, a acordat trei lovituri de la 11 metri.

Mai jos este o listă cu arbitrii. Arbitrii scris cursiv au fost tușieri tot campionatul.

13 echipe au fost puse în patru grupe, Grupa 1 conținând patru echipe, iar celelalte conținând doar trei. Două puncte erau acordate la victorie și un punct pentru egal. Dacă două echipe aveau același număr de puncte, un play-off trebuia să se joace. Oricum, asta nu a fost necesar. Cei patru câștigători ai grupei respective se duceau în semifinale. Dacă două echipe făceau egal aici se jucau și prelungiri, însă nici asta nu a fost necesar.

Uruguay, Argentina, Brazilia și Statele Unite fuseseră cele mai bune echipe din acest campionat. Tragerile la sorți au avut loc în Montevideo, atunci când toate echipele au ajuns.

Cum nu erau meciuri de calificare, primele două meciuri ale campionatului au fost și primele două meciuri din istoria Campionatului Mondial, care au avut loc în același timp pe 13 iulie 1930. Franța a bătut-o pe Mexic cu 4-1 pe Estadio Pocitos, în timp ce Statele Unite a bătut-o pe Belgia cu 3-0 pe Estadio Gran Parque Central. Lucien Laurent de la Franța a fost primul marcator din istoria Campionatului Mondial.

Grupa 1

Prima grupă era singura care conținea patru echipe: Argentina, Chile, Franța și Mexic. Două zile după victoria Franței contra Mexicului, ei îi aveau în față pe favoriții grupei Argentina. Ghinionul s-a abătut peste Franța după ce portarul Alex Thepot a fost nevoit să părăsească terenul după numai 20 minute, iar Laurent, după ce a fost faultat de Luis Monti, și-a petrecut tot meciul șchiopătând. Oricum ei au jucat mai bine, și putea fi chiar 0-0 dacă Monti nu înscria din lovitură liberă. Meciul a avut și o controversă când arbitrul Almeida Rego a fluierat sfârșitul meciului cu șase minute mai devreme, exact atunci când grancezul Marcel Langiller avea o șansă enormă de a înscrie. Jocul s-a reluat după protestele făcute de jucătorii francezi. Chiar dacă Franța a jucat de două ori în două zile, Chile a jucat abia primul meci. Ei au jucat cu Mexic în următoarea zi, câștigând confortabil cu scorul de 3-0.

În ultimul meci al Franței, contra Chile, a fost acordat primul penalti din campionat și din istoria Campionatului Mondial. Primul portar care a apărat un penalti a fost Alex Thepot de la Franța pe 19 iulie 1930, apărând șutul chilianului Carlos Vidal în minutul 30. În al doilea meci al Argentinei, contra Mexicului, trei penaltiuri au fost acordate. În timpul aceluiași meci pe 19 iulie 1930 portarul Mexicului, Oscar Bonfiglio Martinez, a apărat un alt penalti în minutul 23 al meciului cu Argentina. Penaltiul a fost executat de Fernando Paternoster. Guillermo Stabile a marcat un hat-trick în debutul său la națională, Argentina câștigând cu 6-3, cu absența căpitanului ei Manuel Ferreira, care s-a întors în Buenos Aires să dea un examen la drept. Calificarea a fost decisă de ultimul meci al grupei, un meci între Argentina și Chile, care le-a bătut pe Franța, respectiv Mexic. Meciul a început cu o bătaie după un fault la Arturo Torres comis de Monti. Argentina a câștigat 3-1 contra vecinilor săi și astfel a avansat în semifinale.

Grupa 2

A doua grupă conținea Brazilia, Bolivia și Iugoslavia. Brazilia, favoriții grupei, se așteptau să ajungă în semifinale, însă au pierdut din primul meci cu 2-1 în fața Iugoslaviei. Înainte de turneu Bolivia nu câștigase nici un meci niciodată. În primul lor meci, pentru a arăta cât de mult înseamnă pentru ei că au fost invitați la acest turneu, ei au purtat tricouri în care pe fiecare scria câte o literă din propoziția „Viva Uruguay”. Ambele meciuri ale Boliviei au fost la fel, un început promițător care încet-încet a dus la un scor dezastruos. Contra Iugoslaviei au rezistat o oră fără să primească gol, dar până la final au primit patru goluri. Ghinionul a fost de partea lor, multe goluri ale Boliviei fiind anulate. Contra Braziliei, când ambele echipe jucau doar pentru mândrie, scorul a fost 1-0 pentru Brazilia la pauză. Însă în a doua repriză ei au mai înscris încă de trei ori, două dintre ele fiind marcate de multi-sportivul Preguinho. Iugoslavia s-a calificat în semifinale.

Grupa 3

 

Gazda Uruguay s-a aflat într-o grupă cu Peru și România. În meciul de deschidere al acestei grupe, împotriva României, a avut loc și prima eliminare din competiție, cea a lui Plácido Galindo din naționala Perului. Românii au profitat de avantajul omului în plus, câștigând cu 3-1 marcând două goluri spre sfârșitul partidei. Meciul a avut cea mai mică asistență din istoria Campionatului Mondial. Oficial, numărul spectatorilor se ridică la 2459, însă în realitate au fost aproximativ 300 de spectatori.

Din cauza întârzierilor la construirea Estadio Centenario, primul meci al Uruguayului nu s-a jucat decât după cinci zile de la începerea competiției. Fiind primul meci disputat pe Centenario, a fost precedat de o ceremonie care comemora o sută de ani de la crearea constituției Uruguayului. Înaintea primului meci, Uruguayul a fost într-un cantonament strict timp de patru săptămâni. Portarul Andrés Mazali a fost exclus din lot pentru că a plecat din cantonament după ora stingerii, pentru a-și vizita soția. O sută de ani după crearea constituției Uruguayului, gazdele au câștigat un meci strâns împotriva lui Peru cu 1-0. Spectatorii au felicitat apărarea lui Peru, iar acest meci a fost singurul al lui Uruguay din turneu în care să marcheze doar un gol. Rezultatul a fost văzut ca și o performanță slabă de către presa Uruguayană, dar a fost lăudat de cea din Peru. După acest meci, Uruguay a bătut-o cu ușurință pe România, marcând toate golurile în prima repriză, rezultatul final fiind 4-0.

Grupa 4

Statele Unite au dominat a patra grupă. Echipa Americii, care avea componenți experimentați cu mai multe meciuri la națională, porecliți drept „the shot-putters” de un francez necunoscut. Aceștia și-au bătut primii adversari, Belgia, cu 3-0. Ușurința victoriei a fost de necrezut; Ziarul Uruguayan Imparcial a scris: "scorul mare din victoria americană chiar a surprins experții". Belgienii s-au plâns de starea proastă a gazonului și de greșelile de arbitraj, susținând că cel de-al doilea gol a fost marcat din offside. Al doilea meci al grupei a fost jucat în condiții neprielnice, la ora meciului fiind furtună; chiar și așa Bert Patenaude a marcat primul hat-trick al competiției, împotriva Paraguayului. Până la 10 noiembrie 2006, primul hat-trick pe care FIFA îl recunoștea a fost cel al lui Guillermo Stábile din reprezentativa Argentinei, la două zile după Patenaude; totuși, în 2006, FIFA a anunțat că Patenaude este primul marcator al unui hat-trick , reatribuindu-i golul care era trecut greșit în statistică în dreptul coechipierului Tom Florie. Cu Statele Unite reușind să obțină calificarea, ultimul meci din grupă s-a jucat fără miză. Paraguay a învins Belgia cu 1–0.

Semi-finale

 

Cele patru câștigătoare ale grupelor, Argentina, Iugoslavia, Uruguay și Statele Unite, au ajuns în semi-finale. Cele două meciuri din semi-finale s-au terminat cu același rezultat, 6-1. Prima semifinală s-a disputat între Statele Unite și Argentina pe un teren plin de apă. Statele Unite, care a aliniat șase jucători născuți în Marea Britanie, l-a pierdut pe Raphael Tracy după numai zece minute, accidentându-se la picior într-un meci dur, plin de incidente. Golul argentinianului Monti a stabilit scorul de la pauză, 1-0. În a doua repriză, puternica echipă a Statelor Unite a fost copleșită de viteza atacurilor argentiniene, meciul terminându-se cu scorul de 6–1 pentru Argentina.

A doua semi-finală a fost reeditarea meciului de la Jocurile Olimpice din 1924 dintre Iugoslavia și Uruguay. Totuși. aici,Vujadinović putea face o surpriză, marcând primul gol pentru Iugoslavia, însă Uruguayul a întors scorul, intrând la cabine cu scorul de 2-1. După pauză, Iugoslaviei i s-a refuzat un gol pe motiv de offside, decizie contestată de oaspeți. Gazdele au mai marcat trei goluri în a doua repriză ducând scorul final la 6–1, cu Pedro Cea marcând un hat-trick.

Locurile trei și patru

Finala mică nu a fost stabilită până la următoarea ediție, astfel că formatul turneului din 1930 este unic în sensul că nu s-a făcut o departajare între echipele de pe locurile trei și patru. Unele surse, precum un buletin FIFA din 1984, susțin incorect faptul că s-ar fi jucat un meci pentru stabilirea locului al treilea, care ar fi fost câștigat de Iugoslavia cu scorul de 3–1. Datele diferă și cu privire la data stabilirii unui astfel de meci. Conform unei cărți lansate de Hyder Jawad în 2009, Iugoslavia a refuzat să joace un meci pentru locul al treilea deoarece au fost nemulțumiți cu arbitrajul din meciul din semifinale cu Uruguay.

La sfârșitul campionatului, căpitanul Statelor Unite (Tom Florie) și cel al Iugoslaviei (Milutin Ivković) au primit medalia de bronz. Totuși, un raport tehnic al comitetului FIFA care a organizat Campionatul Mondial de Fotbal 1986, în care au fost incluse clasamente al tuturor echipelor care au participat la turneul final, o poziționa pe Statele Unite pe poziția a treia și pe Iugoslavia pe cea de-a patra, o practică continuată de atunci de FIFA. În 2010, fiul lui Kosta Hadži, șeful delegației iugoslave și vice-președinte al Asociației de Fotbal a Iugoslaviei la acea vreme, susține că Iugoslaviei i s-a acordat o singură medalie de bronz, pentru toată echipa, medalie care s-a aflat în posesia lui Hadži și a familiei sale timp de 80 de ani de la sfârșitul turneului. El mai susține că Iugoslavia s-ar fi clasat pe locul al treilea deoarece a pierdut cu echipa care avea să devină campioană, Uruguay.

Finala

 

 

Din cauza unei dispute a fost folosită câte o minge diferită pe repriză, alese de echipe. Mingea aleasă de Argentina (sus) a fost folosită în prima repriză, iar cea aleasă de Uruguay a fost folosită în a doua.

Victoriile obținute de Uruguay și Argentina în semi-finale au dus la reeditarea finalei Jocurilor Olimpice din 1928, câștigată de Uruguay cu scorul de 2–1 după rejucare.

Finala s-a jucat pe Estadio Centenario pe 30 iulie. Suporterii Argentinei au trecut râul La Plata Basin strigând Victoria o muerte („victorie sau moarte”), înlăturând orice dubiu cu privire la importanța turneului abia înființat. Zece bărci au transportat fani argentinieni de la Buenos Aires la Montevideo, însă acestea s-au dovedit neîncăpătoare, astfel că au mai fost folosite un număr mare de ambarcațiuni improvizate. Între 10-15.000 de suporteri argentinieni au făcut călătoria, însă portul din Montevideo a fost atât de aglomerat încât mulți suporteri nu au reușit să coboare din bărci înaintea începerii partidei. La stadion, suporterii au fost verificați astfel încât să nu intre cu arme. Porțile s-au deschis la ora opt, cu șase ore înaintea începerii partidei, iar la prânz stadionul era plin, statisticile FIFA arătând că la partidă au asistat peste 93.000 de suporteri. Înaintea meciului a avut loc o dispută între echipe, care nu s-au înțeles cu privire la alegerea mingii. FIFA a intervenit și a decis ca Argentina să aducă mingea pentru prima repriză, iar Uruguay pentru cea de a doua. Uruguay a făcut o schimbare față de meciul din semifinale. Castro l-a înlocuit pe Anselmo, care s-a îmbolnăvit între timp. Monti a jucat pentru Argentina în ciuda amenințărilor cu moartea primite în ziua meciului. Arbitru a fost belgianul John Langenus, care a fost de acord să oficieze partida doar cu câteva ore înaintea partidei, cerând asigurări cu privire la siguranța sa. Una din cererile sale a fost ca o barcă să fie pregătită în port înainte cu o oră de fluierul final, în cazul în care trebuia să scape rapid de ostilitatea suporterilor.

Gazdele au deschis scorul prin Pablo Dorado, cu un șut pe jos din dreapta terenului. Argentina, cu un joc de pase superior, a răspuns rapid, egalând în opt minute. Carlos Peucelle a primit o pasă filtrantă de la Ferreira, s-a demarcat și a egalat. Cu puțin timp înaintea sfârșitului primei reprize, golgheterul turneului, Guillermo Stábile, a marcat pentru Argentina pentru a face scorul 2–1. Căpitanul Uruguayului, Nasazzi, a protestat, susținând că Stábile era în poziție de offside. În a doua repriză Uruguay a crescut treptat. La scurt timp după ce Monti a ratat o ocazie care ar fi dus scorul la 3–1, Uruguayul s-a aruncat în atac, iar Pedro Cea a marcat golul egalizator. Santos Iriarte a marcat după zece minute, aducând Uruguayul în avantaj, iar înaintea fluierului final Castro a marcat pentru 4–2. Peste un minut Langenus a fluierat sfârșitul partidei, iar Uruguayul a devenit campioană mondială, după ce câștigase și finala olimpică. Jules Rimet a acordat trofeul Campionatului Mondial, care avea să primească numele său, președintelui Asociației de Fotbal a Uruguayului, Raúl Jude. Următoarea zi a fost decretată drept sărbătoare națională în Uruguay; în capitala Argentinei, Buenos Aires, o gloată a aruncat cu pietre în consulatul Uruguayan. Francisco Varallo (care a jucat ca și atacant pentru Argentina) a fost ultimul supraviețuitor care a jucat în finală, murind pe 30 august 2010.

Franța, Iugoslavia și Statele Unite au jucat amicale în America de Sud după finalizarea turneului. Brazilia a jucat cu Franța pe 1 august, Iugoslavia pe 10 august, iar Statele Unite pe 17 august, în timp ce Argentina a fost gazda meciului cu Iugoslavia pe 3 august.

Golaverajul Uruguayului, +12 în patru meciuri, cu o medie de peste 3 goluri pe meci, rămâne cel mai mare golaveraj pe meci dintre toate câștigătoarele Campionatului Mondial, și al doilea cel mai mare dintre toate participantele la turneul final, după cel al Ungariei de la turneul din 1954.

Grupa 1

Echipă	M	V	E	Î	Gm	Gp	Pct
Argentina	3	3	0	0	10	4	6
Chile	3	2	0	1	5	3	4
Franța	3	1	0	2	4	3	2
Mexic	3	0	0	3	4	13	0

13 iulie 1930

15:00 UYT (UTC−03:30)

Franța	4 – 1	Mexic
L. Laurent   19' Langiller   40' Maschinot   43', 87'	Report	Carreño   70'

Estadio Pocitos, Montevideo

Spectatori: 4.444

Arbitru: Domingo Lombardi (Uruguay)

15 iulie 1930

16:00 UYT (UTC−03:30)

Argentina	1 – 0	Franța
Monti   81'	Report

Estadio Parque Central, Montevideo

Spectatori: 23.409

Arbitru: Almeida Rêgo (Brazilia)

16 iulie 1930

14:45 UYT (UTC−03:30)

Chile	3 – 0	Mexic
Vidal   3', 65' M. Rosas   51' (o.g.)	Report

Estadio Parque Central, Montevideo

Spectatori: 9.249

Arbitru: Henri Christophe (Belgia)

19 iulie 1930

12:50 UYT (UTC−03:30)

Chile	1 – 0	Franța
Subiabre   65'	Report

Estadio Centenario, Montevideo

Spectatori: 2.000

Arbitru: Aníbal Tejada (Uruguay)

19 iulie 1930

15:00 UYT (UTC−03:30)

Argentina	6 – 3	Mexic
Stábile   8', 17', 80' Zumelzú   12', 55' Varallo   53'	Report	M. Rosas   42' (pen.), 65' Gayón   75'

Estadio Centenario, Montevideo

Spectatori: 42.100

Arbitru: Ulises Saucedo (Bolivia)

22 iulie 1930

14:45 UYT (UTC−03:30)

Argentina	3 – 1	Chile
Stábile   12', 13' M. Evaristo   81'	Report	Subiabre   15'

Estadio Centenario, Montevideo

Spectatori: 41.459

Arbitru: John Langenus (Belgia)

Grupa 2

Echipă	M	V	E	Î	Gm	Gp	Pct
Iugoslavia	2	2	0	0	6	1	4
Brazilia	2	1	0	1	5	2	2
Bolivia	2	0	0	2	0	8	0

14 iulie 1930

Iugoslavia	2-1	Brazilia
Aleksandar Tiranic   21' Ivica BEK  30'	(Cronica)	Preguinho   62'

Parque Central, Montevideo

Spectatori: 24.059

Arbitru:   Tejada Anibal

17 iulie 1930

Iugoslavia	4-0	Bolivia
Ivica Bek   60'  67' Blagoje Marjanovic  62' Djordje Vujadinovic  85'	(Cronica)

Parque Central, Montevideo

Spectatori: 18.306

Arbitru:   Francisco Mateucci

20 iulie 1930

Brazilia	4 - 0	Bolivia
Moderato   37'  73' Preguinho  57'  83'	(Cronica)

Estadio Centenario, Montevideo

Spectatori: 25.466

Arbitru:   John Balway

Grupa 3

Echipă	M	V	E	Î	Gm	Gp	Pct
Uruguay	2	2	0	0	5	0	4
România	2	1	0	1	3	5	2
Peru	2	0	0	2	1	4	0

14 iulie1930

România	3-1	Peru
Deșu   1' Stanciu   79' Kovács   89'	(Cronica)	Souza Ferreira   75'

Estadio Pocitos, Montevideo

Spectatori: 2.549

Arbitru: Warnken (Chile)

18 iulie1930

Uruguay	1-0	Peru
Castro   65'	(Cronica)

Estadio Centenario, Montevideo

Spectatori: 57.735

Arbitru: Langenus (Belgia)

21 iulie 1930

Uruguay	4-0	România
Dorado   7' Scarone   26' Anselmo   31' Cea   35'	(Cronica)

Estadio Centenario, Montevideo

Spectatori: 70.022

Arbitru: Rege (Brazila)

Grupa 4

Echipă	M	V	E	Î	Gm	Gp	Pct
Statele Unite	2	2	0	0	6	0	4
Paraguay	2	1	0	1	1	3	2
Belgia	2	0	0	2	0	4	0

13 iulie 1930

Statele Unite	3-0	Belgia
McGhee   23', Florie   45' Patenaude   69'	(Cronica)

Estadio Parque Central, Montevideo

Spectatori: 18.346

Arbitru: Macias (Argentina)

17 iulie 1930

Statele Unite	3-0	Paraguay
Patenaude   10'   15'   50'	(Cronica)

Estadio Parque Central, Montevideo

Spectatori: 18.306

Arbitru: Macias (Argentina)

20 iulie 1930

Paraguay	1-0	Belgia
Vargas Peña   40'	(Cronica)

Estadio Centenario, Montevideo

Spectatori: 12.000

Arbitru: Vallarino (Uruguay)

	Semifinale				Finală
	26 iulie – Montevideo
	Argentina	6
	Statele Unite	1
					30 iulie – Montevideo
					Argentina	2
					Uruguay	4
					Finala mică
	27 iulie - Montevideo
	Uruguay	6
	Iugoslavia	1

Semifinalele

26 iulie 1930

Argentina	6-1	Statele Unite
Monti   20' Scopelli   56' Stábile   69'   87' Peucelle   80'   85'	(Cronica)	Brown   89'

Estadio Centenario, Montevideo

Spectatori: ~60.000

Arbitru: Langenus (Belgia)

27 iulie 1930

Uruguay	6-1	Iugoslavia
Cea   18',   67',   72' Anselmo   20',   31' Iriarte   61'	(Cronica)	Sekulić   4'

Estadio Centenario, Montevideo

Spectatori: ~80.000

Arbitru: Rege (Brazila)

Finala

30 iulie 1930

Uruguay	4-2	Argentina
Dorado   12' Cea   57' Iriarte   68' Castro   89'	(Cronica)	Peucelle   20' Stábile   37'

Estadio Centenario, Montevideo

Spectatori: ~93.000

Arbitru: Langenus (Belgia)

În 1986, FIFA a publicat un raport care cuprindea clasamente ale tuturor Campionatelor Mondiale până în 1986 inclusiv, bazat pe performanțele din competiție, rezultate și calitatea adversarului. Clasamentul pentru Campionatul Mondial din 1930 este următorul:

R	Echipă	G	M	V	E	Î	GP	GÎ	G	Pct
1	Uruguay	3	4	4	0	0	15	3	+12	8
2	Argentina	1	5	4	0	1	18	9	+9	8
3	Statele Unite ale Americii	4	3	2	0	1	7	6	+1	4
4	Iugoslavia	2	3	2	0	1	7	7	0	4
Eliminate în grupe
5	Chile	1	3	2	0	1	5	3	+2	4
6	Brazilia	2	2	1	0	1	5	2	+3	2
7	Franța	1	3	1	0	2	4	3	+1	2
8	România	3	2	1	0	1	3	5	−2	2
9	Paraguay	4	2	1	0	1	1	3	−2	2
10	Peru	3	2	0	0	2	1	4	−3	0
11	Belgia	4	2	0	0	2	0	4	−4	0
12	Bolivia	2	2	0	0	2	0	8	−8	0
13	Mexic	1	3	0	0	3	4	13	−9	0

Ultimul jucător care a murit și care jucat în finală pentru Uruguay a fost Ernesto Mascheroni, care a decedat la vârsta de 76 de ani pe 3 iulie 1984. Fundașul de rezervă, Emilio Recoba, a murit pe 12 septembrie 1992, la vârsta de 87 de ani, dar nu a jucat nici un meci în cadrul turneului. Ultimul supraviețuitor care a participat la turneul final a fost Francisco Varallo, care a murit pe 30 august 2010 la vârsta de 100 de ani, la optzeci de ani de la turneul final.