Alchimia

L'alchimia hè un arte esotericu chì vene di l'antichità di tutti i lochi di a tarra è si sparchje sin'à l'Auropa quandu sò ghjunti i testi arabi.

I scritti alchimisti fanu l'usu di un simbulisimu speciale distintu a piattà u sensu a l'altre parsonne. U nome vene di l'arabu al-kimiya o al-khimiya (الكيمياء o الخيمياء): quantità. Si ritrovanu pratiche alchimiste in tutte e civilisazione anziane: occidentale, orientale, indiane è chinese.

Alchimia
U laburatoriu di l'alchimistu (1595) di Hans Vredeman di Vries


Descrizione

U scopu di l'alchimìa hè a studia di a materia è a trasfurmazione di quessa. Unu di i scopi hè l'Òpera Maiò, ci vole à dì l'elaborazione di a Petra Filosofale chì permette a trasmutazione di i mittali vili (piombu, stagnu...) in mittali nòbili (oru, arghjentu...). Un altru scopu maiò di l'alchimìa hè a ricerca di a Panacea (medicìna universale) ò a prulongazione di a vita cù un Elisiru di Longa Vita. A pràtica di l'alchimìa è e teurìa di a materia sò qualchivolte accumpagnate di speculazione filosòfiche, mìstiche ò spirituale.

Storia

L'origine di l'alchimia si perde n'i tempi d'i tempi, è pare ghjunghje di cuasgi tutti i cuntinenti.

Antichità

L'alchimia pare piglià una parte di più in più inpurtante in revoluzione neulitica, quandu l'omu vulendu capisce è avè u cuntrollu di a natura, vede quessa qui sottu una forma metafòrica pà pude trasmettesi i sicretti. Cumu l'usu di creature legendarie cumposte di parechje partite d'animali sfarenti, par esempiu e chimere, pà raprisentà l'elementi fundamentali pà a fabricazione di l'atrazzi è di l'arme pà avè u vantaghju drentu e battaglie. Ind'a China àntinca, l'alchimia ci hè di sicura a u IV seculu nanz'à u Cristu. A ricerca di rimedii d'immurtalità hè u progetu maiò di l'èpica. U primu imperatore di a dinastìa Qin organizeghja una spedizzione nant'a l'isula legendaria di Penglai (vidaremu chi quellu racontu hè cuasgi listessu a d'altri par esempiu quellu di l'argonoti. In India, e pràtiche Shivàiche è Tàntriche seguenu dinò i principii alchimisti. Shiva (Principiu attivu di u zolfanu feconda Çakti ( principiu di u mercuriu), pà dà à u discèpulu u corpu di diamente fùlmine, diventatu in Auropa a petra filosofale. A l'Oriente Mediu, a Babilona maiò cunnosce dinò l'alchimia. L'Iranu ànticu cunnosce dighjà l'omu primurdiale è u sò sbrenbamentu. in Egipta anzianna, si trova dighjà l'uroboros, simbolu di u principiu primu di l'alchimia, "solve e coagula", e dinò u principiu di a prima tappa, a dissoluzionne, ricunnisciuta dà tutti l'alchimisti cummu l'allegorìa di u sbrembamentu (vede Fulcanelli), quì quellu d'Osiris (chi a mitulugìa greca ripigliarà cummu u sbrembamentu di Dionysos-Zagreus). A scola di Lisandrìa, prubabilmente u centru u più sviluppatu di tutta l'antichità, avutu dinò i sò maestri a pinsà in alchimia (Zozimu, Sinesius, Olimpiodore). In Auropa, sò i Cèltichi chi pratìcanu l'alchimia.

Alchimia 
L'alchimia

Medievu

A u XII seculu, disfatta di e cruciate, i testi arabi, chi cunnòscenu dighjà una teulugìa è una metafìsica assai sviluppata (Avicennu, Averroesse, Maimonidu...) collanu in Auropa passendu pà a Spagna è a Turchia. Aristotele, incunnisciutu sin'a quì in Auropa, diventa l'ideologìa principale di a Filosofia Scolàstica Midievale, cù tuttu u materiale alchimista. Pà micca esse ghjudicatu cummu unu erèticu, nascenu storie(Arturu, I Cavaglieri di a Tavula Ronda...) chi parlanu tuttu di u Graalu. Ghjè a 'ssu mumentu chi ghjunghje u scrittu di a Tavula Smirallina, fundamentale pà l'alchimisti di u midievu, chè a ghjente attribuisce a Hermes, mà chi hè in fattu a fine d'un trattu "u livru sicretu di a creazione è tènnica di a natura", scrittu sottu u regnu di u chaliffu Ma'Mun in 833.

XIV-XVI seculu: l'epica d'oru

L'alchimia cummencia à aluntanassi di a Ghjesgia, a Riforma si pripara è e duttrine teosofiche nascenu, l'Illuminismu si sviluppa. U discorsu scambia è piglia parechje significazione, teosòfiche, mettafìsiche è fìsiche. L'alchimia hè accusatu d'eresìa, è diventa una duttrina sicreta. Ghjè a st'èpica chi apparisce un onda di scritti, a più impurtanta di tutt'a storia uccidantale, mà dinò u più scurru. L'autori i più impurtanti sò Flamel, De Loris (Romanu di a Rosula), Ripley, Isaac l'Ollandese, Paracelsiu è tutti quanti... A st'èpica a capitale di l'alchimia hè Praga, è tutti i sapienti si stallanu cullà.

Tags:

Alchimia DescrizioneAlchimia StoriaAlchimiaArteAuropaChinaEstuIndiaTerraUvestu

🔥 Trending searches on Wiki Corsu:

Robin Wright PennSamperu CorsuBill PaxtonCorsicaRAgrostis stoloniferaRoyanOmuZamibiaGesù CristuWolfgang Amadeus MozartJack SparrowArteUbuntuLingua portugheseMarta FranceschiniMari di li BaliariErba bianca1u di marzuTeucrium scorodoniaRussiaTòcchisuBrasileFisica1903U ScupatuMedievuNapulione BuonaparteMauritiusCuncezzione di loghiChinaArba di l'AscinzioniArcusgiReligioneSimone de Beauvoir1904Leunardu da VinciStrada di RomaLingua tedescaBenin14 di lugliuBerlinuIndunesiaNova CaledoniaMarilyn Monroe14 di decembreNasuJohn DeaconFrancia12 d'aostuNepitaAnzianu ponte di U VechjuMessicuEuphorbia cyparissiasSorbus torminalisParighjiBirmaniaISO 3166-1Buenos AiresCinarcaFanale d'AlissandriaLupuTorra di Nonza6 di ghjugnuAviciiSettembre🡆 More