Glaciologie Zonă De Acumulare

Zona de acumulare a unui ghețar este un concept din glaciologie, care se referă la partea unui ghețar în care acumularea de masă a acestuia sub formă de acumulări și precipitații de orice natură, care se convertesc în gheață, este mai mare decât suma pierderilor de gheață sub orice formă, evaporare, sublimare, topire, desprindere, șamd.

Glaciologie Zonă De Acumulare
Zona de acumulare se găsește la cota de cea mai mare altitudine a ghețarului, unde acumularea de apă sub formă solidă este mai mare decât pierderea de gheață prin ablație, așa cum sunt: evaporarea, topirea, sublimarea, spulberarea zăpezii de către vânt, desprinderea de fâșii de gheață, și altele.

Cantitatea de precipitații solide acumulate de un ghețar, sub forma de zăpadă și gheață, comparativ cu cea pierdută în zona de ablație, prin fenomenele fizice indicate mai sus (dar nelimitate doar la acelea), determină bilanțul masei ghețarului. Această egalitate este un indicator important al climatului local, regional și global.

Astfel, dacă acest indicator este relativ constant, practic nu există schimbări climatice (și/sau climaterice) semnificative. Creșterea sau descreșterea valorii masei unui ghețar (sau a masei tuturor ghețarilor planetei) indică răcirea sau încălzirea climatului, deci este unul din mulții indicatori de monitorizare al fenomenului mondial cunoscut ca încălzirea globală.

Zona de ablație

Glaciologie Zonă De Acumulare 
Imagine realizată undeva la limita de echilibru dintre zona de acumulare și de pierderi a unui ghețar, statul Glaciologie Zonă De Acumulare  Alaska, Ghețarul Columbia.

Zona de acumulare a unui ghețar este aflată, de obicei, la cota sa cea mai înaltă, unde acumularea de gheață este posibilă. Conceptul și zona opusă zonei de acumulare se numește zonă de ablație. Aceasta se găsește, de obicei, în zonele de altitudine joasă ale ghețarului, fiind de fapt zona de pierdera a masei ghețarului.

Alte considerații

Linia de echilibru anual dintre zona de acumulare și cea de pierdere a masei ghețarului este un alt indicator important al variației climatice locale, regionale, continentale sau globale. Monitorizarea variațiilor acestor date de la distanță, folosind imagerie satelitică este simultan ușor de accesat, datorită tehnologiei actuale și a dificultății accesării directe a ghețarilor, dar și de înaltă acuratețe, conferind date de importanță științifică.

Articole pe teme de glaciologie

Referințe

Legături externe

  • „What Is A Glacier?”. . Arhivat din originalul de la . 
  • „Glossary: Geological Points of Interest in the Stehekin Valley, Lake Chelan National Recreation Area, North Cascades National Park Service Complex”. . Arhivat din original la . 
  • Landforms - Formarea unor structuri glaciare
  • Imagine - Zone de acumulare a ghețarilor

Tags:

Glaciologie Zonă De Acumulare Zona de ablațieGlaciologie Zonă De Acumulare Alte considerațiiGlaciologie Zonă De Acumulare Articole pe teme de glaciologieGlaciologie Zonă De Acumulare ReferințeGlaciologie Zonă De Acumulare Legături externeGlaciologie Zonă De AcumulareEvaporareGheațăGhețarGlaciologiePrecipitațiiSublimareTopire

🔥 Trending searches on Wiki Română:

Coreea de SudLista capitalelor lumiiMarilyn MonroeBogdan SimionNazismIrlandaBanca TransilvaniaBulgariaPHAngelina JolieSuediaArcul de Triumf din BucureștiMasturbareEminemCorneliu Zelea CodreanuCéline DionLista țărilor după suprafațăMarea SchismăVasile AlecsandriMeta, Inc.IerusalimHenric al VIII-lea al AnglieiNichita StănescuCamilla, Regină Consoartă a Regatului UnitJudețul HunedoaraWisteriaMaria TănaseDihorAutostrada A1 (România)Sărata-Monteoru, BuzăuFinala Cupei Campionilor Europeni 1986Unirea Principatelor RomâneCapra cu trei iezi (film)MadridPiatra DestinuluiDominic ThiemMihai I al RomânieiAccidentul nuclear de la Fukushima-DaiichiLovitura de stat de la 23 august 1944Crucea Eroilor de pe Muntele CaraimanAdela MărculescuFCV Farul ConstanțaCheile BicazuluiScooby-DooAnne BoleynXXXTentacionNeversea FestivalVienaListă de basme româneștiIsraelPenticostalismAna PaukerSighișoaraRăzboiul Civil SpaniolPaul Niculescu-MizilBakuAdrian MutuPerioada interbelicăFreddie MercuryMiercurea CiucLica GheorghiuZlatan IbrahimovićRepublica Socialistă RomâniaAnastasia LazariucPetroniu TănaseChileMănăstirea PantocratorLuxemburgColumbiaMari româniBăile HerculaneGoogle TraducereMonacoNicolae CeaușescuAfricaIstoria Republicii MoldovaCiprian PorumbescuLista statelor după culorile drapelelor naționaleCetatea Sighișoara🡆 More