Sarcosphaera Coronaria: Specie de ciupercă

În România, Basarabia și Bucovina de Nord nu apare prea des, dar acolo unde crește, se găsește în număr mare, adesea în tufe, în mod predominant pe soluri argiloase și calcaroase de marnă. Se dezvoltă prin păduri de conifere sub rășinoase, dar, de asemenea, în cele mixte, ocazional sub fagi, nu rar de-a lungul marginea drumurilor și ale spațiilor deschise. Timpul apariției este din (aprilie) mai până în iunie (iulie), în special de la deal la munte.

Sarcosphaera coronaria
Coroniță violetă
Clasificare științifică
Domeniu:	Eucariote
Regn:	Fungi
Diviziune:	Ascomycota
Clasă:	Pezizomycetes
Ordin:	Pezizales
Familie:	Pezizaceae
Gen:	Sarcosphaera
Specie:	S. coronaria
Nume binomial
Sarcosphaera coronaria (Jacq.) J.Schröt. (1893)
Sinonime
Peziza coronaria Jacq. (1778) Peziza crassa Santi (1795) Peziza coronata Pers. (1801) Peziza eximia Durieu & Lév. (1848) Peziza macrocalyx Riess (1852) Sarcosphaera macrocalyx (Riess) Fuckel (1870) Aleuria eximia (Durieu & Lév.) Gillet (1879) Pustularia coronaria (Jacq.) Rehm (1894) Sarcosphaera eximia (Durieu & Lév.) Maire (1917) Sarcosphaera crassa (Santi) Pouzar (1972)
Modifică text

 

Specia a fost descrisă pentru prima dată ca Peziza coronaria de renumitul botanist, chimist și medic austriac de origine franceză Nikolaus Joseph von Jacquin, în volumul 1 al operei sale Miscellanea austriaca ad botanicam, chemiam, et historiam naturalem spectantia din 1778.

Apoi, micologul german Joseph Schröter a transferat specia la genul Sarcosphaera, nou creată de abia cu câțiva ani înainte (1859) de compatriotul său Bernhard Auerswald (1818-1870), păstrând epitetul, de verificat în volumul 3 a cărții Kryptogamen-Flora von Schlesien din 1893.

Cele multe alte încercări de redenumire sunt cu toate acceptate sinonim, dar sunt mai mult sau mai puțin nefolosite. Denumirea identică Sarcosphaera coronaria a lui Émile Boudier, deja din anul 1885, nu este valabilă în prezent (2019), deci mai veche și pare să fie chiar neacceptată. A fost însa folosită mult în trecut, de exemplu și de Giacomo Bresadola.

 

• Corpul fructifer: are un diametru 3-15 cm și o înălțime de până la 5 cm, fiind cărnos și sfărâmicios. Apotecile se dezvoltă subteran sub forma unei sfere albicioase, care străpunge solul la maturitate și crapă apoi la vârf într-o formă de stea în 5-8 petale, ce se încovoaie către exterior dând o alură de coroană ciupercii și expunând stratul fructifer. Suprafață inferioară (superioară), cea fertilă (adică cea căptușită cu stratul himenal care va produce sporii), este netedă, uscată și lucioasă, de culoare inițial albicioasă, apoi variabilă de la violet sau violet puternic până la liliaceu și lila-maroniu, devenind spre bătrânețe din ce în ce mai brună, suprafața exterioară sterilă fiind tărâțată până slab pâsloasă, de un colorit gri-albicios murdar și adesea plină de particule de pământ. Marginile petalelor se prezintă în culoarea cărnii.
• Piciorul: este absent sau foarte rudimentar, albicios, arătând doar o abordare miceliană.
• Carnea: alb-cenușie este cărnoasă (poate ajunge chiar la 5 mm grosime), suculentă, sfărâmicioasă și fragilă. Mirosul este la exemplare tinere imperceptibil, iar la cele bătrâne amintește de revent, gustul fiind blând.
• Caracteristici microscopice: are spori mari, elipsoidali, netezi, hialini (translucizi), cu două picături uleioase in alveole (bi-gutulați) în interior, măsurând 15-18 × 8-10 microni. Pulberea lor est albă. Ascele cu 8 spori sunt cilindrice foarte alungite de 300-350 x 20-25 microni și pedicelate (structură în formă de pedunculi), parafizele organele sterile între asce) fiind colorate viu în brun de scorțișoară, filiforme, septate, adesea ramificate și bifurcate cu o grosime de 6-8 microni.
• Reacții chimice: pentru ciupercă (aspect exterior) nu sunt cunoscute. Vârfurile ascelor se colorează într-o soluție de iod iodurat violet.

•  
  Sarcosphaera coronaria, spori
•  
  S. coronaria , încă sferică
•  
  S. coronaria tânără
•  
  S. coronaria bătrână
•  
  S. coronaria, diverse aspecte

Specia poate fi confundată de exemplu cu: Aleuria aurantia (comestibilă), Discina ancilis sin. Discina perlata (comestibilă), Disciotis venosa (comestibilă), Geoporia sumneriana sin. Sepultura sumneriana (probabil comestibilă), Peziza badia (comestibilă), Peziza praetervisa (fără valoare culinară), Peziza vesiculosa (comestibilă) sau Sarcoscypha coccinea (comestibilă).

•  
  Aleuria aurantia
•  
  Discina ancilis
•  
  Disciotis venosa
•  
  Geopora sumneriana
•  
  Peziza badia
•  
  Peziza praetervisa
•  
  Peziza vesiculosa
•  
  Sarcoscypha coccinea

Coronița violetă este consumată crud extrem de otrăvitoare pentru că conține giromitrină ca de exemplu multe specii ale genului Helvella și a cauzat deja multe otrăviri serioase, una, comentată în 1920 din regiunea Munțiilor Jura, chiar și letală. Bine fiartă este comestibilă, dar de valoare gastronomică scăzută. Cel mai bine se prepară ca adăugare la alte soiuri comestibile din încrengătura ascomicetelor. Opăriți cel puțin mereu ciupercile înainte de a le prăjii sau fierbe bine. Dacă le fierbeți, vărsați prima apă de fiert. Odată uscată și-a pierdut toxina. Mai departe, ciuperca acumulează un derivat al arsenului (acidul monometilarsonic) în doze destul de mari. Buretele însă nu prezintă doar aspecte negative, el este și o sursă importantă de vanadiu, necesară organismului; după cum sa arătat într-un alt studiu din 2007, el prezintă o concentrație de vanadiu de până 0,142 mg/kg de ciupercă în formă uscată.

Aveți și în vedere că specia este înregistrată în Lista Roșie pentru macro-fungii României ca NT=probabil să devină pe cale de dispariție în viitorul apropiat.