Reședință De Comitat Din Statele Unite Ale Americii: Reședința unui comitat din Statele Unite ale Americii

Reședința unui comitat al unui stat al Statelor Unite ale Americii este o localitate în care se găsesc entitățile administrative ale organizației locale care coordonează comitatul.

Reședință De Comitat Din Statele Unite Ale Americii: Comitate ale Statelor Unite care au mai mult de un sediu, Liste de reședințe ale comitatelor Statelor Unite după stat, Vezi și
Maricopa County Court House - Clădirea Curţii de justiţie a comitatului Maricopa, un frumos exemplu de clădire realizată în stilul arhitectural Art Deco.

Tradițional, în Statele Unite ale Americii, conform modelului organizării unui comitat din Anglia, țara care a fondat, alimentat și susținut dezvoltarea coloniilor din estul continentului nord-american, care ulterior au format Statele Unite, un comitat prelua o parte (proporțional teritorială cu jurisdicția sa) a responsabilităților unei colonii. Astăzi, atribuțiile administrative ale unui comitat sunt similare cu cele inițiale, dar comitatele (respectiv borough(s) în Alaska și parish(es) în Louisiana) sunt forme subdivizionare ale unui stat al Statelor Unite.

Printre astfel de responsabilități, cea juridică era una de prim ordin, datorită interesului "patriei-mumă" de a aplica legea locală sau cea engleză în interesul primordial al coroanei. Pe de altă parte, liderii politici ai coloniilor erau foarte adesea numiți pe baza unor interese stringent momentane sau de scurtă durată, ceea ce făcea ca prezența și influența acestora în viața coloniilor să aibă, de obicei, un impact efemer. De aceea, deloc surprinzător, cea mai durabilă instituție a unui comitat al unui stat din Statele Uniunii a fost și este Curtea sa de justiție, respectiv instituția care are contribuția decisivă la ajutarea justiției, instituția sheriff-ului.

Comitate ale Statelor Unite care au mai mult de un sediu

Există 34 de comitate din 11 state care au două sedii de comitate

Liste de reședințe ale comitatelor Statelor Unite după stat

  • Alabama
  • Alaska
  • Arizona
  • Arkansas
  • California
  • Colorado
  • Connecticut
  • Delaware
  • Florida
  • Georgia
  • Hawaii
  • Idaho
  • Illinois
  • Indiana
  • Iowa
  • Kansas
  • Kentucky
  • Louisiana
  • Maine
  • Maryland
  • Massachusetts
  • Michigan
  • Minnesota
  • Mississippi
  • Missouri
  • Montana
  • Nebraska
  • Nevada
  • New Hampshire
  • New Jersey
  • New Mexico
  • New York
  • North Carolina
  • North Dakota
  • Ohio
  • Oklahoma
  • Oregon
  • Pennsylvania
  • Rhode Island
  • South Carolina
  • South Dakota
  • Tennessee
  • Texas
  • Utah
  • Vermont
  • Virginia
  • Washington
  • West Virginia
  • Wisconsin
  • Wyoming


Vezi și

Referințe


Legături externe



Reședință De Comitat Din Statele Unite Ale Americii: Comitate ale Statelor Unite care au mai mult de un sediu, Liste de reședințe ale comitatelor Statelor Unite după stat, Vezi și 

Reședință De Comitat Din Statele Unite Ale Americii: Comitate ale Statelor Unite care au mai mult de un sediu, Liste de reședințe ale comitatelor Statelor Unite după stat, Vezi și 

 • Statele Unite ale AmericiiToate comitateleComitatFormateSediuSediile tuturor comitatelor  • •
 • Alabama (l c f s) • Alaska (l c f s) • Arizona (l c f s) • Arkansas (l c f s) • California (l c f s) • Colorado (l c f s) • Connecticut (l c f s) • Delaware (l c f s) • Florida (l c f s) • Georgia (l c f s) • Hawaii (l c f s) • Idaho (l c f s) • Illinois (l c f s) • Indiana (l c f s) • Iowa (l c f s) • Kansas (l c f s) • Kentucky (l c f s) • Louisiana (l c f s) • Maine (l c f s) • Maryland (l c f s) • Massachusetts (l c f s) • Michigan (l c f s) • Minnesota (l c f s) • Mississippi (l c f s) • Missouri (l c f s) • Montana (l c f s) • Nebraska (l c f s) • Nevada (l c f s) • New Hampshire (l c f s) • New Jersey (l c f s) • New Mexico (l c f s) • New York (l c f s) • Carolina de Nord (l c s) • Dakota de Nord (l c f s) • Ohio (l c f s) • Oklahoma (l c f s) • Oregon (l c f s) • Pennsylvania (l c f s) • Rhode Island (l c f s) • Carolina de Sud (l c f s) • [Dakota de Sud]] (l c f s) • Tennessee (l c f s) • Texas (l c f s) • Utah (l c f s) • Vermont (l c f s) • Virginia (l c f s) • Washington (l c f s) • Virginia de Vest (l c f s) • Wisconsin (l c f s) • Wyoming (l c f s) • •

Comitate defuncte  • Cioturi  • Formate  • Imagini  • • Portal  • •

Tags:

Reședință De Comitat Din Statele Unite Ale Americii Comitate ale Statelor Unite care au mai mult de un sediuReședință De Comitat Din Statele Unite Ale Americii Liste de reședințe ale comitatelor Statelor Unite după statReședință De Comitat Din Statele Unite Ale Americii Vezi șiReședință De Comitat Din Statele Unite Ale Americii ReferințeReședință De Comitat Din Statele Unite Ale Americii Legături externeReședință De Comitat Din Statele Unite Ale AmericiiComitatComitat al unui stat al SUASUAStat al SUA

🔥 Trending searches on Wiki Română:

Atentatele din 11 septembrie 2001PasăreRadu DrăgușinAAutostrada A3 (România)Furios și iute în viteza a 5-aDaturaMuzicăLacul lebedelorLista munților din RomâniaGeorge BacoviaMarea UnireIrinel ColumbeanuTaxa pe valoarea adăugatăAlexandru LăpușneanuIrina RimesAlbinăOchiRepublica Socialistă RomâniaSimona HalepRobert OppenheimerRețea de calculatoareRocco SiffrediBulgariaCorneliu Zelea CodreanuPodul Francis Scott Key (Baltimore)OradeaOppenheimer (film)FotosintezăBenzenO scrisoare pierdutăPoloniaBelgiaRâul DâmbovițaLișcaMarin PredaSistem nervosCarpații OrientaliCroațiaToscaBotoșaniBalanță (zodie)BisectoareLista domnilor Țării RomâneștiLista sultanilor otomaniFurios și iute 7ColosseumMarocGenul liricFlorin PiersicDolar americanPeninsula BalcanicăCalculatorRegiunile FranțeiPredicatCalAfrica de SudUnirea Basarabiei cu RomâniaFortunaTadjikistanCătălin CîrstoiuCristian Popescu PiedoneȘtefan cel MareMoromeții (film)Mănăstirea PrislopIon ȚiriacBrăilaCalculul datei de PașteOs (anatomie)Pronume relativCluj-NapocaSuceavaLaleaAustro-UngariaPronume reflexivLuxemburgVincent Van Gogh🡆 More