roma Antică

Roma Antică a fost un oraș-stat a cărui istorie se întinde în perioada de timp cuprinsă între 753 î.Hr.


modificare 

Portal Roma Antică

Statuie a lui Augustus din sec. I AD
Statuie a lui Augustus din sec. I AD

Pe parcursul existenței sale de douăsprezece secole, civilizația romană a trecut de la monarhie la republică oligarhică și, apoi, la imperiu extins. Ea a dominat Europa de Vest și întreaga arie în jurul Mării Mediterane, prin cuceriri și asimilare, însă, în final, a cedat în fața invaziilor barbarilor din secolul cinci, marcând, astfel, declinul Imperiului Roman și începutul Evului Mediu. Civilizația romană e, deseori, clasificată ca o parte din Antichitatea Clasică, împreună cu Grecia antică, o civilizație care a inspirat mult cultura Romei antice. Roma antică a adus contribuții importante în organizarea politică și administrativă, juridică, artă militară, artă, literatură, arhitectură, limbile Europei (limbile romanice), iar istoria sa continuă să aibă o influență puternică asupra lumii moderne.

modificare 

Articolul săptămânii

roma Antică
Bust modern

Gaius Valerius Catullus (n. c. 87 î.Hr.- d. c. 54 î.Hr.) a fost un poet latin, reprezentant principal al poeziei neoterice.

Cert este că el a fost un deschizător de drumuri în poezie, cel care a creat primul un vocabular adecvat pentru poezie în limba latină, fiind considerat cel care a turnat cel mai bine până la el în cuvinte latine metrii elini: hexametrul și pentametrul, dar și metri lirici ca hendecasilabul lui Alceu și Safo. În ciuda laudei de sine a lui Horațiu (Carmina III, 30), Catullus a fost acela care a adaptat limba latină versului grecesc.

citește mai mult...

modificare 

Articole de calitate

roma Antică
Arta portretului, una dintre caracteristicile fabricării monedelor romane din epoca clasică (sesterțiu emis sub Traian, la Roma, în anul 105, oricalc; avers: IMP CAES NERVAE TRAIANO AVG GER DAC P M TR P COS V P P Capul lui Traian laureat, spre dreapta, drapat ușor; revers: S[enatus] P[opulus]Q[ue] R[omanus] OPTIMO PRINCIPI; Traian, în armură, călare pe un cal în galop, spre dreapta, calcă în piciore un războinic dac, cu suliță, căzut la pământ. În exergă: S[enatus] C[onsulte])

Moneda romană este, dintre toate monedele antice, cea care a cunoscut cea mai îndelungată și mai mare expansiune geografică, devenind, pentru mai multe secole, moneda comună a lumii occidentale și mediteraneene. După începuturi fruste bazate pe bronz, imitând greutatea și metoda de batere a monedelor grecești, ea s-a constituit, la sfârșitul secolului al III-lea î.Hr., într-un sistem monetar fondat pe bimetalismul argint și bronz. La începutul Imperiului, sub Augustus se adaugă moneda de aur, creându-se un sistem cu trei metale, care rămâne stabil timp de aproape două secole și jumătate. Criza militară și economică din secolul al III-lea, precum și spirala inflaționistă care o însoțește, văd prăbușirea monedelor de argint și de bronz. În secolul al IV-lea, reforma lui Dioclețian, care încearcă să revalorizeze monedele de argint și de bronz, nu va reuși să oprească inflația, însă Constantin I reușește să creeze un sistem monetar dominat pe solidus, stabilizat la 4,5 grame de aur și fără paritate fixă față de celelalte monede care se devalorizau. Solidus-ul cunoaște, în continuare, o excepțională stabilitate în Imperiul Roman de Răsărit, iar din secolul al VI-lea, prin succesoara sa nomisma, până în secolul al XI-lea.

citește mai departe

modificare 

Lucruri pe care le poți face

Portal Roma Antică/Participare

modificare 

Imaginea săptămânii

Insula (clădire) în Ostia

modificare 

Filmul săptămânii

Portal Roma Antică/Animația zilei/4

modificare 

Categorii

modificare 

Știați că...

modificare 

WikiProiecte

Proiect:Istorie
Proiect:Istorie
Proiect:Roma Antică
Proiect:Roma Antică
Proiect:Primul Război Mondial
Proiect:Primul Război Mondial
Proiect:Al Doilea Război Mondial
Proiect:Al Doilea Război Mondial
Istorie Roma Antică Primul Război Mondial Al Doilea Război Mondial
modificare 

WikiPortale

Portal:Imperiul Bizantin
Portal Imperiul Bizantin
Portal:Dacia
Portal Dacia
Portal:Grecia Antică
Portal Grecia Antică
Portal:Armata Romană
Portal Armata Romană
Portal:Istorie
Portal Istorie
Portal:Europa
Portal Europa
Imperiul Bizantin Dacia Grecia Antică Armata Romană Istorie Europa
modificare 

Alte Portale

Antică&action=purge Curăță memoria cache

Tags:

476753 î.Hr.ArhitecturăArtăClasicismDreptEuropaEvul MediuGrecia anticăImperiuInvaziile barbareLimbi romaniceLiteraturăMarea MediteranăMonarhieOligarhiePoliticăRepublicăRoma AnticăStat-oraș

🔥 Trending searches on Wiki Română:

ZodiacNapoleon IHakan ŞükürFurios și iute în viteza a 5-aZiua Planetei PământAlianța Dreapta UnităTunisiaLiviu RebreanuAniversarea căsătorieiTransilvaniaElisabeta a II-aNicolae IorgaDaciaGoogle TraducerePablo PicassoAtenaColumna lui TraianClorură de sodiuOxigenTito VilanovaBiodiversitateAlbaniaAvram IancuCoțofanăChatGPTBurebista (film)Teorema bisectoareiSemn astrologicNegreștiȚiganiAna PorgrasLista sultanilor otomaniPetre RomanBrăilaIsraelCiprian PorumbescuRomânia comunistăTransgenIoan de HunedoaraAuchanBombardamentele atomice de la Hiroshima și NagasakiRocco SiffrediLeneșAlexandru cel MareMargareta PâslaruAct sexualGustav KlimtȚările de JosListă de aeroporturi din RomâniaPloșniță de patAutostrăzi în RomâniaLista șefilor serviciilor secrete din RomâniaSalina SlănicIrina GărdescuGlucozăClanulPoziție sexualăCultura și civilizația dacicăPagina principalăMara (roman)Organizația Tratatului Atlanticului de NordListă de monede după țarăAnastase SimuZiua drapelului național al Republicii MoldovaListă de scriitori româniRobert OppenheimerOchiUniunea Republicilor Sovietice SocialisteLovitura de stat de la 23 august 1944BasarabiaBacăuSurvivor RomâniaRenaștereaLaura NureldinMișcarea LegionarăCetatea de Scaun a SuceveiCodru (masiv forestier din Republica Moldova)Listă de expresii româneștiCarrefour🡆 More