Operetă

operetă

Scenă din opereta Văduva veselă de Franz Lehár

Modifică date / text

Spre deosebire de operă, în care dialogurile vorbite sunt aproape inexistente, în operetă, datorită specificului acesteia (situații artificiale și adesea neverosimile), dialogul explicit ocupă un loc destul de important în echilibrul plotului.

Denumirea vine din italiană operetta, diminutivul de la opera, adică operă mică. Genul acesta s-a născut în Franța și Austro-Ungaria pe la mijlocul secolului al XIX-lea. Subiectele erau pe gustul burgheziei franceze și austriece fin de siècle, care aveau o predilecție pentru povestiri sentimentale.

Din punct de vedere istoric, opereta este o versiune „populară”, mai puțin „serioasă”, a operei. „Mai puțin serioasă” înseamnă că tema este comică și nu tragică, dar - din punct de vedere muzical - partitura râmâne tot complexă. În general, interpreții de operetă trebuie să urmeze aceleași cursuri ca și cântăreții de operă, întrucât pentru a putea juca într-o operetă, artistul dramatic trebuie să fie în primul rând un interpret de operă. Opereta a fost considerată adesea ca un gen „minor” pentru că, spre deosebire de operă, nu avea o miză politică.

Opereta oferă o alternativă la spectacolele de operă într-o formă accesibilă, vizând un public mai divers, care uneori chiar se centrează pe oameni marginalizați, cum ar fi populațiile afro-latine din Cuba, deschizând astfel multe porți muzicale pentru artiștii afro-latini. Opereta a devenit o formă recunoscută la mijlocul anilor 1800 în Franța, iar popularitatea sa a dus la dezvoltarea multor stiluri naționale de operetă.

Stiluri distinctive au apărut în diferite țări, inclusiv în Austria, Ungaria, Germania, Anglia, Spania, Filipine, Mexic, Cuba și Statele Unite. Prin transferul de operetă între diferite țări, cosmopolitismul cultural a apărut în secolul anterior. Opereta ca gen și-a pierdut majoritatea publicului în anii 1930, fiind înlocuită de teatrul muzical modern. Printre compozitorii importanți de operetă se numără Johann Strauss, Jacques Offenbach, Franz Lehar și Francisco Alonso.

Pentru istoricul operetei în România, vezi articolul Teatrul Național de Operetă „Ion Dacian” București.

Compozitorii și operetele lor frecvent prezentate în lume sunt prezentați în continuare:

• Titus Moisescu și Miltiade Păun, Ghid de operetă, Editura Muzicală a Uniunii Compozitorilor, București, 1969

• Teatrul Național de Operetă "Ion Dacian" București
• Listă de cântăreți de operă români
• Operă (gen muzical)
• Musical (gen muzical)

• Site-ul oficial al Teatrului Național de Operetă "Ion Dacian" București
• Prezentare - Teatrul Național de Operetă „Ion Dacian” București Arhivat în 4 octombrie 2008, la Wayback Machine.
• Listă completă de teatre, opere și operete din România Arhivat în 12 aprilie 2008, la Wayback Machine.
• Compozitori Romani de Opereta