Om De Zăpadă

Un om de zăpadă este o sculptură din zăpadă compactă, cu aparență umană, și de dimensiuni foarte variabile.

Ca și castelele de nisip, omul de zăpadă aparține categoriei artei efemere. Este confecționat din doi sau trei bulgări mari de zăpadă, de dimensiuni variabile.

Om De Zăpadă
Un om de zăpadă
Om de zăpadă, video

Istoric

Primele mențiuni scrise care atestă oameni de zăpadă datează din secolul al XVI-lea (de exemplu, în scrierile lui Shakespeare). Ca personaj popular, omul de zăpadă apare într-o culegere de poezioare pentru copii apărută în 1770, la Leipzig. Abia la începutul secolului al XX-lea, omul de zăpadă este asociat cu sărbătorile de sfârșit de an.

Cel mai mare om de zăpadă din lume a fost modelat în anul 1999 în Bethel, un orășel din statul american Maine. L-au botezat „Angus, regele muntelui” în cinstea guvernatorului de pe atunci al statului, Angus King. Angus, omul de zăpadă, avea o înălțime de aproape 35 m și o greutate de peste 4000 de tone. La construirea lui s-au folosit mai mult de 5600 de metri cubi de zăpadă. Morcovul-nas a fost, de fapt, o structură de doi metri din sârmă și pânză. Șase anvelope de automobil au fost necesare pentru a i se contura gura, iar în loc de nasturi i-au fost lipite pe piept trei anvelope de tractor. El a fost construit de elevii școlii elementare din Bethel.

Confecționarea omului de zăpadă

Construcția unui om de zăpadă este o ocupație plăcută pentru copii și adulți, în general practicată în perioadele anului în care zăpada este disponibilă din abundență.

În cultura occidentală, și în emisfera nordică, omul de zăpadă este un simbol al Crăciunului și al iernii.

El este format din 3 bulgări mari de zăpadă, de obicei un morcov pentru nas, doua mături pentru mâini și cărbuni pentru nasturi. Poate să atingă dimensiuni de la câțiva cm până la 2-3 m.

Alte denumiri

Omul de zăpadă este cunoscut în Lituania sub numele de „Omul fără minte”. În Japonia, se numește „Yuki Daruma”, poartă pe cap o găleată răsturnată și are o strânsă legătură cu budismul.

Unicode

În Unicode, simbolul « om de zăpadă » este U+2603. ().

Galerie de imagini

Note

Legături externe

Om De Zăpadă 
Commons
Wiki Commons conține materiale multimedia legate de Om de zăpadă
Om De Zăpadă 
Wikţionar
Caută „Om de zăpadă” în Wikționar, dicționarul liber.

Imagini

Vezi și

  • Yeti, numit și omul zăpezilor


Tags:

Om De Zăpadă IstoricOm De Zăpadă Confecționarea omului de zăpadăOm De Zăpadă Alte denumiriOm De Zăpadă UnicodeOm De Zăpadă Galerie de imaginiOm De Zăpadă NoteOm De Zăpadă Legături externeOm De Zăpadă Vezi șiOm De ZăpadăSculpturăZăpadă

🔥 Trending searches on Wiki Română:

Arcul de Triumf din ParisTriunghiBasarab IZmeurNumeralMihai EminescuJocurile Olimpice de vară din 2024Coloana InfinituluiElefantMarocEcuatorPrincipatul MoldoveiCalOdiseuFlorin PiersicIstoria RomânieiGeorge EnescuBotoșaniLista președinților Statelor Unite ale AmericiiLimba croatăPalatul ParlamentuluiPavel (apostol)Lacul lebedelorParte de vorbireViitor (gramatică)Egiptul AnticCâineCod numeric personal (România)DemocrațieTabelul valorilor funcțiilor sinus și cosinusOctavianus AugustusCraiovaSindromul DownTriplu X - 2Tudor ArgheziTeorema bisectoareiVienaEnigma OtilieiJoia MareEmil ConstantinescuNicolae ManolescuVenusGenerația ZMoldovaClotilde ArmandTigruȘarpeBrașovPablo EscobarLista compozițiilor de Borîs LeatoșînskîiAnna LeskoDeșertJudețul IlfovMeta, Inc.Rodica NegreaDimitrie CantemirEfectele curentului electricGiuseppe VerdiLimba meglenoromânăEkaterina AleksandrovaAlegeri prezidențiale în România, 2024Formare de cuvinteVenețiaPerioada interbelicăRegatul UnitCultura și civilizația dacicăJohann Sebastian BachCharles al III-leaLeonardo da VinciSocietatea Română de TeleviziuneNicolae CeaușescuTensiune electricăCarpații MeridionaliLista țărilor după suprafațăMediatoareVacăAntanta🡆 More