Legile lui Fick se folosesc la descrierea cantitativă a difuziei, ca proces de transport de substanță.
Fiziologul german Adolf Fick a formulat aceste legi după modelul constituit de legile lui Fourier ale transferului termic.
Astfel, în cazul difuziei staționare, atunci când există forțe care mențin gradientul de concentrație constant în timp, prima lege a lui Fick permite calcularea valorii fluxului (molar sau masic) de substanță J, și anume:
unde D - coeficient de difuzie, calculat cu relația Stokes-Einstein în cazul moleculelor sferice: D=kT/6pi r n;
Concentrația poate fi exprimată molar sau masic. Pentru cazul neizoterm-neizobar fluxul molar e exprimat prin produsul dintre densitatea molară totală, difuzivitatea (coeficientul de difuzie) și gradientul fracției molare.
În cazul unei difuzii nestaționare, atunci când nu există forțe care să mențină gradientul de concentrație constant, fluxurile de intrare ori de ieșire sunt variabile și pot fi calculate cu cea de-a doua lege a lui Fick:
Legea I a lui Fick este adaptată pentru difuzia neutronilor în reactorii nucleari.
This article uses material from the Wikipedia Română article Legile lui Fick, which is released under the Creative Commons Attribution-ShareAlike 3.0 license ("CC BY-SA 3.0"); additional terms may apply (view authors). Conținutul este disponibil sub CC BY-SA 4.0, exceptând cazurile în care se specifică altfel. Images, videos and audio are available under their respective licenses.
®Wikipedia is a registered trademark of the Wiki Foundation, Inc. Wiki Română (DUHOCTRUNGQUOC.VN) is an independent company and has no affiliation with Wiki Foundation.