Latina Medievală

Termenul de latină medievală desemneză latina așa cum era folosită în Evul Mediu.

Latina Medievală
Manuscris ilustrat cu miniaturi conținând „Cartea Orelor” (rugăciuni în latina medievală).

Descriere

Latina medievală era forma latinei folosite în Evul Mediu pentru schimburi culturale și ca limbă liturgică în Biserica Catolică, dar și ca limbă științifică, lingua franca, limbă literară, limbă a administrației și a dreptului.

Nu trebuie să se facă nicio confuzie cu latina ecleziastică.

Nu există consens unanim care să delimiteze exact perioada în care latina medievală s-a diferențiat de latina vulgară, dar, în general, se consideră ca fiind latină medievală limba latină scrisă începând de pe la 500 d.Hr. (mulți oameni de știință consideră că începutul acestei limbi ar fi cu o sută de ani mai devreme) și până în pragul Umanismului (jumătatea secolului al XIV-lea), cuprinzând, prin urmare, latina lui Dante, în De Vulgari Eloquentia și De Monarquia, dar excluzând-o pe cea folosită de Petrarca și de Coluccio Salutati.

Lucrări celebre redactate în latina medievală

Galerie de imagini

Note

Izvoare

  • Desiderius Erasmus, De recta Latini Graecique sermonis pronunciatione dialogus, Basel (Frobenius), 1528.

Bibliografie

  • Du Cange et al., Glossaire de latin médiéval en ligne, Glossarium ad scriptores mediæ et infimæ latinitatis Arhivat în , la Wayback Machine., édition de Favre (1883-1887), Ecole des chartes.
  • Albert Blaise, Manuel du latin chrétien, Strasbourg, 1955, 221 p. (rééd., Turnhout, Brépols, 1986 ISBN: 978-2-503-51133-7).
  • Zsigmond Pál Jakó, Scrierea latină în evul mediu, București, 1971.
  • Jan M. Ziolkowski, (1996), Towards a History of Medieval Latin Literature, in Mantello, F.A.C.; Rigg, A. G., Medieval Latin: An Introduction and Bibliographical Guide, pp. 505-536 (pp. 510-511)
  • K. P. Harrington, J. Pucci, and A. G. Elliott, Medieval Latin (2nd ed.), (Univ. Chicago Pres, 1997) ISBN 0-226-31712-9
  • Susana Andea, Glosar de latină medievală a documentelor care ilustrează istoria Transilvaniei: Lit. A - B., Volumul 1, 271 pagini, Editor Presa Univ. Clujeană, 2003; ISBN 9736102262, ISBN 9789736102264
  • (Colectiv), Glosar de latină medievală a documentelor care ilustrează istoria Transilvaniei, Moldovei și Munteniei vol.I: A-C, 694 pagini, Editura Academiei Române, București, 2010, ISBN 978-973-27-1752-3
  • Elena Zgârcibabă–Bogdan, Introducere în filologia romanică Arhivat în , la Wayback Machine., Universitatea de stat « Bogdan Petriceicu Hasdeu » din Cahul, 2010

Legături externe

Vezi și


Tags:

Latina Medievală DescriereLatina Medievală Lucrări celebre redactate în latina medievalăLatina Medievală Galerie de imaginiLatina Medievală NoteLatina Medievală IzvoareLatina Medievală BibliografieLatina Medievală Legături externeLatina Medievală Vezi șiLatina MedievalăEvul MediuLimba latină

🔥 Trending searches on Wiki Română:

Ilan ȘorSuediaPrefix telefonicAurel VlaicuMeta, Inc.Vasile AlecsandriLinkedInSărbători publice în RomâniaFrancmasonerieLista capitalelor lumiiAccidentul nuclear de la CernobîlAna BlandianaMarea SchismăListă de zile onomasticeIașiSloveniaPortugaliaMorsăEjaculareCod numeric personal (România)Gestionarea deșeurilorHunedoaraAlegeri prezidențiale în Republica Moldova, 2024Anthony QuinnSchimbare climaticăO scrisoare pierdutăIstanbulRevoluția Română din 1989Listă de actrițe porno româneSaharaDaciaLista domnilor MoldoveiContact sexual analOrheiul VechiGoogle TraducereApăNistruB.U.G. MafiaCalculul datei de PaștePetru RareșRabieUrs brunPreședintele RomânieiGalileo GalileiCristiano RonaldoDrogSalcâmJudețele RomânieiGalațiLista țărilor după populațieLista posturilor de radio din BucureștiAdevărulCircumcizieDan AndronicDiana Iovanovici-ȘoșoacăGeorge BacoviaMircea cel BătrânGenerația ZTravis ScottMărimea penisului umanAFC Unirea SloboziaDeșteaptă-te, române!Plumb (George Bacovia)SuceavaOmPeninsula BalcanicăFast foodRomânia comunistă25 aprilieFazele LuniiGmailMiercurea CiucAteneul RomânPiAdolf HitlerAuchanAutostrada A1 (România)RadonPesah🡆 More