Imperiul Lui Samo

Imperiul lui Samo a fost primul stat slav, întemeiat în urma răscoalei triburile slave, din anii 623-624, conduse de Samo, împotriva avarilor care stăpâneau estul Europei și Panonia.

Imperiul lui Samo
 – 
Localizare
Localizare
Localizare
CapitalăDevín
Guvernare
Istorie
Precedat deSuccedat de
Imperiul Lui Samo Imperiul Franc
Imperiul Lui Samo Haganatul avar
 Imperiul FrancImperiul Lui Samo
 Marca de CarintiaImperiul Lui Samo
 Haganatul avarImperiul Lui Samo
 Moravia MareImperiul Lui Samo
 Principatul NitraImperiul Lui Samo
 PolskaImperiul Lui Samo

În 631, în bătălia de la Wogastisburg, slavii i-au înfrânt pe franci, statul lui Samo consolidându-se. Centrul statului lui Samo s-a aflat în vestul Slovaciei de azi.

Una dintre mențiunile documentare cu referire la „cneazul unificator” Samo este la cronicarul franc Fredegar, care și-a scris opera între 640-660. Acesta spune despre Samo că a fost un negustor franc ce s-a stabilit printre slavi. Altă mențiune provine dintr-un izvor hagiografic, ce se referă la convertirea triburilor carantane și care consideră că Samo a fost un slav.

Indiferent de originea sa, sub autoritatea lui s-au aflat Cehia și Slovacia de vest, o parte din Slovenia, Austria de est și teritoriile până la râul Elba.

Conform cronicii lui Fredegar, Samo a domnit 35 de ani, aproximativ până în 658/659, dar nu avem alte știri cu privire la evoluția politico-socială a acestui prim stat al slavilor de apus, menționându-se doar că, armata sa era formată din cete numite „drujine”, conduse de o aristocrație militară.

În anul 658/659 d.H., odată cu moartea lui Samo, statul întemeiat de acesta, în fapt o uniune tribală, s-a destrămat după trei decenii sub presiunea Hanatului Avarilor.

Note

Bibliografie

  • Acad. Prof. Oțetea, Andrei (). Istoria lumii în date. București: Editura Enciclopedică Română. 

Tags:

AvariPanoniaSamoSlavi

🔥 Trending searches on Wiki Română:

SuperbetNicolae IorgaTriunghi dreptunghicArne SlotSkyShowtimeTârgu MureșConstantin GâlcăMeg RyanStadionul Municipal Sibiu (2022)Las FierbințiNicu CeaușescuZiua drapelului național al Republicii MoldovaSemn astrologicÎnvierea lui LazărCalendarul sfințilorMadrid Open (tenis)UrsListă de masoni româniSlănicOceanul planetarIosif Vissarionovici StalinFC Dinamo BucureștiAlegeri parlamentare în România, 2024SalmonelăMasturbareRăzboiul de 100 de AniRadu F. AlexandruLeon DănăilăListă de vehicule rutiere produse în RomâniaNeymarListă de centre comerciale din RomâniaListă de drapeleJudețul HunedoaraSărbători publice în RomâniaGoogleMănăstirea CârțaCastelul Ugron din Zau de CâmpieFlancoIsus din NazaretListă de desene animate din RomâniaGoogle TraducereȘofranConstantinopolCifre romaneSuperLiga RomânieiMarea SchismăMoara cu norocBălțiAnna SzélesLimită legală de vitezăTârgu JiuRareș MarișTunisiaLindenfeld, Caraș-SeverinCarte de identitate româneascăFinlandaDezastru naturalAutostrăzi în RomâniaSaddam HusseinLeonardo da VinciCoțofanăDubai (oraș)BaliLista munților din RomâniaPeninsula BalcanicăSuediaIoan Ovidiu SabăuRăzboaiele daco-romaneAlfabetul limbii româneBombardamentele atomice de la Hiroshima și NagasakiGrade de rudenieBarză albăApilarnilWilliam ShakespeareCapricorn (zodie)TransilvaniaPortugalia🡆 More