După Dealuri: Film din 2012 regizat de Cristian Mungiu

După dealuri
Beyond the Hills
Titlu original	După dealuri
Gen	dramă LGBT-related film[*][[LGBT-related film (film genre dealing with homosexuality, bisexuality, trans, or related topics)|​]]
Regizor	Cristian Mungiu
Scenarist	Cristian Mungiu
Bazat pe	Spovedanie la Tanacu și Cartea judecătorilor de Tatiana Niculescu
Producător	Cristian Mungiu
Studio	Mobra Films
Distribuitor	IFC Films (Statele Unite) Madman Entertainment (Australia)
Director de imagine	Oleg Mutu
Montaj	Mircea Olteanu
Distribuție	Cosmina Stratan Cristina Flutur
Premiera	19 mai 2012  (2012-05-19) (Cannes) 26 octombrie 2012  (2012-10-26) (România)
Durata	155 minute
Țara	România Franța Belgia
Locul acțiunii	România
Limba originală	română
Nominalizări	European Film Award for Best Screenwriter[*][[European Film Award for Best Screenwriter |​]] (Cristian Mungiu, 2012) International Submission to the Academy Awards[*][[International Submission to the Academy Awards (A film submitted for Academy Awards consideration by a country's approved organization (jury or committee).)|​]] (România, 2013)
Buget	1,8 milioane €
Încasări	112.000 € (România)
Website oficial	http://www.mobrafilms.ro/dupa-dealuri
Prezență online
site web oficial
Modifică date / text

Filmul a fost filmat in municipiul Câmpina, judetul Prahova. Scenariul se bazează pe romanele neficționale ale scriitoarei Tatiana Niculescu, care tematizează cazul exorcizării de la mânăstirea Tanacu din județul Vaslui.

Pelicula a avut premiera în data de 19 mai 2012, la Festivalul Internațional de Film de la Cannes, unde Cristian Mungiu a câștigat premiul pentru cel mai bun scenariu. Cosmina Stratan și Cristina Flutur, care interpretează rolurile principale, au împărțit premiul pentru cea mai bună actriță în cadrul aceluiași festival.

Filmul a reprezentat propunerea României la Oscar pentru cel mai bun film străin în 2013 și a ajuns pe lista scurtă, însă nu a fost unul dintre filmele nominalizate.

  Atenție: urmează detalii despre narațiune și/sau deznodământ.

Personajele principale sunt două fete crescute în orfelinat, Voichița și Alina. Ele se reîntâlnesc într-o gară, când Alina vine din străinătate ca să o ia pe Voichița, care s-a călugărit la o mânăstire sărăcăcioasă.

Pe măsură ce acțiunea înaintează, reiese că cele două fete avuseseră o relație puternică înainte ca Voichița să se călugărească și că planul lor fusese să plece împreună să muncească în străinătate; însă Voichița este reticentă să abandoneze căminul și noul ei rost spre a relua vechea ei legătură cu Alina, nu în ultimul rând pentru că preotul („tati”) i-ar interzice să se mai întoarcă în mânăstire.

Întrucât Voichița nu reușește să scoată la timp actele necesare pentru lucrul în străinătate, Alina hotărăște să rămână la mânăstire, deși nu are nicio chemare pentru rânduirea religioasă. În ciuda faptului că preotul recunoaște acest lucru și îi recomandă un timp de gândire, el este înduplecat de Voichița să-i permită fetei să rămână în așezământul religios, întrucât nu are nicio altă soluție.

Starea mentală a Alinei începe să se înrăutățească, astfel încât este internată în urma unei crize nervoase la un spital psihiatric. Medicul curant de acolo însă recomandă stareței ca pacienta să fie îngrijită în continuare la mânăstire, întrucât condițiile de acolo ar fi mai bune și rugăciunea ar putea avea un efect benefic în recuperarea ei.

Comportamentul straniu și agresiv al Alinei se intensifică progresiv, înfricoșându-le pe celelalte călugărițe, care cred că este posedată de diavol. Episodul culminant îl reprezintă intrarea în altar (ceea ce este o încălcare gravă a unei interdicții stricte în creștinismul ortodox), când Alina caută o icoană sfântă despre care auzise că poate îndeplini dorințe. În cele din urmă, preotul hotărăște să o exorcizeze, supunând-o la suplicii fizice, în timp ce Voichița adoptă o atitudine pasivă.

După câteva zile în care este ținută legată de un crucifix improvizat de lemn, Alina se stinge din viață, filmul sfârșindu-se când preotul și călugărițele sunt duse pentru audieri la poliție.

• Cosmina Stratan este Voichița
• Cristina Flutur este Alina
• Valeriu Andriuță este starețul mănăstirii
• Dana Tapalagă este Maica superioară
• Cătălina Harabagiu este Antonia
• Gina Țandură este Maica Iustina
• Vica Agache este Maica Elisabeta
• Nora Covali este Maica Pahomia
• Dionisie Vitcu este Dl. Valerică

Filmul se subscrie curentului realist, fiind caracterizat de lipsa muzicii în coloana sonoră, de o curgere temporară liniară și de urmărirea de către camera de filmat a unui singur personaj. Andrei Gorzo însă consideră că prin „abundența nuanțelor, construirea laborioasă a unui complex de cauze și efecte care să genereze groază și consternare, fără ca vreunul dintre indivizii implicați să poată fi bănuit de rele intenții, noul lui film [După dealuri, n.n.] are o formă de soliditate ce poate fi calificată drept clasic-romanescă.”

În privința concepției plastice, criticul de film Mircea Valeriu Deacă a susținut într-un articol publicat în revista Cultura că reperul principal al filmului ar fi icoana bisericească: personajele și acțiunea se profilează pe un plan „lipsit de profunzime”, iar „[s]pațiul lumii ficționale din După dealuri nu permite adîncimea, ci se etalează doar pe o suprafață ce tinde spre abstracțiunea bidimensională a icoanei.” Cu această perspectivă a intrat în polemică Andrei Gorzo, care scotea în evidență scena spitalului și scena secției de poliție, cea din urmă având trei planuri de adâncime.

Pelicula a fost filmată și montată în ordine cronologică.

Andrei Gorzo susține că filmul evită nu numai să fie senzaționalist, dar și antireligios, în schimb criticul de film consideră că pelicula se împlinește „ca tragedie socială”. În sprijinul acestei idei, el afirmă că „lanțul cauzal care culminează cu strivirea Alinei are un soi de cruntă obiectivitate materialistă, care face ca desemnarea ca țap ispășitor a unui singur individ, a unui singur grup sau a unei singure instituții să nu fie posibilă decît prin ignorarea migălos-compusei bigger picture pe care ne-o pune la dispoziție filmul. În nici un caz metafizică, dar nici antireligioasă, această bigger picture ne înfățișează precaritatea tuturor șandramalelor - mănăstire, spital, orfelinat, poliție, filantropie de tip "mama Elena" - încropite (și) întru ajutorarea nevoiașilor, într-un colț de Românie unde șansele reale de incluziune socială, de răzbire spre orizonturi mai largi, ale cuiva ca Alina sau ca Voichița, tind spre zero”.

 

• Marele Premiu al secțiunii Filmmakers of Tomorrow - FEDEORA, Festivalului de la Haifa, 2012
• „Premiul de argint” la categoria „Arta ca fenomen” în cadrul festivalului „LISTAPAD-2012”.
• Premiul publicului în secțiunea Balcan Survey a Festivalului Internațional de Film de la Salonic.
• Premiul Astor de Oro al celei de-a 27-a ediții a Festivalului Internațional de Film de la Mar del Plata, Argentina.
• Premiul Special al Juriului la cea de-a 50-a ediție a Festivalului Internațional de Film de la Gijon, Spania.
• Marele Premiu al Best Film Fest, a fost desemnat cel mai bun film românesc al anului 2012.

• După dealuri la Cinemagia.ro
• Site web oficial
• Beyond the Hills la Internet Movie Database
• Cazul Tanacu a ajuns la Cannes!, 25 mai 2012, Elisabeta Lasconi, Ziarul de Duminică
• Presa străină despre „După dealuri“, Iulia Popovici, Observator cultural - numărul 626, iunie 2012
• Le Monde: Cristian Mungiu EXORCIZEAZĂ România Arhivat în 6 aprilie 2013, la Wayback Machine., 21 noiembrie 2012, Rl Online, România liberă
• Irina Nistor, despre “Dupa dealuri”: Imensa drama care sta la baza filmului poate fi norocul nostru Arhivat în 1 februarie 2014, la Wayback Machine., 6 septembrie 2012, Mediafax, Revista Tango
• Marian Crisan: Ma bucur pentru Mungiu si ii urez mai mult succes decat am avut pana acum Arhivat în 1 februarie 2014, la Wayback Machine., 6 septembrie 2012, Mediafax, Revista Tango
• Cristian Mungiu: Imi doresc sa existe o discutie critica rationala despre filmul “Dupa dealuri” Arhivat în 1 februarie 2014, la Wayback Machine., 29 mai 2012, Mediafax, Revista Tango