Rusia Imperială Ordinul „Sfânta Ana”

Deviza acestuia a fost „Amantibus, Justitium, Pictitiam et Fidum”, ceea ce înseamnă „dragoste, justiție, evlavie și loialitate”. Distincția a fost înființată la 1735, având până la 1815 trei clase, după aceea patru. Cu căderea imperiului rus și a casei Romanov, ordinul a fost abolit în anul 1917.

Ordinul a fost inițial un premiu de onoare al ducatului Holstein-Gottorp, promulgat în ziua de 3/14 februarie 1735 în trei clase de Karl Frederic, Duce de Holstein-Gottorp, în cinstea soției sale, Anna Petrovna, fiica împăratul Petru cel Mare. Împărăteasa Elisabeta I, lipsită de copii, l-a desemnat, în 1743, pe Karl Peter Ulrich, fiul ducelui, Țarevici și moștenitor al tronului rus. Astfel Marele Maestru al Ordinului s-a mutat în Rusia, în timp ce Ordinul a rămas în Schleswig.

 

 

Prin căsătoria Ecaterinei de Anhalt-Zerbst - cărei mamă Ioana Elisabeta tot a fost o prințesă de Holstein-Gottorp – cu viitorul țar Petru III în 1745, a fost întărită unirea dinastiei Romanov și Holstein-Gottorp. De atunci, dinastia imperială rusă a fost numită „Holstein-Gottorp-Romanov”. După asasinarea lui Petru în 1762, soția sa a fost proclamată împărăteasă sub numele Ecaterina a II-a. Fiul Ecaterinei, Pavel I, ia urmat în 1796 pe tron, și a instituit ordinul „Sfânta Ana” ca un ordin al Imperiului Rus la 15 aprilie 1797. Împăratul Alexandru I, fiul lui Paul I, a adăugat, în 1815, o a patra clasă, iar în 1828, Nicolae I a modificat ordinul în mare măsură (vezi mai jos). După detronarea casei Romanov în 1917, ordinul a fost desființat.

Ordinul „Sfânta Ana” a fost una dintre cele patru cele mai înalte distincții ale Imperiului Rus, cu care au fost decorați ofițeri și funcționari superiori ruși și străini. Împăratul însuși a fost șeful ereditar al ordinului. Ordinul a avut un maestru de ceremonii, un secretar și doi heralzi. La evenimente mari, membrii au purtat o robă roșie de catifea cu broderii de aur și argint.

Statutul ordinului din 1735 a stabilit, ca însemnele principale să fie o cruce de aur, brațele crucii fiind formate de pătrate de sticlă roșie cu o imagine în email a Sântei Ana, purtând o cruce în mâini și impusă în centrul crucii. Din unghiurile crucii ies flăcări aurii, după alții a fi vorba despre un frunziș rotunjit. Pe verso au fost aplicate inițialele înfulecate „A.J.P.F” pentru „Anna Imperatoris Petri Filia” (Anna, fiica împăratului Petru).

În anul 1828 înfățișarea crucii a fost modificată prin ucazul țarului Nicolae I. Sticla ei a fost înlocuită de o cruce pattée, emailată roșu încadrată într-o ramă aurie. Ordinul a fost acordat de atunci cu o coroana emailată imperială rusă care atârna deasupra crucii, pentru clasa I și II. Pentru aceste clase exista și decorația cu stea. Mai departe a lăsat să creeze o cruce cu brațe de rubine înconjurată de brilianți. În 1874 premiul cu coroană a fost desființat și s-a introdus simultan ordinul cu săbii ca decorație de război, puse dedesubtul flăcărilor în unghiurile crucii.

Banda a fost roșie cu dungi simple galbene pe ambele părți. Steaua argintie a insignei a fost octogonală, medalionul în centru arătând crucea ordinului înconjurată de motto-ul scurtat. Pentru decorația cu coroană, inscripția a fost așezată peste medalionul central.

Purtătorilor necreștini s-a acordat decorația fără figura Sfintei Ana la mijloc, fiind înlocuită de vulturul țarist. În secolul al XVIII-lea ordinul a fost conferit de asemenea cu brilianți pentru clasa I și II.

Până în anul 1815, ordinul de clasa a 3-a a fost purtat pe mânerul sabiei, în medalion crucea sau vulturul. După instalarea clasei a 4-a, aceasta a fost plasată acolo, astfel premiul de clasa a 3-a a luat caracterul unui decor la piept, fixat la butonieră. Decorația de clasa a 2-a, cu sau fără coroană, a fost purtată în jurul gâtului, steaua de clasa I sau II a pe piept la dreapta, iar Marea Cruce pe o eșarfă de la umărul stâng la șoldul drept.

 

Pentru cei decorați cu acest ordin de clasa I–III a putut fi acordat din ziua de 10 aprilie 1832 un titlu nobiliar ereditar, iar pentru negustori acela de cetățean de onoare ereditar. În anul 1834 a fost plasat un capital special de 200.000 de ruble, cărui dobândă a fost folosită pentru întreținerea și educația fetelor de premiați cu clasele II sau III mai săraci. Fiecare deținător al ordinului a căpătat în afară de aceasta o pensie anuală: Pentru onorarea de clasa I 200-250, de clasa II 120-150, de clasa III 90-100 și de clasa IV 40-50 de ruble.

Acest premiu, ctitorit în 1830 tot de Nicolae I, adesea oară și numit cel mai jos grad al Ordinului „Sfânta Ana”, purtat la banda decorației, a fost acordat gradelor de subofițeri pentru un serviciu lung și fidel. Medalia a fost fabricată din alamă, cu o cruce aurie la mijloc, purtând pe verso numele decoratului, la străini deasupra numelui o coroană imperială. Ctitorul premiului a distins o dată pe toți subofițerii gărzii regale de la Berlina cu această medalie.

•  
  Feldzeugmeister Petru Duka de Kádár, clasa I, înainte de 1828
•  
  Generalul Panait Warthiadi, clasa I cu brilianți
•  
  Generalul Eracle Arion, clasa II
•  
  Generalul și politicianul Alexandru Cernat, clasa II
•  
  Generalul Nicolae Ciupercă, clasa II
•  
  Generalul Iuliu Dunca, clasa II

•  
  Politicianul Anton Kochanowski von Stawczan, clasa II
•  
  Juristul Grigore M. Buiucliu, clasa III
•  
  Filantropul Gheorghe Pastia, clasa III
•  
  Medicul Ludovic Russ, clasa III
•  
  Colonelul David Urs de Margina clasa III

Panglica purtată pe uniformele militare
Cavaler de clasa I	Cavaler de clasa II	Cavaler de clasa III	Cavaler de clasa IV

• Arnhard Graf Klenau: „Europäische Orden ab 1700, Katalog ohne Deutschland”, Editura Klenau, Fridingen 1978, ISBN 3-921566-05-3
• Иван Г. Спасский: „Иностранные и русский ордена до 1917 года”, Editura Государственный Эрмитаж, Leningrad 1963