Miguel De Unamuno: Scriitor spaniol

Miguel de Unamuno
Date personale
Nume la naștere	Miguel de Unamuno y Jugo
Născut	29 septembrie 1864 Bilbao, Comunitatea Autonomă a Țării Basce, Spania
Decedat	31 decembrie 1936 (72 de ani) Salamanca, Castilia și León, Spania
Înmormântat	Cementerio San Carlos Borromeo[*][[Cementerio San Carlos Borromeo (cemetery in Salamanca, Spain)|​]]
Căsătorit cu	Concha Lizárraga[*][[Concha Lizárraga (Spanish housewife, wife of Miguel de Unamuno)|​]]
Număr de copii	9
Copii	Salomé de Unamuno[*][[Salomé de Unamuno |​]]
Cetățenie	Spania
Religie	creștinism
Ocupație	poet filozof scriitor eseist romancier[*]​ critic literar[*]​ cadru didactic universitar[*]​ dramaturg politician
Locul desfășurării activității	Madrid
Limbi vorbite	limba spaniolă limba bască
Pseudonim	Exóristo, Miguel de Unamuno
Partid politic	Conjunción Republicano-Socialista[*][[Conjunción Republicano-Socialista (coalition of Spanish Republican parties)|​]], Falanga Spaniolă[*]​
Studii	Universidad Central[*]​ Universitatea Complutense din Madrid
Profesor pentru	Nicolás Achúcarro y Lund[*][[Nicolás Achúcarro y Lund (medic spaniol)|​]]
Limbi	limba spaniolă
Mișcare/curent literar	Generația lui 98
Patronaj	Universitatea din Salamanca
Specie literară	poezie, dramaturgie[*]​
Opere semnificative	Del sentimiento trágico de la vida[*][[Del sentimiento trágico de la vida |​]] Niebla[*][[Niebla |​]]
Influențe Søren Kierkegaard Arthur Schopenhauer Karl Marx Ferdinand Lassalle[*]​ Mihail Bakunin Augustin de Hipona Blaise Pascal Marc Aureliu Jean-Jacques Rousseau Domingo Faustino Sarmiento
Note
Premii	Hijo Adoptivo de Salamanca[*][[Hijo Adoptivo de Salamanca |​]] doctor honoris causa por la Universidad de Salamanca[*][[doctor honoris causa por la Universidad de Salamanca |​]]
Semnătură
Modifică date / text

29 septembrie 1864, Bilbao; d. 31 decembrie 1936, Salamanca) a fost un prozator spaniol, filozof, profesor, eseist, poet și dramaturg.

Miguel de Unamuno s-a născut la 29 septembrie 1864 la Bilbao, într-o familie bască. După studii de literatură și filozofie la Madrid, este numit profesor la Universitatea din Salamanca, unde va funcționa decenii la rând, cu întreruperi impuse de conflicte cu autoritățile politice (1914) sau de exilul la care îl obligase dictatorul Primo de Rivera (1924-1930). Personalitatea sa puternică este doar parțial atașată "generației de la 1898" - frustrată de pierderea războiului cu Cuba - alături de Antonio Machado, Jacinto Benavente și José Martínez Ruiz, căreia îi aparținea prin vârstă și idealuri. Cât despre modernismul ce încerca să revitalizeze literatura hispano-americană sub autoritatea lui Rubén Darío, l-a ignorat cu bună știință, considerându-l o mișcare de suprafață.

Literatura sa n-a făcut altceva decât să ilustreze propria filozofie, legată de descoperirea "infraistoriei", manifestată zilnic la nivelul indivizilor și colectivităților. Romanele sale, precum:

• Paz en la guerra ("Pace în război", 1907),
• Niebla ("Negură", 1914),
• Abel Sánchez (1917),
• La tía Tula ("Mătușa Tula", 1921)
• San Manuel Bueno, Mártir ("Bunul sfânt Manuel, martir", 1931)

mărturisesc acea convingere a autorului potrivit căreia, "cea mai profundă filozofie trebuie căutată în romane". Pentru că "oamenii nu pier în durerile sau bucuriile mari, fiindcă aceste bucurii și dureri ajung învăluite într-o imensă negură de întâmplări neînsemnate. Și viața tocmai asta e: o negură".

Timp de aproape patru decenii (1896-1932) Unamuno a cercetat "fenomenul Cervantes":

• El caballero de la triste figura ("Cavalerul tristei figuri")
• Sobre la lectura e interpretación del Quijote ("Despre lectura și interpretarea lui Quijote")
• La vida de don Quijote y Sancho ("Viața lui Don Quijote și Sancho")
• Quijotismo y cervantismo ("Quijotism și cervantism")

Pentru Unamuno, don Quijote nu este un simbol, ci întruchiparea esențială a sentimentului tragic al vieții, conflict agonic între rațiune și credință, existent atât la indivizi , cât și la popoare. "Făcând deliberat abstracție de orice tentativă de erudiție sau de căutare de simboluri, Unamuno identifică creația lui Cervantes cu problema Spaniei" (Emilia de Zuleta). Gânditorul spaniol este o autentică figură renascentistă, un umanist dar și un creator. Discipol iberic al lui Soeren Kierkegaard, Unamuno este socotit reprezentant al existențialismului spaniol.

Dacă proza sa s-a dovedit un domeniu apt să susțină convingerile sale filozofice, în piesele de teatru La esfinge ("Sfinxul", 1909), Sombras de suene ("Umbre de vis", 1930), El otro ("Celălalt", 1932) Unamuno pornește de la afirmarea că "lumea este teatru" (el mundo es teatro), raportat continuu la experiența existențială.

Poezia reprezintă poate cea mai caldă și mai puțin speculativă parte a amplei sale creații. În multe din poemele sale (Poesías - Poezii, 1907; Rosario de sonetos líricos - Florilegiu de sonete lirice, 1911; El Cristo de Vélasquez - Christul lui Velasquez, 1920), Unamuno sondează propriul "eu" liric prin parafrază autobiografică, prin trimiterea la întâmplări cărora le-a fost martor și care l-au ajutat să înțeleagă lumea și să și-o asume. Este zona în care filozoful Unamuno se retrage din fața întrebărilor metafizice, pentru a rămâne pur și necontrafăcut în lumina propriei sale conștiințe.

Citat

"Pentru mine doar s-a născut Don Quijote și eu pentru el m-am născut; el s-a priceput să săvârșească isprăvi, iar eu să i le înfățișez prin scris" (Miguel de Unamuno)

 

Wiki Commons conține materiale multimedia legate de Miguel de Unamuno

• „Dacă vrei să fii mereu stăpân pe tine însuți, fii mereu în prezența lui Dumnezeu“^{[nefuncțională]}, 10 aprilie 2009, Adrian Agachi, Ziarul Lumina