Succesiunea la tronul britanic este reglementată atât de dreptul comun cât și de statut.
Sub legea dreptului comun coroana era moștenită de primul născut de sex masculin al monarhului, urmat de ceilalți fii în ordinea nașterii, apoi de fiice în ordinea nașterii. De asemenea, succesiunea era reglementată prin "Act of Union" din 1800, care reia dispozițiile Actului din 1701 și ale "Bill of Rights" din 1689. Aceste legi limitau succesiunea la descendenții legitimi ai Sofiei, Electoare de Hanovra, și îi excludeau pe romano-catolici și pe cei căsătoriți cu romano-catolici. Succesiunea a fost, de asemenea, reglementată de Declarația de Abdicare a Majestății Sale din 1936, care îl excludea pe regele Eduard al VIII-lea și pe urmașii săi de la tron; acest act a încetat să mai aibă vreun efect practic atunci când Eduard, cunoscut după abdicare sub numele de Ducele de Windsor, a murit fără moștenitori în 1972.
La summit-ul de la Perth, Australia, din 2011, șefii de guvern din toate cele 16 teritorii Commonwealth au convenit să ia măsuri pentru a modifica legea succesiunii la tron, astfel încât să fie adoptată primogenitura absolută și să nu mai fie excluse persoanele căsătorite cu romano-catolici, printre alte modificări ale regulilor de succesiune. Aceste modificări au intrat în vigoare la 26 martie 2015.
Lista de mai jos este limitată la descendenții fiilor regelui George al V-lea care sunt în ordinea succesiunii la tron sau ai căror urmași sunt sau pot fi în ordinea succesiunii la tron. Persoanele din listă care nu sunt în ordinea succesiunii la tron apar cu caractere italice.
August Brooksbank (n. 2021), fiul prințesei Eugenie Descendenți în linia Victoria → Eduard al VII-lea → George V → George VI → Elisabeta II → Prințul Eduard, Conte de Wessex
James, Viconte Severn (n. 2007), fiul Contelui de Wessex
Lady Louise Windsor (n. 2003), fiica Contelui de Wessex Descendenți în linia Victoria → Eduard al VII-lea → George V → George VI → Elisabeta II → Anne, Prințesă Regală
Descendenți în linia Sofia de Hanovra → George I → George al II-lea → Frederick, Prinț de Wales → George al III-lea → Prințul Eduard → Victoria → Eduard al VII-lea → Prințesa Louise, Prințesă Regală.
Victoria → Eduard al VII-lea → Prințesa Louise → Prințesa Maud
David Carnegie, al 4-lea Duce de Fife (n. 1961), nepotul prințesei Maud de Fife
Charles Duff Carnegie, Conte de Southesk (n. 1989), fiul Ducelui de Fife
Lordul George William Carnegie (n. 1991), fiul Ducelui de Fife
Lordul Hugh Alexander Carnegie (n. 1993), fiul Ducelui de Fife
Lady Alexandra Etherington (n. 1959), nepoata prințesei Maud de Fife
Amelia Etherington (n. 2001), fiica lui Lady Alexandra Etherington
Descendenți în linia Sofia de Hanovra → George I → George al II-lea → Frederick, Prinț de Wales → George al III-lea → Prințul Eduard → Victoria → Eduard al VII-lea → Prințesa Maud.
Elisabeta-Maria de Laufenborg (n. 1999), fiica prințesei Sofia a României Victoria → Prințul Alfred, Duce de Edinburgh → Prințesa Maria de Edinburgh → Prințesa Maria a României
Prințul Petru, Prinț al Iugoslaviei (n. 1980), fiul prințului moștenitor Alexandru al Iugoslaviei
Prințul Filip al Iugoslaviei (n. 1982), al doilea fiu al prințului moștenitor Alexandru al Iugoslaviei
Prințul Alexandru al Iugoslaviei (n. 1982) (n. 1982), al treilea fiu al prințului moștenitor Alexandru al Iugoslaviei
Prințul Nicolae al Iugoslaviei (n. 1958), nepotul Prințesei Maria a României
Prințul George al Iugoslaviei (n. 1984), fiul prințului Nicolae al Iugoslaviei
Prințul Mihai al Iugoslaviei (n. 1985), fiul prințului Nicolae al Iugoslaviei
Prințesa Marija a Iugoslaviei (n. 1993), fiica prințului Nicolae al Iugoslaviei
Prințesa Katarina a Iugoslaviei (n. 1959), nepoata Prințesei Maria a României
Victoria de Silva (n. 1991) fiica prințesei Katarina a Iugoslaviei
Prințul Karl Wladimir al Iugoslaviei (n. 1964), nepotul Prințesei Maria a României
Prințul Dimitri al Iugoslaviei (n. 1965), nepotul Prințesei Maria a României
Maria Tatiana Thune-Larsen (n. 1957), nepoata Prințesei Maria a României
Sonja Thune-Larsen (n. 1992), fiica Mariei Tatiana Thune-Larsen
Olga Thune-Larsen (n. 1995), fiica Mariei Tatiana Thune-Larsen Victoria → Prințul Alfred, Duce de Edinburgh → Prințesa Maria de Edinburgh → Prințesa Ileana de România
Nicholas Snyder (n. 1987), fiul Ilenei Snyder
Alexandra Snyder (n. 1984), fiica Ilenei Snyder
Constanza Snyder (n. 1994), fiica Ilenei Snyder Descendenți în linia Sofia de Hanovra → George I → George II → Frederick, Prinț de Wales → George III → Prințul Eduard → Victoria → Prințul Alfred, Duce de Edinburgh → Prințesa Victoria Melita de Edinburgh. Victoria → Prințul Alfred, Duce de Edinburgh → Prințesa Victoria Melita de Edinburgh → Marele Duce Vladimir Kirillovici al Rusiei
Marele Duce George Mihailovici al Rusiei (n. 1981) fiul Marii Ducese Maria Vladimirovna Victoria → Prințul Alfred, Duce de Edinburgh → Prințesa Victoria Melita de Edinburgh → Marea Ducesă Maria Kirillovna a Rusiei
Prințul Emich de Leiningen (n. 2010) fiu al prințului Karl Emich de Leiningen
Prințesa Cécilia de Leiningen (n. 1988) fiica prințului Karl Emich de Leiningen
Theresa Prinzessin zu LeiningenR (n. 1992), fiica prințului Karl Emich de Leiningen
Prințul de Leiningen (Andreas, n. 1955) fratele prințului Karl Emich de Leiningen
Prințul Ereditar de Leiningen (Ferdinand, n. 1982) fiul prințului Andreas de Leiningen
Prințul Hermann de Leiningen (n. 1987) fiul prințului Andreas de Leiningen
Prințesa Olga de Leiningen (n. 1984) fiica prințului Andreas de Leiningen
Prințesa Melita de Leiningen (n. 1951) sora prințului Karl Emich de Leiningen
Prințesa Stephanie de Leiningen (n. 1958) sora prințului Karl Emich de Leiningen
Prințul Boris de Leiningen (n. 1960) văr primar al prințului Andreas de Leiningen
Prințul Nicholas de Leiningen (n. 1991) fiul prințului Boris Leiningen
Prințul Karl Heinrich de Leiningen (n. 2001) fiul prințului Boris Leiningen
Prințesa Juliana de Leiningen (n. 2003) fiica prințului Boris Leiningen
Prințul Hermann Friedrich de Leiningen (n. 1963) fratele prințului Boris Leiningen
Prințesa Tatiana de Leiningen (n. 1989) fiica prințului Hermann de Leiningen
Prințesa Nadia de Leiningen (n. 1991) fiica prințului Hermann de Leiningen
Prințesa Alexandra de Leiningen (n. 1997) fiica prințului Hermann de Leiningen
Lista continuă cu descendenții celorlalți copii ai reginei Victoria și apoi cu descendenții monarhilor precedenți, până la George I. În 2001, William Addams Reitwiesner, expert în genealogie, a făcut o listă cu toți descendenții în viață ai Sofiei de Hanovra. Lista număra atunci 4973 de persoane, însă multe dintre acestea nu se aflau în ordinea succesiunii la tron, fiind de confesiune catolică. Nu există o listă oficială a tuturor descendenților Sofiei de Hanovra aflați în ordinea succesiunii la tron.
Note
This article uses material from the Wikipedia Română article Linia de succesiune la tronul britanic, which is released under the Creative Commons Attribution-ShareAlike 3.0 license ("CC BY-SA 3.0"); additional terms may apply (view authors). Conținutul este disponibil sub CC BY-SA 4.0, exceptând cazurile în care se specifică altfel. Images, videos and audio are available under their respective licenses. ®Wikipedia is a registered trademark of the Wiki Foundation, Inc. Wiki Română (DUHOCTRUNGQUOC.VN) is an independent company and has no affiliation with Wiki Foundation.