Acest articol tratează despre sistemul fonologic, fenomenele fonetice și prozodia limbii franceze standard.
Aspectul sonor al limbii franceze prezintă următoarele caracteristici generale:
Fonemele consonantice ale limbii franceze sunt:
Observații:
Consoanele în cuvinte:
Consoană | Exemplu | Traducere | Consoană | Exemplu | Traducere | ||
---|---|---|---|---|---|---|---|
/m/ | mou | [mu] | moale | /n/ | nous | [nu] | noi |
/ɲ/ | agneau | [a.ɲo] | miel | /ŋ/ | parking | [paʁkiŋ] | parcare |
/p/ | pou | [pu] | păduche | /b/ | boue | [bu] | noroi |
/t/ | tout | [tu] | tot | /d/ | doux | [du] | dulce |
/k/ | cou | [ku] | gât | /ɡ/ | goût | [ɡu] | gust |
/f/ | fou | [fu] | nebun | /v/ | vous | [vu] | voi |
/s/ | sous | [su] | sub | /z/ | zoo | [zoo] | zoo |
/ʃ/ | chou | [ʃu] | varză | /ʒ/ | joue | [ʒu] | obraz |
/l/ | loup | [lu] | lup | /ʁ/ | roue | [ʁu] | roată |
În ortografia franceză, consoanele duble sunt foarte frecvente, fără să corespundă în general unor consoane lungi în pronunțare. Sunt totuși cazuri când consoanele se pronunță lung. Sunt două tipuri de alungire a consoanelor, unul general, de natură combinatorie (adică depinzând de vecinătatea fonetică), și unul individual, de natură subiectivă.
Alungirea combinatorie a consoanei
De exemplu, la verbele cu radicalul terminat în r și care au infinitivul cu sufixul -ir (courir „a alerga”, mourir „a muri” etc.), la formarea viitorului simplu și a condiționalului prezent cade i-ul sufixului, ceea ce provoacă întâlnirea a doi r, de unde rezultă [ʁː] lung: je courrai [ʒǝ.ku.ʁːe] „voi alerga”, il/elle mourra [mu.ʁːa] „va muri”. Aceasta permite diferențierea formei lor de condițional prezent de cea de indicativ imperfect:
La fel se diferențiază indicativul imperfect și prezent, persoanele I și a II-a plural ale verbelor cu radicalul terminat în [wa]: nous croyions [nu.krwa.jːɔ̃] „(noi) credeam” (indicativ imperfect) vs. nous croyons [nu.kʁwa.jɔ̃] „credem”.
Tot combinatorie este alungirea consoanei la întâlnirea a două consoane identice, una la sfârșit de cuvânt, a doua la începutul cuvântului următor: pour réparer [puʁːepaʁe] „pentru a repara”, cette table [sɛtːabl] „masa aceasta”. Și în acest caz se pot produce opoziții, de exemplu între elle a dit [ɛ.la.di] „ea a spus” vs. elle l’a dit [ɛlːa.di] „ea a spus-o”.
Din cauza labilității lui /ǝ/ (adică a posibilității ca aceasta să cadă, vezi mai jos, în secțiunea Vocale), unele cuvinte în care /ǝ/ este între două ocurențe ale aceleiași consoane, sunt pronunțate cu consoana rostită de două ori scurt cu /ǝ/ între ele dacă se vorbește relativ lent și bine articulat, dar cu aceeași consoană rostită o dată și alungită, dacă se vorbește relativ repede și mai puțin bine articulat. Cele două pronunțări țin și de varietăți regionale. În sudul Franței este mai frecventă prima, în nordul ei – a doua: Exemple:
Alungirea individuală a consoanei afectează în primul rând consoane duble în scris, pronunțarea fiind influențată de acest lucru. Exemple:
Asemenea alungire poate fi emfatică, în cazul accentuării inițiale (vezi mai jos secțiunea Accentuarea).
Alungirea emfatică poate afecta și consoane scrise simplu, tot din cauza accentuării inițiale. Exemple: Formidable ! [fːɔʁ.mi.dabl] „Formidabil!”, Épouvantable ! [e.pːu.vɑ̃.tabl] „Îngrozitor!”
La contactul dintre consoane pot avea loc diferite fenomene de asimilare. Există mai multe tipuri de asimilare:
Din alt punct de vedere, asimilarea poate fi:
Sistemul fonologic francez cuprinde 16 vocale:
Grad de deschidere | Grad de anterioritate | ||||
---|---|---|---|---|---|
Anterioare | Centrală | Posterioare | |||
nerotunjite | rotunjite | nerotunjite | rotunjite | ||
Închise | i | y | u | ||
Semiînchise | e | ø | o | ||
Mijlocie | ə | ||||
Semideschise | ɛ, ɛ̃ | œ, œ̃ | ɔ, ɔ̃ | ||
Deschise | a | ɑ, ɑ̃ |
Observații:
Vocalele în cuvinte:
Vocală | Exemplu | Traducere | |
---|---|---|---|
/i/ | si | [si] | dacă |
/e/ | fée | [fe] | zână |
/ɛ/ | fait | [fɛ] | fapt |
/ə/ | je | [ʒə] | eu |
/œ/ | sœur | [sœːʁ] | soră |
/ø/ | jeu | [ʒø] | joc |
/y/ | su | [sy] | știut |
/u/ | sous | [su] | sub |
/o/ | sot | [so] | prost |
/ɔ/ | sort | [sɔːʁ] | soartă |
/a/ | patte | [pat] | labă |
/ɑ/ | pâte | [pɑːt] | pastă |
/ɑ̃/ | sans | [sɑ̃] | fără |
/ɔ̃/ | son | [sɔ̃] | său |
/œ̃/ | brun | [bʁœ̃] | brun |
/ɛ̃/ | brin | [bʁɛ̃] | fir (de iarbă) |
Vocalismul francezei curente actuale prezintă unele tendințe de îndepărtare de vocalismul standard, prezente în mod diferit de la regiune la regiune. Astfel, există o serie de opoziții care tind să dispară, anume cele care au o valoare funcțională redusă:
Această vocală prezintă particularitatea de a fi pronunțată sau de a cădea în același cuvânt. Până la un anumit moment din istoria limbii franceze a fost totdeauna pronunțată și până azi se notează în scris cu litera e. Pronunțarea sau nepronunțarea acestei vocale depinde de diverși factori:
Practic, în franceză nu se disting cuvinte numai prin diferența de cantitate vocalică. Doar prin cea dintre /ɛ/ și /ɛː/ se disting unele cuvinte (de exemplu mettre [mɛtʁ] „a pune” vs. maître [mɛːtʁ] „stăpân, maestru”), dar și această diferență tinde să dispară. În schimb există mai multe perechi de cuvinte monosilabice în care vocalele au un timbru apropiat, diferență la care se adaugă cea de cantitate, opoziție cu atât mai necesară, cu cât diferențele de timbru tind să dispară:
În afară de /e/ și /ə/, toate vocalele pot fi lungi și scurte, din motive combinatorice:
Tabelele de mai jos prezintă comportarea vocalelor din punctul de vedere al cantității, în silabă accentuată, în funcție de caracterul închis sau deschis al acesteia, și de consoana care le urmează în silabă închisă.
Vocale alungite numai de /v/, /z/, /ʒ/, /ʁ/ și /vʁ/:
Vocală | În silabă închisă | În silabă deschisă | |
---|---|---|---|
înaintea unei consoane care nu o alungește | înaintea unei consoane care o alungește | ||
/i/ | habite [a.bit] „locuiește” | livre [liːvʁ] „carte (de citit)” | habit [a.bi] „haină” |
/ɛ/ | faites [fɛt] „faceți” | faire [fɛːʁ] „a face” | fait [fɛ] „făcut” |
/œ/ | jeune [ʒœn] „tânăr(ă)” | œuvre [œːvʁ] „operă, creație” | — |
/y/ | débute [de.byt] „debutează” | juge [ʒyːʒ] „judecător” | début [de.by] „debut” |
/u/ | bourse [buʁs] „bursă” | blouse [bluːz] „bluză” | bout [bu] „capăt” |
/ɔ/ | sotte [sɔt] „proastă” | mort [mɔːʁ] „moarte” | — |
/a/ | rate [ʁat] „splină” | rage [ʁaːʒ] „turbare” | rat [ʁa] „șobolan” |
Vocale alungite de orice consoană:
Vocală | În silabă închisă | În silabă deschisă | |
---|---|---|---|
/ø/ | jeûne [ʒøːn] „post” (religios) | joyeuse [ʒwa.jøːz] „bucuroasă” | joyeux [ʒwa.jø] „bucuros” |
/o/ | il saute [soːt] „(el) sare” | rose [ʁoːz] „trandafir” | saut [so] „săritură” |
/ɑ/ | appâte [a.pɑːt] „momește” | il rase [ʁɑːz] „(el) rade” | appât [a.pɑ] „momeală” |
/ɑ̃/ | bande [bɑ̃ːd] „bandă” | genre [ʒɑ̃ːʁ] „gen” | gens [ʒɑ̃] „oameni” |
/ɔ̃/ | réponse [ʁe.pɔ̃ːs] „răspuns” | éponge [e.pɔ̃ːʒ] „burete” | répond [ʁe.pɔ̃] „răspunde” |
/œ̃/ | emprunte [ɑ̃.pʁœ̃ːt] „ia împrumut” | jungle [ʒœ̃ːɡl] „junglă” | emprunt [ɑ̃.pʁœ̃] „împrumut” |
/ɛ̃/ | crainte [kʁɛ̃ːt] „teamă” | quinze [kɛ̃ːz] „cincisprezece” | craint [krɛ̃] „se teme” |
Limba franceză are trei semivocale: /j/, /w/ și /ɥ/, corespunzătoare vocalelor /i/, /u/, respectiv /y/. Toate trei pot forma diftongi ascendenți, iar /j/ și diftongi descendenți. Exemple: bien [bjɛ̃] „bine” (cu diftong ascendent), évantail [e.vɑ̃.taj] „evantai” (cu diftong descendent) oui [wi] „da”, huit [ɥit] „opt”.
De multe ori, semivocalele alternează cu vocalele corespunzătoare: nie [ni] „neagă” ~ nier [nje] „a nega”, loue [lu] „închiriază” ~ louer [lwe] „a închiria”, tue [ty] „omoară” ~ tuer [tɥe] „a omorî”.
Semivocalele și vocalele corespunzătoare formează unele perechi minimale: si elle [si.ɛl] „dacă ea” – ciel [sjɛl] „cer”, pays [pɛ.i] „țară” – paye [pɛj] „plată”, abbaye [a.bɛ'i] „abație” – abeille [a.bɛj] „albină”, tu as [ty.a] „ai” – tua [tɥa] „omorî” (perfect simplu).
În procesele de conjugare și de derivare se observă multe alternanțe între sunete. Mai sus s-au văzut alternanțe vocală ~ semivocala corespunzătoare.
Cele mai multe alternanțe sunt vocalice, iar dintre acestea, cele mai frecvente sunt între perechile vocală semiînchisă ~ vocală semideschisă, determinate de caracterul accentuat sau neaccentuat, și de poziția în silabă deschisă sau închisă. Exemple:
Altă alternanță frecventă este vocală scurtă ~ vocală lungă. Alungirea se produce în condițiile prezentate mai sus, în secțiunea Cantitatea vocalică. Exemple: dites [dit] „ziceți” ~ disent [diːz] „(ei/ele) zic”, faites [fɛt] „faceți” ~ faire [fɛːʁ] „a face”, œuvrer [œ'vre] „a lucra” ~ œuvre [œːvʁ] „operă, creație”, jeûner [ʒø'ne] „a posti” ~ jeûne [ʒøːn] „post”, saut [so] „săritură” ~ saute [soːt] „(el/ea) sare”.
Există și alternanțe vocală nazală ~ vocala orală corespunzătoare + consoană nazală: il tient [il'tjɛ̃] „el ține” ~ ils tiennent [il'tjɛn] „ei țin”, paysan [pɛjzɑ̃] „țăran” ~ paysanne [pɛj'zan] „țărancă”, chien [ʃjɛ̃] „câine” ~ chienne [ʃjɛn] „cățea”.
Între vocale total diferite există alternanțe la unele verbe, între forma de indicativ prezent și cea de perfect simplu: peut „poate” ~ put „putu”, sait „știe” ~ sut „știu”, prend „ia” ~ prit „luă”, met „pune” ~ mit „puse”.
Alternanțele consonantice sunt mai puțin frecvente decât cele vocalice. Cele mai importante sunt consoanele în alternanță cu lipsa consoanei: il bat [il.bɑ] „el bate” ~ ils battent [il.bat] „ei bat”, il répond [il.ʁe.pɔ̃] „el răspunde” ~ ils répondent [il.re.pɔ̃d] „ei răspund”, il dort [il.dɔːʁ] „el doarme” ~ ils dorment [il.dɔʁm] „ei dorm”, étudiant [e.ty.djɑ̃] „student” ~ étudiante [e.ty.djɑ̃t] „studentă”, mis [mi] „pus” ~ mise [miːz] „pusă”.
Între două consoane diferite, alternanțele sunt mai rare. Există mai ales între /f/ și /v/: neuf [nœf] „nou” ~ neuve [nœv] „nouă”, sportif ~ sportive.
Toate fenomenele prozodice (accentuarea, intonația, ritmul și debitul vorbirii) sunt strâns legate în franceză de noțiunea de grup ritmic.
Grupul ritmic este un grup de cuvinte având un singur accent principal, în franceză pe ultima silabă a grupului, și delimitat de o schimbare a nivelului intonației, precum și de o pauză minoră. Dacă grupul ritmic este format din cel puțin două cuvinte, unul dintre ele are sens lexical deplin, iar celălalt este un cuvânt gramatical. Accentul este în general pe cuvântul cu sens lexical deplin. Un exemplu de asemenea grup este le garçon „băiatul”, format din articol hotărât + un substantiv. Dar un grup ritmic cu un singur cuvânt cu sens lexical deplin poate conține mai multe cuvinte gramaticale. De exemplu, grupul que je te le donne „să ți-l dau”, este format dintr-o conjuncție, pronumele personal subiect, un pronume personal cu funcție de complement indirect, un pronume personal cu funcție de complement direct și un verb, accentul căzând pe vocala o a verbului.
Într-un grup ritmic pot fi și mai multe cuvinte cu sens lexical deplin. În exemplele următoare, numărul de asemenea cuvinte crește de la două la patru, dar accent este numai pe ultimul: un petit enfant „un copil mic” un petit enfant blond „un copil mic blond” un petit enfant blond français „un copil mic blond francez”
Grupurile ritmice constituie de regulă unități sintactice, ca de exemplu:
Un grup ritmic conține în general trei la șapte silabe, dar poate fi și mai scurt, chiar format dintr-un cuvânt monosilabic într-o enumerare, sau mai lung, dacă debitul vorbirii este relativ rapid.
Unitatea grupului ritmic este asigurată de câteva fenomene fonetice.
Înlănțuirea consonantică
În interiorul unui grup ritmic, când un cuvânt se termină în pronunțare cu o consoană (și atunci când cuvântul este izolat) și este urmat de un cuvânt care începe cu o vocală, cuvintele se înlănțuie prin trecerea consoanei în cuvântul următor, în calitate de inițială a primei silabe a acestuia. Prin urmare, avec eux „cu iei” se pronunță ca un singur cuvânt: [a.vɛ.kø] (punctele marchează sfârșitul silabelor). Regula este valabilă și când în scris consoana este urmată de un e mut: votre ami [vɔ.tʁa.mi] „prietenul vostru”. În general, consoana își păstrează toate trăsăturile. Doar /f/ se sonorizează în două asocieri cu elementele aproape sudate prin frecvența folosirii lor împreună: neuf ans [nœ.vɑ̃] „nouă ani” și neuf heures [nœ.vœːʁ] „ora nouă”.
Înlănțuirea vocalică
În interiorul unui cuvânt sau al unui grup ritmic, la contactul unei vocale finale de silabă și a vocalei inițiale a silabei următoare, adică în cazul unui hiat, nu există nici pauză, nici stop glotal. Exemple: aorte „aortă”, j’ai eu „am avut” (grup ritmic relativ scurt), j’ai eu un billet [ʒe⁀y⁀œ̃ bi.jɛ] „am obținut un bilet” (grup ritmic mai lung). Dacă vocalele în hiat sunt aceleași, ele nu devin o singură vocală lungă, ci se disting, deși sunt înlănțuite: Il va à Annecy [il.va⁀a⁀an.si] „Merge la Annecy”.
Elidarea constă în căderea unei vocale neaccentuate de la sfârșitul unui cuvânt urmat imediat de un cuvânt cu inițială vocalică. Acest fenomen privește cuvinte gramaticale, dintre care cele mai multe se termină în e, dar printre ele sunt și cuvinte care se termină în a sau în i. În scris, elidarea este marcată prin apostrof. Poate afecta următoarele cuvinte:
Două cuvinte se elidează numai în câte un cuvânt compus din care fac parte: presqu’île „peninsulă” (literal „aproape insulă”) și quelqu’un „cineva”.
În unele cuvinte compuse se menține elidarea într-un cuvânt component, de exemplu în: aujourd’hui „astăzi” (literal „în ziua de azi”).
În registrul de limbă familiar este frecventă elidarea lui u din tu înaintea formei personale corespunzătoare a verbelor avoir „a avea” și être „a fi”: t’as raison „ai dreptate”, t’es content ? „ești mulțumit?”.
Multe cuvinte franceze au o consoană finală „latentă”, ea fiind pronunțată numai când urmează un cuvânt cu vocală inițială, în anumite cazuri. În general, această consoană a fost pronunțată în orice vecinătate fonetică într-o anumită perioadă a istoriei limbii și îi corespunde și astăzi o literă.
Uneori legătura se realizează prin consoana exact reprezentată în scris, alteori nu. Exemple cu aceleași consoane, când nu realizează legătura și când o realizează:
Unele legături sunt obligatorii, altele facultative, iar altele interzise.
Legăturile obligatorii sunt obligatorii în orice registru de limbă.
Între o parte de vorbire antepusă unui substantiv pe care îl determină și acesta, legătura este obligatorie:
Între verb și pronumele personal formă neaccentuată cu funcție de subiect sau de complement al acelui verb, legătura este de asemenea obligatorie:
Prin analogie cu legătura între verbele cu t final scris și pronumele personal subiect, între verbele cu vocalele finale [a] sau e scris nepronunțat și pronumele personal subiect se introduce un [t] de legătură, care se și scrie: donne-t-il ? [dɔn.til] „dă el?”, donnera-t-il ? „va da el?”. De asemenea, în cazul verbelor terminate în consoana scrisă, dar nepronunțată c: vainc-t-elle ? „învinge ea?”.
Alte cuvinte gramaticale (monosilabice) care se leagă de cuvântul următor:
Legătura mai este obligatorie și în unele cuvinte compuse și grupuri echivalente cu cuvinte compuse: les États-Unis [le.z‿e.ta.z‿y.ni] „Statele Unite”, de temps en temps [də.tɑ̃.z‿ɑ̃.tɑ̃] „din când în când”.
Legăturile facultative sunt cu atât mai numeroase, cu cât registrul de limbă este mai elevat. Cazuri dintre cele mai frecvente:
Legături interzise, adică incorecte în limba standard și chiar în registrul familiar, sunt:
În franceză, accentul principal nu este un accent de cuvânt, ci de grup ritmic, dat fiind că există doar unul, pe ultima silabă a grupului. Este deci accent de cuvânt numai dacă un singur cuvânt formează un grup ritmic. De regulă pot fi accentuate cuvintele cu sens lexical deplin. Cuvintele gramaticale în general nu pot fi accentuate. Astfel sunt articolele, adjectivele demonstrative, adjectivele posesive, prepozițiile, conjuncțiile, pronumele relative simple, unele pronume personale și unele adverbe.
Accentul final poate totuși cădea pe unele pronume când acestea sunt plasate după verbul cu care sunt asociate, în general dacă vocala lor este alta decât /ə/. Cazuri frecvente:
Principalele caracteristici ale accentului principal în franceză sunt:
Accentele finale segmentează vorbirea în grupuri ritmice care constituie unități de sens. Aceeași secvență segmentată diferit în grupuri ritmice poate avea sensuri diferite. De exemplu, secvența [sø ki sav lœ(ː)ʁ sufləʁɔ̃] poate fi segmentată diferit în două grupuri ritmice: (Silabele cu accent final care delimitează grupurile ritmice sunt în aldine.):
Un singur grup ritmic sau mai multe pot forma un grup de suflu (adică emis cu o singură expirație), delimitat de un accent final mai proeminent decât al grupului ritmic, și de o pauză majoră. Exemplu de frază care poate fi segmentată în patru grupuri ritmice într-un singur grup de suflu (Pauzele minore sunt marcate cu o bară verticală, cea majoră cu două bare verticale.): Oui | j’l’ai vu | avec sa sœur | à cinq heures || „Da, l-am văzut cu soră-sa la ora cinci”.
Alt tip de accent este accentul inițial. Este numit și de insistență, emfatic, afectiv sau expresiv. Se manifestă prin aceiași parametri ca accentul final, dar fiecare mai puternic decât în cazul acestuia. Există două situații în care poate exista un asemenea accent.
Denumirea cea mai potrivită este cea de accent afectiv când accentul inițial exprimă un sentiment. În cazul unor cuvinte polisilabice, în care coexistă cu cel final, cel afectiv este pe prima sau a doua silabă. Acest accent se manifestă nu numai la nivelul vocalei. Astfel:
Uneori, accentul inițial se folosește pentru a sugera opoziția cu un alt cuvânt, adică este de insistență. În acest caz poate cădea pe orice silabă, inclusiv pe cuvinte gramaticale care nu primesc niciodată accent final. De exemplu, în propoziția Mettez vos livres sur votre chaise „Puneți-vă cărțile pe scaun”, accentul obișnuit care cade pe cuvântul chaise poate fi dublat de un accent de insistență, pentru a sugera, de exemplu, ca destinatarii comunicării să nu-și pună cărțile pe masă. Dar poate fi accentuată emfatic și prepoziția sous dacă se sugerează, de exemplu, să nu fie puse cărțile pe scaun.
Intonația este componenta principală a melodiei frazei, pe lângă eventualele variații de înălțime ale vocalelor accentuate. Parametrii intonației sunt direcția variației de înălțime (urcătoare, coborâtoare), caracterul mai mult sau mai puțin brusc al variației de înălțime, curba melodică (concavă sau convexă) și nivelul (corespunzător în muzică registrului). Acesta poate fi, în mod obișnuit, grav, mediu, înalt și acut. Franceza standard are o intonație relativ monotonă față de cea a majorității varietăților regionale ale limbii, din cauza liniei melodice a silabelor neaccentuate.
Pe baza dialogului de mai jos,
– Si ces œufs étaient frais, j’en prendrais. Qui les vend ? C’est bien toi, ma jolie ? – Évidemment, Monsieur ! | – Dacă ouăle astea ar fi proaspete, aș lua. Cine le vinde? Tu, drăguță? – Evident, domnule! |
Pierre Delattre distinge zece intonații de bază în franceză (Nivelurile sunt notate cu 1, 2, 3 și 4, dar nu sunt redate curbele melodice.):
1. continuare minoră:
2. continuare majoră:
3. finalitate:
4. interogație parțială:
5. întrebare totală:
| 6. ecou:
7. implicare:
8. paranteză:
9. exclamație:
10. ordin:
|
Trei dintre aceste tipuri de intonație sunt fundamentale:
În realitate, intonația este foarte variată. Pe lângă cele trei funcții de mai sus, mai are și altele.
Ritmul vorbirii este dat de accentuare, pauze, debitul vorbirii etc., cel francez fiind caracterizat de alternarea aproximativ regulată a silabelor accentuate și neaccentuate, precum și a grupurilor ritmice, care tind să aibă un număr nici prea mic, nici prea mare de silabe, aproximativ între trei și șapte. Cele mai frecvente sunt grupurile de trei și patru silabe:
În afară de acestea mai sunt multe alte combinații posibile, de exemplu:
Debitul vorbirii variază în funcție de mulți factori. La adultul francofon se situează, la citirea cu voce tare, între 4,2 silabe/secundă (citire lentă) și 6,8 silabe/secundă (citire rapidă), dar este mai rapid decât acest maxim, de exemplu la un vorbitor furios, și mai lent decât acest minim, de exemplu la un vorbitor trist.
This article uses material from the Wikipedia Română article Fonologia, fonetica și prozodia limbii franceze, which is released under the Creative Commons Attribution-ShareAlike 3.0 license ("CC BY-SA 3.0"); additional terms may apply (view authors). Conținutul este disponibil sub CC BY-SA 4.0, exceptând cazurile în care se specifică altfel. Images, videos and audio are available under their respective licenses.
®Wikipedia is a registered trademark of the Wiki Foundation, Inc. Wiki Română (DUHOCTRUNGQUOC.VN) is an independent company and has no affiliation with Wiki Foundation.