Dinastia este un serial de televiziune american din prime-time care a fost difuzat pe postul ABC din 12 ianuarie 1981 până la data de 11 mai 1989.
Dinastia | |
Logoul serialului | |
Gen | telenovelă americană |
---|---|
Creator(i) | Richard și Esther Shapiro |
Regizor(i) | Irving J. Moore |
Actori |
|
Compozitor temă muzicală | Bill Conti |
Țară de origine | Statele Unite ale Americii |
Limbă(i) | Engleză |
Nr. de sezoane | 9 |
Nr. de episoade | 220 (list of Dynasty episodes[*] ) |
Producție | |
Producător(i) executiv(i) |
|
Loc | Colorado |
Perioadă de difuzare | 48–50 minute |
Companie(i) de producție |
|
Difuzare | |
Canal original | ABC |
Difuzare originală | 1981 1989 | –
Cronologie | |
Seriale similare |
|
Modifică date / text |
Serialul, creat de Richard și Esther Shapiro și produs de Aaron Spelling, gravitează în jurul familiei Carrington, rezidentă a orașului Denver din Colorado. Din distribuția serialului fac parte John Forsythe, în rolul magantului Blake Carrington, Linda Evans, în rolul soției lui Carrington, Krystle, și Joan Collins, în rolul femeii de afaceri Alexis Colby.
Dinastia a fost conceput de ABC ca răspuns la succesul din prime-time al serialului produs de CBS, Dallas. Deși ratingurile TV pentru primul sezon au fost nesatisfăcătoare, cifrele au crescut în sezonul doi, odată cu introducerea personajului Alexis Colby. În primăvara anului 1985, Dinastia atinge prima poziție în topul celor mai urmărite seriale din Statele Unite. În ultimele două sezoane, popularitatea serialului scade considerabil, ducând la anularea sa, în primăvara lui 1989. Miniseria în două părți, Dinastia: Reuniunea, este difuzată în octombrie 1991. Reboot-ul serialului, având o distribuție nouă, a avut premiera în octombrie 2017, pe postul CW.
Dinastia este nominalizat la Globurile de Aur, la categoria cel mai bun serial TV (dramă), în fiecare an din 1982 până în 1987, câștigând în 1984. Seria a dat naștere de asemenea unei linii de haine și produse de lux, și a dus la lansarea unui serial spin-off, intitulat The Colbys. Alți membrii notabili ai distribuției sunt Pamela Sue Martin, Lloyd Bochner, Heather Locklear, Catherine Oxenberg, Michael Nader, Diahann Carroll, Emma Samms, Rock Hudson, Kate O'Mara și Stephanie Beacham.
Aaron Spelling, producătorul deja consacrat al serialelor ABC Starsky and Hutch, Îngerii lui Charlie, The Love Boat, Fantasy Island, Vega$ și Hart to Hart, rezonează cu ideea creatorilor Richard și Esther Shapiro de a concepe un serial concentrat pe o familie influentă de bogătași din Denver și conflictele acesteia. Esther Shapiro a precizat că o inspirație pentru serial a fost I, Claudius, miniserie a cărei acțiuni se desfășoară în dinastia iulio-claudiană. Shapiro declară în 1985, "Am vrut să realizăm ceva desfătător, o fantezie americană. Ne-am gândit că oamenii au văzut destule povești cu familii care se destramă. Noi am vrut o familie puternică, de tipul secolului al XIX-lea, în care membrii se confruntau, dar, în ciuda tuturor lucrurilor, încă se iubeau."
Cu intenția de a concura cu serialul de succes de pe CBS, Dallas, titlul inițial al Dinastiei a fost Oil. Numele familiilor protagoniste au fost inițial Parkhurst și Corby; au fost schimbate mai apoi în Carrington și Colby. Actorul american George Peppard a fost distribuit în rolul magnatului Blake Carrington, dar a avut probleme cu jucarea unui personaj antipatic, și a fost înlocuit rapid de John Forsythe. Dinastia a avut premierea pe ABC în data de 12 ianuarie 1981, în cadrul unui program de trei ore.
De-a lungul difuzării sale, Dinastia a explorat subiecte ca violul, homosexualitatea și integrarea rasială, și a pus femeile la a doua tinerețe în prim plan.
Dinastia a fost filmat la Warner Hollywood Studios în West Hollywood, California. Domeniul Filoli din Woodside, California a fost folosit ca reședința cu 48 de camere a familiei Carrington în generic, imagini de referință și câteva scene exterioare din episodul pilot. Alte scene din afara conacului au fost filmate pe proprietatea Arden Villa din Pasadena, California.
Designerul de costume Nollan Miller a creat aproximativ 3000 de piese de îmbrăcăminte pe parcursul serialului, spunând "Nu vreau niciodată să îi văd purtând același costum de două ori." Bugetul său săptămânal era de 35,000 dolari.
John Forsythe este singurul actor ce apare în toate cele 220 de episoade ale serialului. Linda Evans apare în 204 din episoade, iar Joan Collins, care nu s-a alăturat distribuției decât din sezonul doi, apare în 195 de episoade. Forsythe și John James sunt singurii actori care au apărut atât în primul, cât și în ultimul episod.
Sezonul | Episoade | Premiera TV | |||
---|---|---|---|---|---|
Prima transmisie | Ultima transmisie | ||||
1 | 15 | ||||
2 | 22 | ||||
3 | 24 | ||||
4 | 27 | ||||
5 | 29 | ||||
6 | 31 | ||||
7 | 28 | ||||
8 | 22 | ||||
9 | 22 | ||||
Dinastia: Reuniunea | 2 |
La apogeul popularității Dinastiei în 1985, Esther Shapiro declara, "Am transmis un mesaj important pentru femei cu Dinastia. Pentru femeile la a doua tinerețe, ca ele să știe că este OK să tânjești putere și să fii romantică." Joan Collins a declarat în 2018, "Fiecare persoană din Dinastia era arătoasă. Voiai să urmărești personaje bogate și chipeșe care să se confrunte." În 2012, New York Times creditează popularitatea costumelor lui Nolan Miller cu "setarea trendului umerilor înalți într-un deceniu al ținutelor vestimentare impunătoare."
Dinastia a primit nominalizări la Globurile de Aur pentru cel mai bun serial TV (dramă) în fiecare an din 1982 până în 1987, câștingând în 1984. John Forsythe a fost nominalizat la categoria cel mai bun actor de televiziune (dramă) în fiecare an din 1982 până în 1987, câștigând de două ori, în 1983 și 1984. Joan Collins a fost nominalizată pentru cea mai bună actriță de televiziune (dramă) în fiecare an, din 1982 până în 1987, câștigând în 1983. Linda Evans a câștigat la aceeași categorie ca și Collins, în 1982, împreună cu actrița din Dallas, Barbara Bel Geddes. Actorii John James și Gordon Thomson au fost nominalizați pentru cel mai bun actor în rol secundar (TV) (James în 1986, Thomson în 1988).
Dinastia a primit 24 de nominalizări la Premiile Emmy, câștingând doar o dată, în 1984, pentru cele mai bune costume dintr-un serial.
Serialul a fost premiat de asemenea la People's Choice Awards. În 1982, Evans câștigă premiul Actriță Favorită într-un Program TV Nou. Dinastia a câștigat premiul Dramă TV Favorită în 1984. Evans a câștigat în 1983 și 1984 pentru Actriță TV Favorită. Evans și serialul câștigă aceleași premii și în 1985, Evans împărțind premiul cu co-starul său, Joan Collins.
This article uses material from the Wikipedia Română article Dinastia (serial), which is released under the Creative Commons Attribution-ShareAlike 3.0 license ("CC BY-SA 3.0"); additional terms may apply (view authors). Conținutul este disponibil sub CC BY-SA 4.0, exceptând cazurile în care se specifică altfel. Images, videos and audio are available under their respective licenses.
®Wikipedia is a registered trademark of the Wiki Foundation, Inc. Wiki Română (DUHOCTRUNGQUOC.VN) is an independent company and has no affiliation with Wiki Foundation.