Un detectiv particular este o persoană calificata care poate fi angajată de alte persoane sau companii pentru a conduce investigații particulare.
Acest articol sau secțiune reprezintă în principal viziunea românească asupra acestui subiect și nu neapărat felul în care este perceput acesta la nivel mondial. Vă rugăm îmbunătățiți acest articol sau discutați acest aspect pe pagina de discuție. |
În România, activitățile detectivilor particulari de desfășoară în condițiile legii 329/2003. Legea prevede că, fără să aducă atingere dreptului la viață intimă, familială și privată sau altor drepturi și libertăți fundamentale, detectivii particulari desfășoară activități specifice de investigare, care pot fi legate de:
Pentru ca o persoană să poată deveni detectiv particular în România, aceasta trebuie să aibă cetățenie Română sau a unui stat din Uniunea Europeană sau din Spațiul Economic European, să fie aptă din punct de vedere medical, să nu fi fost condamnată pentru infracțiuni săvârșite cu intenție și să nu desfășoare o activitate care implică exercițiul autorității publice. De asemenea, trebuie să aibă studii medii și să fi absolvit o școală postliceală de detectivi, să fi îndeplinit funcția de polițist sau lucrător în instituții publice din domeniul apărării, ordinii publice sau siguranței naționale, sau să fie absolventă a unei instituții de învățământ superior. Detectivii particulari trebuie să promoveze și examenul de atestare a calității de detectiv particular, administrat de inspectoratului de poliție județean sau al Direcției generale de poliție a municipiului București.
Activitatea detectivului particular nu poate fi contrara reglementarilor legale interne sau celor internaționale la care România este parte, siguranței naționale, ordinii publice ori bunelor moravuri. Astfel, un detectiv particular nu poate conduce o investigație cu privire la activitatea personalului reprezentanțelor diplomatice, a organizațiilor internaționale sau a acțiunilor desfășurate în interesul autorităților publice.
Un detectiv particular poate sa lucreze în formă de cabinet particular sau într-o societate comercială, care are ca activitate principală această ocupație.
Primul detectiv particular este considerat Eugène François Vidocq (1775-1857), a cărui viață a inspirat lucrările unor scriitori ca Victor Hugo, Edgar Allan Poe sau Honoré de Balzac.
Multe jurisdicții cer ca lucrătorii de la domiciliu să dețină o licență. În funcție de legislația locală, aceștia pot sau nu să poarte arme de foc.
Detectivii particulari din Statele Unite pot sau nu să fie licențiați sau înregistrați de către autoritatea de licențiere de stat sau de către poliția statului în care se află. Licențierea variază de la un stat la altul și poate varia de la: a) nu este necesară nicio licență de stat; b) este necesară o licență de afaceri de oraș sau de stat (de exemplu, cinci state (Idaho, Alaska, Mississippi, Dakota de Sud și Wyoming); c) până la solicitarea mai multor ani de experiență și cursuri de formare și teste legate de licență (ca în cazul Virginiei, Virginiei de Vest și Californiei).
Canada detectivii particulari sunt licențiați de către autoritatea corespunzătoare la nivel provincial. De exemplu, în Ontario, investigatorii privați sunt legali și oferă servicii persoanelor fizice și juridice. Activitățile sunt reglementate de către Departamentul pentru Siguranță Comunitară și Corecție (MCSCS).
Detectivii particulari din Australia trebuie să fie licențiați de către autoritatea de licențiere corespunzătoare statului în care se află. Acest lucru se aplică în toate statele, cu excepția Teritoriului Capitalei Australiene. Companiile care oferă servicii de investigație trebuie să dețină, de asemenea, o licență comercială, iar toți agenții lor trebuie să dețină licențe individuale. În general, licențele sunt administrate și reglementate de poliția de stat; cu toate acestea, în unele state, acest lucru poate fi gestionat și de alte agenții guvernamentale.
This article uses material from the Wikipedia Română article Detectiv particular, which is released under the Creative Commons Attribution-ShareAlike 3.0 license ("CC BY-SA 3.0"); additional terms may apply (view authors). Conținutul este disponibil sub CC BY-SA 4.0, exceptând cazurile în care se specifică altfel. Images, videos and audio are available under their respective licenses.
®Wikipedia is a registered trademark of the Wiki Foundation, Inc. Wiki Română (DUHOCTRUNGQUOC.VN) is an independent company and has no affiliation with Wiki Foundation.