Conciliul Vatican Ii

A fost deschis de papa Ioan al XXIII-lea la 11 octombrie 1962 și închis în timpul pontificatului papei Paul al VI-lea la 8 decembrie 1965. Conciliul Vatican II a abordat relațiile dintre Biserică și lumea modernă la un secol după Conciliul Vatican I, care s-a aflat pe poziții antagoniste față de modernitate.

Anunțul convocării

Anunțul convocării conciliului a fost făcut de papa Ioan al XXIII-lea în ziua de 25 ianuarie 1959, de sărbătoarea Convertirii Sfântului Apostol Pavel, după încheierea săptămânii de rugăciune pentru unitatea creștinilor la Bazilica "Sfântul Paul din afara Zidurilor".

Deschiderea lucrărilor

Conciliul a fost deschis de papa Ioan al XXIII-lea la 11 octombrie 1962, prin cuvântarea Gaudet Mater Ecclesia („Se bucură Maica Biserică").

Constituții

• Dei Verbum ("Despre revelația divină")
• Lumen Gentium ("Despre Biserică")
• Gaudium et Spes ("Despre Biserică în relația ei cu lumea")
• Sacrosanctum Concilium ("Despre sfânta liturghie")

Decrete

• Ad Gentes ("Despre activitatea misionarilor")
• Apostolicam Actuositatem
• Christus Dominus ("Arhiepiscopi în biserică")
• Inter Mirifica ("Despre comunicațiile sociale")
• Optatam Totius
• Orientalium Ecclesiarum ("Bisericile orientale")
• Perfectæ Caritatis
• Presbyterorum Ordinis
• Unitatis Redintegratio ("Ecumenism")

Declarații

• Dignitatis Humanae ("Libertatea religioasă")
• Gravissimum Educationis ("Învățăturile bisericii")
• Nostra Ætate ("Relațiile cu celelalte religii")

În anul 1967 patriarhul Justinian Marina a explicat motivele principale ale refuzului Bisericii Ortodoxe Române de a trimite observatori la Conciliul Vatican al II-lea, anume „organizarea de expoziții defăimătoare la adresa Bisericii și statului român” și „hirotonirea unui cleric fugar din țară, Vasile Cristea, ca episcop unit...”. Expoziția respectivă, intitulată „Biserica martiră”, a fost organizată de preotul iezuit Chianella cu ocazia conciliului, fiind dedicată suferințelor îndurate de Biserica din Europa răsăriteană. Aceeași manifestare a fost calificată de autoritățile comuniste drept „activitate dușmănoasă” a Vaticanului, o probă că Roma papală nu renunțase cu adevărat la „propaganda calomnioasă” nici măcar atunci când îmbrățișase ecumenismul.

La lucrările conciliului a participat teologul ortodox român Andrei Scrima, însă ca reprezentant al Patriarhiei de Constantinopol.

Dintre teologii care au luat parte la sesiunea de deschidere a conciliului, patru au devenit pontifi: cardinalul Giovanni Battista Montini, care l-a urmat pe papa Ioan al XXIII-lea luând numele de Paul al VI-lea; episcopul Albino Luciani, papă timp de 33 de zile în anul 1978 (papa Ioan Paul I); episcopul Karol Wojtyla, care a devenit papa Ioan Paul al II-lea și preotul Joseph Ratzinger, prezent drept consultant teologic, care a devenit papa Benedict al XVI-lea.

• Andrei Scrima, Duhul Sfânt și unitatea Bisericii. Jurnal de conciliu, volum îngrijit de Bogdan Tătaru-Cazaban, cuvânt înainte de Olivier Clément, prefață de Horia-Roman Patapievici, texte traduse de Măriuca Alexandrescu, Dan Săvinescu, Larisa și Gabriel Cercel și Bogdan Tătaru-Cazaban, București, Anastasia, 2004.

• Documentele editate în timpul Conciliului Vatican II
• Papa Benedict povestește despre Conciliul Vatican II