Cartea Lui Iona

Cartea lui Iona este a cincea în colecția celor douăsprezece cărți profetice minore din Vechiul Testament.

Ea îl are în prim-plan pe Iona, fiul lui Amitai, chemat de Dumnezeu să profețească în Ninive distrugerea cetății.

Cartea Lui Iona
Iona și peștele într-o pictură de Gustave Doré (din 1883)

Savanții mainstream ai Bibliei consideră în general Cartea lui Iona drept ficțiune, și adesea cel puțin parțial o satiră.

Conținut

Dumnezeu îi comandă lui Iona să prezică în orașul Ninive. Nevrând să meargă, Iona încearcă să evite comanda Dumnezeului ducându-se la Iope și apoi plecând la Tarsis. Începe furtuna pe mare. Marinarii descoperă repede că furtuna nu este una obișnuită și a apărut din cauza nesupunerii lui Iona în fața Domnului. Iona admite aceasta și spune că furtuna se va sfârși atunci când marinarii îl vor arunca peste bord. Marinarii încearcă să ducă corabia spre coastă dar, neputând, se simt forțați să îl arunce pe Iona. Când Iona se află în apă, marea se calmează. Iona este înghițit de către un pește mare.

Note

Bibliografie

  • Band, Arnold J. (), Studies in Modern Jewish Literature, JPS Scholar of Distinction Series, Philadelphia, Pennsylvania: The Jewish Publication Society, ISBN 0-8276-0762-8 
  • Ben Zvi, Ehud (), The Signs of Jonah: Reading and Rereading in Ancient Yehud, Sheffield, England: Sheffield Academic Press, ISBN 0-8264-6268-5 
  • Chisholm, Robert B. Jr. (). Handbook on the Prophets. Baker Publishing Group. p. unpaginated. ISBN 978-1-58558-365-2. Accesat în . 
  • Jenson, Philip Peter (). Obadiah, Jonah, Micah: A Theological Commentary. The Library of Hebrew Bible/Old Testament Studies. Bloomsbury Publishing. p. 30. ISBN 978-0-567-44289-5. Accesat în . 
  • Kripke, Saul A. () [1972], Naming and Necessity, Cambridge, Massachusetts: Harvard University Press, ISBN 0-674-59846-6 


Legături externe


Tags:

Cartea Lui Iona ConținutCartea Lui Iona NoteCartea Lui Iona BibliografieCartea Lui Iona Legături externeCartea Lui IonaIonaNiniveVechiul TestamentYahweh

🔥 Trending searches on Wiki Română:

Emil ConstantinescuRapițăTabel de simboluri matematicePanda mareGelu Voican VoiculescuFinlandaTriplu XRobert Sorin NegoițăVasile de la Poiana MăruluiApilarnilEverestAct sexualTârgu JiuFC Dinamo BucureștiNicu CeaușescuDragostea din teiFlorin PiersicGustav KlimtTenerifeSorana CîrsteaNicolae GuțăDimitrie CantemirMihail SadoveanuJudețul Bistrița-NăsăudIosif Vissarionovici StalinPaștiStafilococ auriuMișcarea LegionarăSuperLiga RomânieiLondraDiego MaradonaCampioanaRegatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de NordJocurile OlimpiceOu de PaștiTito VilanovaAlfabetul grecAl Doilea Război MondialSângeMedianăTabelul valorilor funcțiilor sinus și cosinusElefantLista țărilor în funcție de PIB (nominal)LuxemburgTransgenRăzboiul de Șase ZileBasarabiaFlorin RăducioiuSexMiron CozmaArena NaționalăParlamentul RomânieiCoreea de SudTransfăgărășanIoan AndoneȘacalLeuLeon DănăilăClotilde ArmandTransnistriaAlexei MateeviciȘtevieDelta DunăriiRocco SiffrediMara (roman)Iulius CezarSepsi Sfântu GheorgheZiua Planetei PământSlovaciaListă de expresii româneștiKlaus IohannisStanleybetJocurile Olimpice de vară din 2024Județul Caraș-SeverinInstrument de scrisBacteriePalatul ParlamentuluiLimba română🡆 More