Bătălia De La Magenta

Bătălia de la Magenta
Parte a celui de-al Doilea Război de Independență Italian
Bătălia de la Magenta de Gerolamo Induno. Musée de l'Armée, Paris
Informații generale
Perioadă 4 iunie 1859 Loc Magenta, în actuala Italia  ({{PAGENAME}}) /  Rezultat victoria franco-sardă
Beligeranți
Al Doilea Imperiu Francez Regatul Sardiniei	Imperiul Austriac
Conducători
împăratul Napoleon al III-lea Marechal Mac-Mahon	Feldmarschall Ferenc Gyulay
Efective
49.945 infanteriști 1.207 cavaleriști 87 tunuri	58.183 infanteriști 3.435 cavaleriști 152 tunuri
Pierderi
4.585 707 morți 3.223 răniți 655 dispăruți	10.226 1.368 morți 4.358 răniți 4.500 dispăruți
Modifică date / text

Bătălia de la Magenta a avut loc pe 4 iunie 1859, în cadrul celui de-al Doilea Război de Independență Italian, încheindu-se cu victoria armatelor franco-sarde sub comanda împăratului Napoleon al III-lea împotriva armatei austriece conduse de mareșalul Ferencz Gyulai.

Luptele s-au desfășurat în apropierea orașului Magenta din nordul Italiei pe 4 iunie 1859. Armata lui Napoleon al III-lea a traversat râul Ticino și a încercuit flancul drept al armatei austriece, forțând armata austriacă comandată de Gyulai să se retragă. Spațiul restrâns al terenului de luptă, format din livezi vaste străpunse de râuri și canale de irigații, nu a permis realizarea unor manevre elaborate. Austriecii au transformat fiecare casă într-o fortăreață în miniatură. Greul luptelor a fost suportat de cei 5.000 de grenadieri din Garda Imperială franceză, care purtau în mare parte uniforme croite în stilul Primului Imperiu. Bătălia de la Magenta nu a fost deosebit de grea, dar a reprezentat o victorie decisivă pentru forțele franco-sarde. Patrice Maurice de MacMahon a fost ridicat la rangul de Duce de Magenta pentru contribuția sa în această bătălie și a devenit mai târziu președinte al celei de-a Treia Republici Franceze.

Coaliția franco-piemonteză a fost formată în majoritate covârșitoare din trupe franceze (1.100 de piemontezi și 58.000 de francezi). Victoria ei poate fi considerată, prin urmare, în mod substanțial o victorie franceză.

 

O substanță producătoare a culorii magenta a fost descoperită în anul 1859 și a fost numită după această bătălie, așa cum a fost și Boulevard de Magenta din Paris.

• Brooks, R. (2009). Solferino 1859: The Battle for Italy's freedom. Osprey Publishing. ISBN 978-1-84603-385-8.