Serge Moscovici (n.
Serge Moscovici | |
Date personale | |
---|---|
Născut | Brăila, România |
Decedat | (89 de ani) Paris, Île-de-France, Franța |
Căsătorit cu | Marie Bromberg[*] |
Copii | Pierre Moscovici |
Cetățenie | Franța România |
Ocupație | social psychologist[*] director of studies[*] cercetător |
Limbi vorbite | limba engleză limba franceză |
Activitate | |
Alma mater | École pratique des hautes études[*] |
Organizație | Școala Superioară de Înalte Studii în Științe Sociale New School for Social Research[*] Universitatea din Geneva |
Partid politic | Partidul Comunist Român |
Premii | Comandor al Legiunii de Onoare[*] Premiul Balzan[*] () Doctor honoris causa pela Universidade de Brasília[*] Medalia de bronz CNRS[*] ( și ) |
Modifică date / text |
14 iunie 1925, Brăila ca Srul Herș Moscovici, d. 16 noiembrie 2014) a fost un psiholog evreu, româno-francez, istoric al științei și unul dintre principalii teoreticieni ai ecologiei politice și ai psihologiei sociale.
Moscovici provine dintr-o familie de evrei români. În anul 1938 a fost exclus de la liceul pe care îl frecventa în București, din cauza legilor anti-semite. După ce a supraviețuit pogromului din București din ianuarie 1941, a fost trimis la muncă forțată până pe 23 august 1944, când a avut loc lovitura de stat. Din 1939 până în 1947 a fost membrul Partidului Comunist Român. În timpul acestor ani și-a dezvoltat dragostea pentru citit și limba franceză, în special prin contactul său cu Isidor Goldstein, viitorul Isidore Isou, fondatorul curentului numit lettrisme. Împreună vor pune bazele revistei Da, care a apărut pentru prima oară la finele anului 1944. Revista a fost rapid cenzurată. În 1947 a părăsit România, trecând ca refugiat prin Ungaria, Austria și Italia. Un an mai târziu a ajuns in Franța. În anul 1949 a primit licența în psihologie și în 1950 diploma Institutului de Psihologie din Paris. Începând cu 1950 a primit o bursă pentru refugiați și așa și-a putut continua studiile la Sorbona.
Acolo a fost decorat cu cele mai înalte distincții ale statului francez.
Serge Moscovici este cunoscut în psihologie în special pentru cercetările în legătură cu influența minorităților asupra majorităților. El consideră că determinant este comportamentul minorității. Moscovici diferențiază urmatoarele stiluri comportamentale ale minorității: investiția (intervenție și sacrificiu personal pentru țelurile minorității), autonomie (comportament înglobând independență, hotărâre, obiectivitate), consistență (încredere în sine, hotărâre de nestrămutat), rigiditate și corectitudine. Aceste comportamente nu trebuie arătate simultan în permanență sau în cea mai pură formă. Pentru minoritate este greu mai ales să reacționeze rigid și în același timp corect. Efectul acestor comportamente asupra societății depinde, pe lângă asta, și de părerea minorității și de conjuncturile sociale în care trăiește aceasta.
A fost director al Școlii de Studii Avansate în Științe Sociale (École des hautes études en sciences sociales) din Paris. Moscovici a fost unul dintre fondatorii psihologiei sociale. A fost directorul Laboratorului de Psihologie Socială de la EHESS (Laboratoire de psychologie sociale) și fondator al Laboratorului European de Psihologie Socială de la Casa de Științe Umane din Paris (Laboratoire européen de psychologie sociale à la Maison des sciences de l'homme à Paris) (1976-2006), primul președinte al Asociației Europene de Psihologie Socială Experimentală între 1974-1980, Comisia transnațională de Psihologie Socială din Consiliul de Cercetare Socială.
Este tatăl politicianului Pierre Moscovici.
This article uses material from the Wikipedia Română article Serge Moscovici, which is released under the Creative Commons Attribution-ShareAlike 3.0 license ("CC BY-SA 3.0"); additional terms may apply (view authors). Conținutul este disponibil sub CC BY-SA 4.0, exceptând cazurile în care se specifică altfel. Images, videos and audio are available under their respective licenses.
®Wikipedia is a registered trademark of the Wiki Foundation, Inc. Wiki Română (DUHOCTRUNGQUOC.VN) is an independent company and has no affiliation with Wiki Foundation.