Listă A Celor 13 State Originare Fondatoare Ale Sua

Această pagină este o listă a celor treisprezece state originare ale Statelor Unite ale Americii, care au fost simultan și cele 13 colonii ale Imperiului Britanic din America de Nord (sub nume oficiale diferite), care s-au răsculat împotriva acestuia în anul 1775 - 1776, s-au declarat independente la 4 iulie 1776 și au devenit de facto independente la semnarea Tratatul de pace anglo-american de la Paris din 3 septembrie 1783.

articol-listă în cadrul unui proiect Wiki

Listă A Celor 13 State Originare Fondatoare Ale Sua
Hartă a estului Statelor Unite ale Americii indicând (în roșu) cele 13 state originare, fostele 13 colonii ale Imperiului Britanic.

Chiar dacă primele treisprezece state ale Statelor Unite ale Americii pot fi considerate membre ale Uniunii din ziua proclamării Declarației de independență a SUA, 4 iulie 1776, sau din ziua ratificării Articolelor Confederației și a Perpetuei Uniuni, care au constituit prima constituție a națiunii, în realitate fiecare dintre aceste state a ratificat prezenta Constituție a Statelor Unite la date diferite.

Începând cu ratificarea constituției de către statul Delaware la 7 decembrie 1787 și terminând cu ratificarea sa de către Rhode Island la 29 mai 1790, procesul constituirii Uniunii a fost de fapt consfințit în ziua când pragul de două treimi a fost depășit, 21 iunie 1788, odată cu ratificarea sa de către statul New Hampshire.

Ordinea intrării Stat al Statelor Unite ale Americii Ratificare sau admisie Entitatea statală anterioară
1 Listă A Celor 13 State Originare Fondatoare Ale Sua Delaware 4 iulie 1776
7 decembrie 1787
Comitatele sudice ale Coloniei Delaware, atunci stat suveran în Confederaţie
2 Listă A Celor 13 State Originare Fondatoare Ale Sua Pennsylvania 4 iulie 1776
12 decembrie 1787
Provincia Pennsylvania, atunci stat suveran în Confederaţie.
3 Listă A Celor 13 State Originare Fondatoare Ale Sua New Jersey 4 iulie 1776
18 decembrie 1787
Provincia New Jersey, atunci stat suveran în Confederaţie.
4 Listă A Celor 13 State Originare Fondatoare Ale Sua Georgia 4 iulie 1776
2 ianuarie 1788
Provincia Georgia, atunci stat suveran în Confederaţie.
5 Listă A Celor 13 State Originare Fondatoare Ale Sua Connecticut 4 iulie 1776
9 ianuarie 1788
Connecticut Colony, Colonia Connecticut, atunci stat suveran în Confederaţie.
6 Listă A Celor 13 State Originare Fondatoare Ale Sua Massachusetts 4 iulie 1776
6 februarie 1788
Province of Massachusetts Bay, atunci stat suveran în Confederaţie.
7 Listă A Celor 13 State Originare Fondatoare Ale Sua Maryland 4 iulie 1776
28 aprilie 1788
Province of Maryland, Provincia Maryland, atunci stat suveran în Confederaţie.
8 Listă A Celor 13 State Originare Fondatoare Ale Sua South Carolina 4 iulie 1776
23 mai 1788
Province of South Carolina, Provincia Carolina de Sud, atunci stat suveran în Confederaţie.
9 Listă A Celor 13 State Originare Fondatoare Ale Sua New Hampshire 4 iulie 1776
21 iunie 1788
Province of New Hampshire, Provincia New Hampshire, atunci stat suveran în Confederaţie.
10 Listă A Celor 13 State Originare Fondatoare Ale Sua Virginia 4 iulie 1776
25 iunie 1788
Virginia Colony, Colonia Virginia, atunci stat suveran în Confederaţie.
11 Listă A Celor 13 State Originare Fondatoare Ale Sua New York 4 iulie 1776
26 iulie 1788
Province of New York, Provincia New York, atunci stat suveran în Confederaţie.
12 Listă A Celor 13 State Originare Fondatoare Ale Sua North Carolina 4 iulie 1776
21 noiembrie 1789
Province of North Carolina, Provincia North Carolina, atunci stat suveran în Confederaţie.
13 Listă A Celor 13 State Originare Fondatoare Ale Sua Rhode Island 4 iulie 1776
29 mai 1790
Colony of Rhode Island and Providence Plantations, Colonia Rhode Island și Plantația Providence, atunci stat suveran în Confederaţie.

Vezi și



Tags:

1775177617833 septembrie4 iulieAmerica de NordCele 13 coloniiDeclarația de independență a SUAIndependențăParisTratatul de la Paris (1783)

🔥 Trending searches on Wiki Română:

CS Corvinul HunedoaraHard CandyConstantin BrâncușiTenisRomâniaPrimul Război MondialMoisePoloniaLeonardo da VinciClanulLista bătăliilor lui Ștefan cel MareGlicerolAustriaSecolul al XIX-leaMarin SorescuBerlinTeorema lui ThalesRujeolăChatGPTColumna lui TraianCarol al II-lea al RomânieiCristian SimaRamadanDrapelul RomânieiTransnistriaBucureștiPesahDanemarcaNew York (oraș)PneumonieMiheșu de Câmpie, MureșSemn astrologicGradele militare în RomâniaUniunea Salvați RomâniaInstagramPerioada interbelicăLas FierbințiLista posturilor de radio din BucureștiBraziliaLista statelor din Uniunea Europeană după populațiePagina principalăDubai (oraș)LuceafărulRealism literarUniversitatea din GroningenEgiptul AnticSistem nervosFazele LuniiSagrada FamíliaCristian GațuVrabieRâul MureșSpațiul SchengenOLXLista țărilor în funcție de PIB (nominal)Fecioară (zodie)ȘacalGreciaSfânta AnaIepureGermania NazistăLiviu RebreanuBelgiaMircea cel BătrânRomaCiuperci comestibileFilm de acțiuneOxigenVictoria AzarenkaListă de țări în care franceza este limbă oficialăNana FalemiCorneliu Zelea CodreanuBusolăAntonio StradivariAustraliaEpoca fanariotăZmeur🡆 More