Încălzire

În vorbirea curentă, prin încălzire se înțelege asigurarea unui nivel termic confortabil în clădiri, locuințe, spații de producție, spații comerciale, mijloace de transport etc. Legată strâns de activitatea de încălzire este asigurarea apei calde de consum (= apă caldă menajeră, apă caldă sanitară), ambele utilități fiind din punct de vedere tehnic realizate de utilaje asemănătoare.

Încălzirea poate fi locală sau centrală. În cazul încălzirii locale, fiecare încăpere are propriul său sistem de încălzire. Prin excepție, se consideră încălzire locală și încălzirea simultană a două camere de la o sobă montată în peretele despărțitor.

În Roma Antică, în secolul I î.Hr., exista deja un dispozitiv de încălzire hipocaustic dezvoltat, unde aerul interior primea căldură de la podele, care erau încălzite de gazele de ardere ale cuptorului care treceau în cavitățile subterane.^{[sursa nu confirmă]}

Sursele de căldură pentru încălzirea clădirilor sunt:

• arderea combustibililor, solizi, lichizi sau gazoși;
• agentul termic, de obicei apă fierbinte, furnizat de sistemele de termoficare;
• curentul electric în cazul încălzirii cu radiatoare electrice;
• energia solară captată de panouri solare termice;
• mediul ambiant (solul) în cazul încălzirii cu pompe de căldură.

Combustibilii folosiți la încălzire sunt (în paranteză puterea calorifică inferioară aproximativă, diferită la fiecare sortiment):

• combustibili solizi: lemne (9 – 16 MJ/kg), peleți (19 MJ/kg), coceni (17 MJ/kg), lignit (6 – 15 MJ/kg), huilă (16 – 29 MJ/kg), brichete (18 MJ/kg) și chiar turbă (12 – 16 MJ/kg);
• combustibili lichizi: gaz petrolier lichefiat (GPL) (45 MJ/kg), tip P (petrol lampant) (43 MJ/kg), tip M (motorină) (42 MJ/kg), combustibil lichid ușor (40 MJ/kg);
• combustibili gazoși: gaz natural (35 – 42 MJ/m³_N).