Iran: Republică islamică din Asia de Vest

Din anul 1949 sunt folosite atât numele „Persia”, cât și „Iran”. „Iran” este utilizat între funcționari și în contextul politic-statal. Numele „Iran” este un înrudit cu cuvântul „arian” și înseamnă „teren de aur”.

Iran
Iran جمهوری اسلامی ایران Jomhuriye Eslâmiye Irân Republica Islamică Iran
Drapelul Iranului[*]​ Stema Iranului[*]​
Deviză: استقلال. آزادی. جمهوری اسلامی (persană; „Esteqlâl, Âzâdi, Jomhuriye Eslâmi“) (în română: "Independență, Libertate, Republica Islamică")
Imn: ای ایران (de facto) (persană; „Ey Iran”) („O Iran”) سرود ملی ایران (de jure) Sorudi Melliye Jomhuriye Eslâmiye Irân
Amplasarea Iranului
Geografie
Suprafață
- totală	1.648.195 km² (locul 18)
Apă (%)	1.63 (as of 2015)
Cel mai înalt punct	Damavand[*][[Damavand (potentially active stratovolcano and the highest peak in Iran)|​]] (5.610 m)
Cel mai jos punct	Marea Caspică (−28 m)
Cel mai mare oraș	Teheran
Vecini	Afganistan Pakistan Turcia Irak Azerbaidjan Armenia Turkmenistan Naxcivan Arabia Saudită Kuweit Bahrain Oman Qatar Emiratele Arabe Unite
Fus orar	UTC+3:30
Ora de vară	UTC+4:30 (UTC+1)
Populație
Densitate	48 loc/km²
- Estimare 2022	86.758.304
Limbi oficiale	persană
Limbi regionale/minoritare	persană, armeană, Neo-aramaică, azeră, kurdă, lori, baluchi, gilaki, mazandarani, arabă, turkmenă
Etnonim	iranian
Guvernare
Sistem politic	Stat unitar, Republică islamică
Lider suprem	Ali Khamenei
Președinte	Ebrahim Raisi
Vicepreședinte	Mohammad Mokhber
Președintele Parlamentului	Mohammad Bagher Ghalibaf
Președintele Curții Supreme	Gholam-Hossein Mohseni-Eje'i
Legislativ	Adunarea Consultativă Islamică⁠(d)
Capitala	Teheran
Istorie
Imperiul Media	625 î.Hr.
Imperiul Safevid	1501
Republică islamică	1 aprilie 1979
Constituția actuală	24 octombrie 1979
Economie
PIB (PPC)	2020
- Total	▼ $1.007 trilioane (locul 18)
- Pe cap de locuitor	▼ $11.963 (locul 66)
PIB (nominal)	2020
- Total	▲ $611 miliarde (locul 21)
- Pe cap de locuitor	(locul 78)▲ $7.257
Gini	40.8 (medium)
IDU (2019)	▼ 0.783 (ridicat) (locul 70)
Monedă	Rial iranian (IRR)
Coduri și identificatori
Cod CIO	IRI
Cod mobil	432
Prefix telefonic	+98
ISO 3166-2	IR
Domeniu Internet	.ir, (ایران.)
Prezență online
site web oficial hasthtag
Modifică date / text

Iranul este o țară multiculturală cu multe grupuri etnice și lingvistice. Cele mai mari sunt persanii (61%), azerii (16%), kurzii (10%) și lurii (6%).

În sud-vest se dezvoltă între mileniile III î.Hr.-I î.Hr. regatul Elam, puternic influențat de civilizațiile mesopotamiene. La sfârșitul mileniului II î.Hr. pe teritoriul Iranului se stabilesc triburile indo-europene ale mezilor și perșilor venite din nord (Iran="Țara arienilor"). Regatul mezilor, constituit în secolul VII î.Hr, atinge apogeul în vremea lui Ciaxare (630 î.Hr.-584 î.Hr.). Triburile perșilor, stabilite în sud-vestul Iranului (Persia), sunt unificate, potrivit tradiției, către anul 700 î.Hr., de Ahaimene, întemeietorul dinastiei Ahemenizilor. Succesorul său, Teispe extinde posesiunile Persiei spre apus. Cyrus I recunoaște suzeranitatea Asiriei, iar Cambyses I (600 î.Hr.-559 î.Hr.) pe al Mediei. Cyrus II cel Mare (559 î.Hr.-529 î.Hr.), una din cele mai strălucite personalități ale antichității, transformă în numai 3 decenii Persia, dintr-o putere locală în cel mai vast și puternic imperiu al Orientului. Prin înfrângerea lui Astiage (cca. 550 î.Hr.), Media devine provincie a statului persan. Cucerind apoi Lidia lui Cresus (546 î.Hr.), Persia include în hotarele sale Asia Mică până la Marea Egee, cu toate coloniile grecești ale Ioniei. În anii 545 î.Hr.-539 î.Hr. sunt ocupate vaste regiuni din Asia Centrală (Dragniana, Arachosia, Gedrosia, Bactriana, Sogdiana, etc.) Profitând de slăbirea Regatului Noului Babilon (în urma unor conflicte interne), Cyrus ocupă, în 539 î.Hr., Babilonul, anexând, apoi, toate posesiunile Regatului Caldeu din Siria, Fenicia, Țara Israel, până la granițele Egiptului Faraonic.

 

Imperiul Persan (condus de dinastia Ahemenizilor) se întinde de la Indus până în Egipt, Asia Mică și Tracia, eșuând, însă, în tentativa de îngenunchere a Greciei. Cucerit de Alexandru cel Mare (Alexandru Macedon) (334 î.Hr.-330 î.Hr.), Imperiul Persan dă naștere lumii elenistice, apoi devine nucleul imperiilor Part (250 î.Hr.-226) și Sasanid (226-651 d.Hr), două puternice state în permanentă rivalitate cu Imperiul Roman. Cucerit de arabi (635-651), Iranul adoptă islamismul, dar se desprinde, treptat, în secolele IX-X din Califatul Arab. Ismail I (1499-1524), întemeitorul dinastiei Sefavizilor, pune bazele unui nou stat iranian centralizat, care ajunge la o remarcabilă strălucire sub Abbas I cel Mare (1588-1629). În timpul dinastiei Kajarilor (1779-1925) Persia cunoaște o perioadă de declin, pierzând, în războaiele cu Rusia (1804-1813 și 1826-1828), Gruzia, Daghestanul, Azerbaidjanul de Nord și Armenia de Nord cu Erevanul. În a II-a jumătate a secolului XIX, influențele britanice și ruse devin predominante, cele 2 state împărțind Persia, prin tratatul din 1907, în 2 zone de influență. Sub dinastia Pahlavi (1925-1979), îndeosebi după Al II-lea Război Mondial, este urmărită modernizarea structurilor economice, sociale și politice, precum și europenizarea instituțiilor, apelându-se la resursele oferite de exploatarea zăcămintelor de țiței care transformaseră Iranul într-unul din marii producători mondiali. Mișcările antiguvernamentale laice și religioase, generalizate, în 1978 în majoritatea provinciilor, au ca urmare abdicarea la 16 ianuarie 1979, șahului Mohammad Reza Pahlavi Aryamehr (1919-1980) (aliat al S.U.A.) și preluarea puterii de către Consiliul Revoluționar Islamic, în frunte cu ayatollahul Ruhollah Khomeiny, care proclama, la 1 aprilie 1979, Iranul republică islamică. Noua Constituție, aprobată de un referendum la 2-3 decembrie 1979, transformă Iranul într-un stat islamic. Vechea dispută de frontieră în zona râului Șatt-el Arab servește, în septembrie 1980, Irakului ca pretext pentru a ataca Iranul (Saddam Husein, conducătorul Irak-ului, dorind să anexeze regiunea iraniană, Kuzestan), îndelungatul conflict dintre cele 2 state (1980-1988) soldându-se cu grele pierderi în oameni (peste 1.000.000 de morți iranieni) și impresionante pierderi materiale. Epuizanta confruntare se încheie în august 1988, prin acceptarea de către Iran a Rezoluției nr. 598 a Consiliului de Securitate al O.N.U., care prevede încetarea imediată a tuturor ostilităților. Criza ostaticilor ambasadei S.U.A din Teheran (1979-1981) duce la ruperea relațiilor diplomatice americano-iraniene (7 aprilie 1980). După moartea imamului Khomeiny (3 iunie 1989), persoanele care s-au succedat la conducerea Iranului au continuat și continuă politica de distanțare față de statele occidentale și de sprijinire a mișcărilor islamice militante din lume.

Așezare

Iranul este situat în partea de est a emisferei nordice, în sud-vestul Asiei, fiind considerat ca una din țările Orientului Mijlociu. Geografic, Iranul este situat între 44 grade și 63 grade longitudine estică și 25 grade și 39,5 grade latitudine nordică. Iranul prezintă o mare diversitate din toate punctele de vedere, chiar și sub aspectul reliefului și climei. Este o țară mare, cu o suprafață de 1.645.258 km² (cam de 3 ori cât Franța, sau cât a V-a parte a S.U.A, fiind, deci, mai mare decât Regatul Unit, Franța, Elveția, Belgia, Olanda și Germania la un loc).

Relieful

Iranul de nord, situat la sud de Marea Caspică (unde altitudinea coboară 28 m sub nivelul Oceanului Planetar), este străbătut de un lanț muntos îngust, dar foarte înalt, Alborz (Elburz), care primește peste 1.200 mm de precipitații anual, și care se pierde, treptat, spre granița cu Afganistanul. Culmile munților sunt acoperite cu zăpadă tot anul. Cele mai înalte vârfuri sunt Damavand (5.671m), situat la nord de Teheran, Sabalan (4.880 m), la nord-vest de Teheran și la sud de Tonkabon. În această parte a țării, pajiștile naturale și pădurile ocupă mari suprafețe. În ținuturile de la nord de Elburz, terenurile agricole sunt utilizate îndeosebi pentru cultura cerealelor, plantații de ceai și orezării. Resursele forestiere din ținuturile Mazandaran și Guilan constituie materie primă pentru întreprinderile de prelucrare a lemnului de la Asalem și Neka. Țărmul Marii Caspice, cu plajele lui de nisip și peisaj pitoresc, se numără printre cele mai căutate locuri de odihnă și turism din Iran. Aspectul peisagistic este foarte impresionant. Teritoriul Iranului are forma unui pătrat distorsionat, de parcă ar fi fost pus la topit și lăsat apoi să se întărească din nou. În marginea vestică, de la granița cu Turcia și până la Golful Oman, se întind Munții Zagros, care formează o limită atât de evidentă, încât unii geopoliticieni îl consideră adevărata frontieră a lumii occidentale. Totuși, monumentele istorice iraniene se înșiră până departe pe ambele laturi ale acestui lanț de munți. Vârful cel mai înalt, Zard Kuh-e Bakktiari, are 4.309 m altitudine. Marginea sudică a munților este tivită de coasta zimțuită a Oceanului Indian. Datorită abundenței calcarului și a altor roci solubile, în Iran se află numeroase peșteri, care constituie puncte de atracție și posibile obiecte de studiu, atât pentru turiștii obișnuiți, cât și pentru cei pasionați de speologie. Cele mai renumite peșteri se află în Azerbaidjan, în Kurdistan, în apropiere de Hamadan, în provincia Esfahan (Isfahan) și în împrejurimile Teheranului.

Climă

Clima are un caracter excesiv continental, cu veri foarte călduroase și uscate și ierni geroase, cu căderi abundente de zăpadă. În ținuturile din semiluna fertilă a Iranului din nord-vest și vest, unde se află Lurestanul, Kurdistanul și Azerbaidjanul, precipitațiile sunt destul de abundente și constante în timp; cu toate că există diferențe mari de temperatură de la vară la iarnă, aici prosperă cirezile de vite și se practică, cu bune rezultate, agricultura neirigată. Contrastele climatice dintre diferitele regiuni contribuie la sporirea peisagistică. Partea sudică a țării cuprinde câmpiile din Khuzistan, după care urmează o fâșie îngustă de câmpii și dealuri care mărginește țărmul Golfului Persic, continuându-se cu Munții Mokran (Mekran). Aici clima este călduroasă, greu de suportat, iar ploile sunt foarte rare. Câmpiile din Khuzistan, cu soluri roditoare, sunt cultivate prin irigare cu apa provenită de la numeroasele cursuri de apă, care coboară din Munții Zagros. O metodă foarte eficientă de contracarare a aridității climatice din Podișul Iranului, care se practică de 2.500 ani, este săparea de aducțiuni subterane (qanat), care captează apele din pânza freatică. Această metodă, care s-a perpetuat până în timpurile moderne, s-a răspândit din Iran în alte ținuturi din Orientul Mijlociu, în Africa de Nord și chiar în Spania. Lungimea totală a rețelei de qanat ajunge la aproape 40.000 km. Iranul este, de asemenea, patria celor mai vechi baraje din lume, multe dintre ele aflându-se în stare de funcționare și în prezent. Totuși, clima Iranului este mai favorabilă decât cea a altor țări din Orientul Mijlociu. Mai mult de 1/3 din teritoriu primește o cantitate de precipitații de peste 250 mm/an, iar zăpezile abundente din munții care înconjoară Podișul Central, asigură o rezervă importantă pentru irigațiile de primăvară. Ferdousi, vestitul poet epic iranian, vorbește despre litoralul sudic al Mării Caspice ca despre un ținut în care primăvara domnește aproape tot timpul anului. Pe mari întinderi solurile sunt profunde și fertile, deși pe alocuri sunt afectate de eroziune cronică. Litoralul caspic, câmpiile centrale și văile interioare posedă soluri relativ fragile, dar care pot fi cultivate. Resursele funciare și hidrice nu sunt pe deplin valorificate. Doar o parte din terenul disponibil este folosit pentru agricultură. Prin lucrări ameliorative de mare amploare, ar putea fi luate în cultură mari suprafețe, în prezent, insuficient utilizate, iar pe terenurile cultivate, acum, s-ar putea obține creșteri ale recoltelor prin utilizarea mai intensă și mai eficientă a resurselor de apă. Potrivit datelor statistice, circa 20,7% din suprafața totală a Iranului o constituie terenurile deșertice și neproductive, 54,9% sunt pajiști naturale, 7,6% păduri și numai 14,4% teren potențial arabil, din care 11.600.000 ha sunt cultivate anual, iar restul se află în pârloagă. Deși, în general, teritoriul Iranului este arid și muntos, în cuprinsul lui există mai multe lacuri interioare și zone umede (33 la număr). Cele mai importante sunt: lacul Urmia (din Ajerbaidjanul vestic)-483.000 ha; lacurile Maharlu și Barishur (Fars) - 21.600 ha; lacurile Neiriz (Fars) - 98.000 ha, Hamoun-e Hirmand (sau Jazmurian) din apropiere de Kuh-e Khajeh (Sistan) - 40.000 ha. Zonele umede sunt importante, nu numai pentru că adăpostesc numeroase păsări de apă interesante din punct de vedere științific, ci și pentru că au o productivitate naturală ridicată, un peisaj atrăgător și oferă posibilități de practicare a unor activități sportive și recreaționale. În Muntele Ararat, situat la granița turco-armeano-iraniană și portul Chah Bahar de la Golful Oman, din extremitatea sud-estică a țării, este o distanță mai mare dintre Paris și Atena. Dacă suprapunem harta Iranului peste cea a Europei vestice, orașul sfânt Mashhad se va afla în dreptul Budapestei, Abadan va cădea în Sardinia, Teheran în locul Venetiei, iar Shiraz în dreptul orașului Napoli. Pe această întindere considerabilă se succed, de la nord la sud și de la est la vest, condiții climatice diferite. Contrastului dintre diversele regiuni, i se adaugă cel determinat de succesiunea anotimpurilor: același ținut poate să aibă o vară dogoritoare și o iarnă geroasă. Însă în cele 5 centre turistice principale, Esfahan, Mashhad, Shiraz Tabriz, Teheran, iarna are, în general, caracteristici similare, cu excepția Shirazului care beneficiază de temperaturi mai blânde. Pornind dintr-un punct central, rareori, poți face deplasări mai scurte de o zi. De exemplu, Persepolis, care se consideră că este situat "aproape" de Shiraz, se află la 60 km depărtare, iar Pasargadae la 130 km. Însă barierele naturale nu au împiedicat, ca între locuitorii de pe litoral și cei din interiorul țării să existe întotdeauna strânse legături economice și sociale.

Suprafață

Iranul are o suprafață de 1.648.195 km pătrați, fiind a XVIII-a țară ca întindere de pe glob.

Geografie administrativă

Iranul este împărțit în 30 de provincii.

Teheran Qom Markazi Qazvīn Gilan Ardabil Zanjan Āzarbāijān-e Sharqi (de est) Azerbaijan-e-gharbi Kurdistan Hamedan Kermanshah Īlām Provincia Lorestan Provincia Khūzestān

Chahar Mahaal-o-Bakhtiari Kohkiluyeh-o-Boyer Ahmad Bushehr Fars Hormozgan Sistan-o-Balouchestan Kerman Yazd Esfahan Semnan Mazandaran Golestan Khorasan-e-shomali (de Nord) Khorasan-e-razavi Khorasan-e-jonubi (de sud)

Orașe principale: Mashhad, Isfahan(Esfahan), Tabriz, Shiraz, Ahwaz, Bakhtaran, Qom, Urumije, Rasht, Hamadan.

Piranshahr

 

 

Anul și Populația:

• 1950 - 16.913;
• 1955 - 19.090;
• 1960 - 21.704;
• 1965 - 24.886;
• 1970 - 28.805;
• 1975 - 33.344;
• 1980 - 39.330;
• 1985 - 48.418;
• 1990 - 56.674;
• 1995 - 62.199;
• 2000 - 66.125;
• 2005 - 69.421;
• 2010 - 74.276;

Populația Iranului este formată din: perși - 65%; azeri și alte popoare turcice - circa 20%; kurzi - 8%; arab - 2%, armeni etc. Cea mai mare parte a locuitorilor sunt stabiliți în nordul și nord-vestul țării, cu puternice concentrări de-a lungul țărmului Mării Caspice, în jurul capitalei și în provinciile Azerbaidjan Bakhtari și Azerbaidjan Khavari. Alte concentrări mai importante de populație se întâlnesc în sectorul nordic al țărmului Golfului Persic, în jurul orașului Mashhad. Circa 1/3 din suprafața Iranului (cele 3 deșerturi) este aproape nelocuită.

• Natalitate: 40‰, mortalitate: 8‰.
• Populație urbană: 57%.

Limba vorbită

Limba oficială a Iranului este persana (farsi). Limba persană are aproximativ 71.000.000 de vorbitori ca limbă maternă și alte circa 31.000.000 ca limbă secundară. Este limba oficială în Iran, Afganistan (alături de afgană) și Tadjikistan (dialectul tadjic, considerat în trecut limbă separată din motive mai mult politice decît lingvistice).^{[necesită citare]} Minorități persanofone se găsesc în Uzbekistan și în diasporă, în India, Pakistan, S.U.A, Israel. Încă din antichitate, persana a fost o limbă importantă, fiind limba principală a Persiei, unul din cele mai puternice state asiatice. După cucerirea islamică, persana a devenit una din limbile principale ale culturii islamice din Asia, fiind folosită ca limbă de prestigiu în întreaga Asie Centrală și de Sud, inclusiv de popoare care nu vorbeau persana ca limbă maternă. În subcontinentul indian, persana a fost limba oficială a împăraților moguli, abia în 1842 colonizatorii britanici luând măsuri de înlocuire a acesteia cu engleza. Tradițional, se folosește alfabetul arab modificat. Acesta a fost adoptat cam la 150 de ani după cucerirea islamică. Înainte de aceasta se foloseau două alfabete indigene: Pahlavi (o versiune a alfabetului arameic) și dîndapirak. În U.R.S.S s-a folosit și alfabetul latin (după Revoluția bolșevică până la sfârșitul anilor 1930) și alfabetul chirilic (de la sfârșitul anilor '30), pentru dialectul tadjic, declarat limbă separată. Alfabetul chirilic se mai folosește și în zilele noastre în Tadjikistan. O scriere pe baza alfabetului latin a fost creată cu 50 de ani în urmă de Mahomed Keyvan, în Iran. Scrierea oficială în Iran și Afganistan este bazată pe alfabetul arab.

Dialecte:

• persana de vest, folosită în Iran;
• dari este numele dialectului estic, folosit în Afganistan;
• tadjic, este dialectul folosit în Tadjikistan, scris cu alfabet chirilic și considerat de ruși ca limbă separată.
• hazară, folosit în Afganistan de poporul khazar;
• buhărean, folosit în Uzbekistan (numele provine de la orașul Buhara) și de emigranți în Israel.

Religie

Religia majoritară în Iran este islamul. Aproximativ 98% dintre iranieni aparțin acestei religii. Majoritatea musulmanilor iranieni sunt șiiți, islamul șiit fiind religie de stat. Alte religii majoritare, în afară de islam, sunt creștinismul, hinduismul, iudaismul, bahá'í și zoroastrismul. Zoroastrismul este vechea religie oficială a Persiei, religie înlocuită cu islamul sunnit după cucerirea arabă din secolul al VII-lea. Islamul sunnit a fost înlocuit cu cel șiit în secolul al XVI-lea, în timpul dinastiei Safavide. Astăzi mai există în Iran mici comunități zoroastriste cu propriile lor temple și preoți. De multe ori, persoanele nemusulmane din Iran sunt agresate și supuse la convertiri forțate.

Rapida dezvoltare economică a țării în deceniile VII-VIII ale secolului XX, în deceniul următor și în refacere, în prezent, se datorează, în principal, exploatării și prelucrării petrolului, care asigură 1/5 din produsul național brut (PNB) și cvasitotalitatea exporturilor (peste 70%). Având mari rezerve de petrol, Iranul și-a sporit producția în ultimii ani, tinzând să redevină unul din principalii producători și exportatori mondiali în domeniu, cum era înainte de 1980. Posedă importante capacități de rafinare a petrolului a căror extindere o vizează. Are imense rezerve de gaze naturale, tot mai mult valorificate.

Industria prelucrătoare, relativ diversificată (îndeosebi rafinarea petrolului, chimică, metalurgică, textilă, alimentară, mașini, trenuri și tramvai), și forță de muncă. În prezent, Iranul încearcă dezvoltarea unui ambițios proiect energetic pe baza construirii unor centrale nucleare. Acest proiect este puternic contestat de S.U.A și alte țări occidentale pe motiv că se încearcă, de fapt, dezvoltarea unui proiect nuclear militar de realizare a armei nucleare (încercări declarate, de altfel, de către autoritățile statului iranian). Agricultura concentrează încă o bună parte a populației active (2/5) și asigură 1/5 din PNB, principalul sector fiind producția vegetală. Se cultivă, îndeosebi, grâu și orz (aproape 3/5 din suprafața cultivată), de asemenea, orez, sfeclă de zahăr, trestie de zahăr, bumbac și alte plante. Există plantații arborescente de curmali, smochini și citrice. Balanța comercială a țării este deficitară.

În luna mai 2008, Iranul era al IV-lea producător de petrol din lume, cu rezerve estimate la 136 miliarde de barili. Are o producție de 4,21 milioane de barili pe zi, și a obținut 70 miliarde de dolari în anul 2007, din vânzarile de petrol. Înainte de războiul cu Irakul vecin, între 1980 și 1988, Iranul producea aproape 6 milioane de barili de petrol pe zi.

În ce privește gazele naturale, cu livrări de zece miliarde de metri cubi în anul 2009, Iranul este al doilea mare furnizor de gaze naturale, după Rusia.

Comerțul exterior

În anul 2010, comerțul bilateral dintre Iran și China s-a ridicat la 29,3 miliarde de dolari, în creștere cu 40% față de 2009.

Patrimoniu

Între 1979-2011 pe lista patrimoniului mondial UNESCO au fost incluse 13 obiective culturale sau naturale din Iran.

• Locuri din Patrimoniul Mondial UNESCO
• Războiul Iran-Irak
• Marele Deșert din Iran și Afganistan
• 30 de ani de revolutie islamica de la A la Z Arhivat în 1 mai 2010, la Wayback Machine.