L'architettura barocca nasce à a fine di u XVIu seculu in Italia è si sviluppa in furia in tutta l'Auropa.
L'arte barocca hè un arte in muvimentu, chì utiliza e curve, i cuntrasti, i ghjochi di lumi. Hè un'arte teatrale, opulente, turmentatu. U scopu hè di seduce, di surprende è di cummove. Stu stile s'oppone à l'arte classicu.
U sviluppu di u stilu baroccu hè ligatu à a storia di a Chjesa, è à a Contrariforma. À partesi da a metà di u XVIu seculu, a Chjesa catolica reagisce di pettu à l'emergenza di u prutestantisimu, vistu cum'è una minaccia. Tandu decide di mette in ballu parechje azzione per circà di fà piantà u sviluppu di a Riforma. St'azzione anu per scopu d'affirmà a duttrina catolica è à riorganizà u cleru.
Una di e misure principale hè a messa in piazza d'un ordine di frati, i ghjesuiti (o cumpagnia di Ghjesù) chì hè fundatu in u 1537 in Roma. I ghjesuiti sò incaricati d'un'azzione di missione, di rinfurzà l'influenza catolica è d'evangelizà e pupulazione.
L'altra grande misura hè a messa à ghjornu di l'organizazione di u clericu, decisa da u Cunciliu di Trentu (1545-1563) chì hà da rifurmà a Chjesa.
L'ultimu edifiziu realizatu da l'artistu è architettu Michelangelo, a basilica di San Petru in Roma, pò esse cunsideratu cum'è u precursore di u stile baroccu, di pettu à e dimensione strasordinarie è i decori di a basilica.
U so elevu, Giacomo della Porta, hà sviluppatu stu stile. Si vede in particulare in a facciata di a Chjesa di a Chjesa di Gesù (1584), a chjesa matre di i Ghjesuiti.
St'edifiziu hè spessu cunsideratu cum'è u primu esempiu di l'architettura barocca, chì influenzarà l'architettura religiosa per u prossimu seculu .
L'orìgine di a parolla barocca hè incerta. Forse vene da a parolla purtuhese barrocco. Un barrocu, in purtughese, designa un scogliu di granitu di forma irregulare. Dopu hà servutu à designà una perla d'aspettu irregulare.
U sensu hà evuluatu è oghje si parla di baroccu per parlà si qualcosa o d'attitutine chì ùn hè micca normale, chì hè stravagante, imprevisìbile.
U stile baroccu cerca u muvimentu. Una facciata barocca ùn hè micca regulare è rettilinea, ma pò esse irregulare, presentà undulazione. In e chjese, dopu à u rigore di u pianu in croce o in quadratu di u Rinascimentu, l'architetti preferiscenu u pianu ovale o ellìtticu.
Borromini hà l'idea di custruisce una chjesa cù un pianu in forma d'apa (Chiesa di Sant'Ivo alla Sapienza) per piace à u so cummanditore, chì hà l'ape nant'à a so stemma (u papa Urbanu VIII, Maffeo Barberini).
L'architettura barocca utiliza forme grosse è attundulite, spirale è vulute (vede a chjesa di Santa Maria di a Salute in Venezia).
E forme, i vulumi è altezze differente sò aghjustate. Creanu un muvimentu d'inseme di u bastimentu. E facciate sò decurate d'ornamenti scultati. L'aperture ponu avè parechje forme. I fruntoni sò sbaccati in a parte superiore. Ci vole à rompe a regularità.
L'architettura barocca hè caratterizata da l'opulenza. Cù u prugressu tecnicu è l'avanzate di a cunniscenza, e nave si allarganu, è adopranu ancu forme tonde. L'architetti ùn esitanu più à utilizà ornamenti "eccessivi" è tracarchi. Stucchi è màrmeri sò utilizati per circà st'effettu. E sculture d'anghjulelli, è putti si vedenu in ogni locu. E spirale è vulute dinù.
I muri, i suffitti sì tracarcanu di decori scultati. A tecnica di u trompe-l'œil hè sistematicamente impiegatu. Ingranda u spaziu, crea un'impressione di prufundura, cum'è pè a cupola di a chjesa di u Gesù, o in Sant'Ignaziu di Loyola in Roma.
L'abundanza di decori deve impressiunà u spettatore, abbagliulallu, stunallu à ogni sguardu, è dunque piaceli.
À u baroccu li piace dinù a cunfusione di i genneri. A scultura pò diventà architettura. A pittura in trompe-l'œil pare alluntanà e limite di u spaziu.
A forma di e culonne gira nant'à ella stessa. Sò messe à a moda da Bernino, cum'è in u baldacchinu di l'altare maiò di a basilica San Petru di Roma. Stu mudellu serà ripigliatu è cupiatu.
L'usu di u chjaruscuru è di i ghjochi di lume si sparghje: l'aperture diventanu più grande, a luce entre in i bastimenti.
Se u clasicismu hè rispettu per e forme antiche rumane o greche, u Baroccu hè distinatu da l' innuvazione . Jean-Baptiste Ache scrive nantu à ellu : Template:Début citationL'esprit baroque réside dans la liberté de modifier les formes classiques à l'origine de manière à les rendre perméables à toutes les nuances d'expression émotive (rupture de soubassement, doublement des colonnes, incurvation des frontons, effets de trompe-l'œil).Template:Fin citationTemplate:Début citationL'esprit baroque réside dans la liberté de modifier les formes classiques à l'origine de manière à les rendre perméables à toutes les nuances d'expression émotive (rupture de soubassement, doublement des colonnes, incurvation des frontons, effets de trompe-l'œil).Template:Fin citation L'architetti ùn sò mai stati cusì liberi di pruvà forme novi, cusì audaciosi cumparatu à u patrimoniu di u passatu. Una chjesa in forma di clover per evoca a Trinità? Questu hè pussibule in u Kappell di Waldsassen . Un castellu cù un pianu ugualmente triangulare? Visitate Karlova Koruna o u Pavilion Cinese in Sanssouci. U pianu cruciforme vi pare "digià vistu"? Santini-Aichl vi prupone una chjesa à cinque stelle in Zelená hora . A chjesa Saint-Pierre di Vienne presenta un pianu ovale.
U stilu baroccu sviluppatu da a seconda mità di u XVI XVI, prima in Roma, dopu in u restu di l'Italia. Rispetta prima di tuttu u paradigma rumana di a basilica annantu à a croce, u coru di quale hè suprana una cupola . In più di a Chjesa di Gesù sopra citata, u pioniere di l'architettura religiosa barocca hè cunsideratu à Carlo Maderno cù a so chjesa Santa Susanna alle Terme di Diocleziano, custruita trà u 1585 è u 1603. U ritmu dinamicu di e colonne è di i pilastri, a facciata centralizzata è cumplessa, unendu rigore è ghjocu nantu à i codici classici di u Rinascimentu, i statue disposti in nicchie è ricurdendu furiosamente a struttura di a scena di un anticu teatru rumanu. unu di i primi esempi di u baroccu. Stu primu esame hè cuntinuatu da Pierre de Cortone in a so chjesa Notre-Dame-de-la-Paix in Roma (1656) cù l'ala concava che ricorda una scena teatrale è a parte centrale di a quale protrude l'occupazione di a piccola piazza. di fronte à ellu.
Hè lanciata a moda architettonica - unisce teatralità è duminazione annantu à u spaziu urbanu circundante. Serà a norma per i prossimi centu cinquant'anni.
L'esempiu di più successu hè senza dubbiu l'approcciu trapezoidale di a basilica di San Petru offertu da a piazza di San Petru cuncepitu da Le Bernin è ricunnisciutu cum'è un maestru di teatralità barocca in una scala colosale senza precedente. Dui ali di colonnate danu a so forma à a piazza monumentale, si alluntananu da a basilica cum'è duie bracce protettive chì accoglie a folla. U pianu ellitticu hè tipicu di l'architettura barocca. Per a so propria ammissione, l'opera preferita di Bernini hè a chjesa Saint-André du Quirinal (1658) chì adopra u pianu ovale . Cù u so altare aereu altu è a so dicurazione di marmura policroma, serverà cum'è un mudellu per una seria di chjese barocche.
I Bernini eranu attivi ancu in l'architettura civile cù i Palazzi Barberini (1629) è Chigi (1664), in Roma. A mità di scultura è architettura, a so funtana di i Quattru Fiumi provoca ammirazione per u so geniu in tutta l'Europa.
U rivale di Bernini in a capitale di u Cristianesimu hè Francesco Borromini chì i so piani si devianu ancu di più da i canoni estetici di u Rinascimentu cù cumpunimenti ancu più drammatici. Applauditu da a prossima generazione cum'è un architettu rivoluzionariu, chì scarta l'approcciu antropomorficu del Rinascimento per favore un approcciu modulare, l'integrazione geometrica destra di e curve è contra-curve chì s'illustra più bè da a facciata di a so chjesa. Saint-Charles-aux-Quatre-Fontaines cù un pianu elitticu cù indentazioni concave e convexe e in il campanile a spirale di a chjesa Sant'Ivo alla Sapienza che ha una facciata in arco invertito.
Dopu a morte di Bernini in u 1680, arlo Fontana si stabilì cum'è l’architettu u più influente di Roma. Alcune di e so realizazioni (a facciata cuncava di a Chjesa di San Marcellu al Corso in particulare) vale a pena ricurdà, ma ùn ghjunghje micca a creatività sfrenata di i so predecessori. In XVIIIdiciottu a capitale culturale di l'Europa si trasferisce da Roma à Parigi.
Varianti più chjarate è menu classiche di u Baroccu apparsu durante u XVII seculu à u sud di l'Italia, in Sicilia soprattuttu à la fine di u seculu, ma assai prima in a cità di Lecce in Puglia induve u so rappresentante principale, l'architettu Giuseppe Zimbalo, hè ispiratu da u stilu platerescu spagnolu - u regnu di Napuli allora esse sott'à a duminazione spagnola.
U Rococcu talianu chì fiurisce in u XVIII seculu, in particulare da u 1720 hè profundamente influinzatu da l'idee di Borromini. L'architetti i più talenturati attivi in Roma sò stati Francesco de Sanctis, autore di la monumentale licenza in Piazza di Spagna in 1723 è Filippo Raguzzini chì a designatu a Piazza San Ignacio di Loyola (1727) cum'è scena teatrale - ma esercenu solu un'influenza limitata fora di e fruntiere taliane, micca più cà i rappresentanti più diliziosi del barocco sicilianu assai raffinatu, cum'è Giovanni Battista Vaccarini, Andrea Palma o Giuseppe Venanzio Marvuglia.
Baroccu latuanu in Italia hè spressu in tuttu u so splendore in u Palazzu di Caserta custruitu da Luigi Vanvitelli, senza dubbitu una di e più grande costruzioni di u XVIII seculu chì ha vistu tante. Influenziatu da i mudelli francesi è spagnoli (u regnu di e Dui Sicilie hà guadagnatu pocu a so indipendenza da a corona di Spagna è i so dirigenti sò spagnoli), u palazzu reale di Caserta s'inseme armoniosamente in u paisaghju circundante. L'edifiziu hè classicu in dettaglio è annuncia u neoclassicismu chì pigliarà u locu di u Baroccu
Ci sò trè fattori principali di u Baroccu, inizialmente talianu, chì purtarà à a so espansione oltre l'Alpi, in tutta l'Europa:
Vede l'articulu : arte barocca in Corsica
I Francesi chjamanu " classica " l'architettura di u seculu di Luigi XIV è i so successori è rifiutanu l'appellazione, pejorativa in francese, di "baroccu". Stu opposizioni trà una classicisme "jeudi" in francese e un baroccu "eccessivu" in italiano ritrova u so surghjente à u vulintà, cunfirmatu da u XVII marzu , per rimpiazzà Roma è, in fattu, era u mumentu quandu Versailles è a corte di u Rè Sun pigliò u locu di l'Italia cum'è centru d'influenza culturale. U puntu di svolta hè a rifiuta di i piani di Bernini in avril 1665Aprile di u 1665 per a culunata Louvre: l'architettu più famosu, più dumandatu in Europa hè rifiutatu da a Corte di Francia.
Cume l'influenza taliana penetra al di là di i Pirenei, respinge l'approcciu classificatore in voga finu à a dicura di Juan de Herrera . In u 1667, e facciate di a Cattedrale di Granada di Alonso Cano annunzanu a vittoria di u Baroccu in Spagna. Segui a cattedrale di Jaén di Eufrasio López de Rojas chì integra e lezioni di baroccu in e strutture architettoniche specifiche spagnole.
In cuntrastu à l'arti di l'Europa di u Nordu, i Spagnoli anu creatu un arte chì appellu à i sensi più cà l'intellettu. A famiglia Churriguera, architetti specializati in u cuncepimentu è a custruzione di altare è retablori anu oppostu à u stilu chjucu chjamatu "herreresque" in riferimentu à u so inventore è promotore principale, Juan de Herrera, è prumove un stile. esageratu, elaboratu, quasi capricciusu chì copre ogni inchu di superficie dispunibile cun un mudellu è chì hè ghjuntu in a storia sottu u terminu di "churrigueresque". In menu di un seculu, i Chirrugera anu trasfurmatu Salamanca in una cità modella di u stilu Churriguerescu.
U Portugallu, sottu a duminazione spagnola trà u 1580 è u 1640, hè in a sfera d'influenza culturale di u so grande vicinariu è ùn si distingue micca (ciò chì vale ancu per u Brasile in quantu à e colonie spagnole d'America Latina ) solu da un'attenzione significativa, impronta di una dolcezza assai purtughese.
L'America Latina hè in a sfera d'influenza di u baroccu churriguerescu spagnolu è hè carattarizatu da una sovrappressione decorativa mischjata cù influenzi lucali chì dà tuttu u so sapore à u baroccu latinoamericanu.
In solitu, e cità chì sò custruite allora includenu una Plaza Mayor (u famosu Zócalo de Mexico hè u più grande esempio) chì riunisce l'edificii di puteri amministrativi è religiosi : palazzu di u viceroi o di u so rappresentante è a cattedrale (torna, a cità di u Messicu si distingue cù a so catedrale metropolitana, u più grande di u cuntinente).
U conquista avìa lu risurtatu in una calata demugrafica drammatica, u conquistadores purtàvanu cu iddi vaccination, una più k virulent & ca scompia a amerindian pupulazioni quand'elli ghjunghjenu nant'à u cuntinenti in 1518. U XVII vistu una rinnovazione demografica è a custruzzione di parechje cità, alcune di quali anu mantinutu u so caratteru originale. Queste include Ouro Preto in Brasile, Morelia in Messicu.
Cum'è in l'antica Europa, l'ordini religiosi ùn anu micca stesu. In particulare i Ghjesuiti anu lasciatu un testimoniu architettonicu unicu per e so missione in ellu, cum'è in São Miguel Arcanjo.
A Chjesa di San Michele di Monaco, ordinata da i Ghjesuiti è custruita trà u 1583 è u 1597, hè spessu cunsiderata u primu esempiu di u Baroccu oltri i Alpi, ma, cum'è l'opera di Elias Holl (1573 - 1646 ) in Augsburg, stu tentativu era statu interrottu da a Guerra di Trenta Anni è ùn avia micca seguitu. Ùn era solu finu à u 1648 è a fine di a Guerra di Trenta Anni chì l'arte baroccu fiurì cun forza in u Sacru Imperu Rumanu Stu periodu favorevule hà righjuntu u so piccu trà u 1690 è u 1720, in particulare dopu à a calata di u numeru di cantieri in Italia. Un numeru di maestri italiani anu attraversatu l'Alpi, i Magistri Grigioni, u Carlone di Lombardia, u Lurago di Ticino trovu impiegu mentre a Guerra di Trenta Anni è l'absenza di siti di costruzione despopulonu i ranni di specialisti tedeschi in custruzzione.
Comu l' arte rinascimentale hà sperimentatu un decadimentu formale cù u manierismu, u Baroccu era sgottu in una preziosa academia, è qualificatu cum'è vanu da i so detractori, in Rococò.
L'architettura barocca hè consistente cù l'absolutismu, u so periodu rococcu finisce cù quellu di u despotismu illuminatu. È puderemu ipotesi chì se u baroccu hè esauritu, hè per via di l'esgotazione di a filosofia pulitica è religiosa (cuius regio, eius religio) chì si sustene.
Hè sustituitu da l'architettura neoclassica. U mudellu filosoficu in voga diventa a munarchia custituzionale inglese. A Guerra Americana di l'Indipendenza cumencia cù a redazione di a Dichjarazione di l'Indipendenza, si hè preparata a Revoluzione Francese . Un'altra era, più aperta demucratica, un altru stile architettonicu hè respunsabule di eternizzà i principii ...
L'architettura barocca riturnò à a moda in una forma neobarque in a seconda mità di u XIX seculu seculu . Ùn hè micca cuncepibile chì currisponde à una certa reazione assolutista, in particulare in u Secondu Imperu di Napulione III è in Austria-Ungheria di Franz Joseph I
This article uses material from the Wikipedia Corsu article Architettura barocca, which is released under the Creative Commons Attribution-ShareAlike 3.0 license ("CC BY-SA 3.0"); additional terms may apply (view authors). Il contenuto è disponibile in base alla licenza CC BY-SA 4.0, se non diversamente specificato. Images, videos and audio are available under their respective licenses.
®Wikipedia is a registered trademark of the Wiki Foundation, Inc. Wiki Corsu (DUHOCTRUNGQUOC.VN) is an independent company and has no affiliation with Wiki Foundation.